Simpozion Internaţional la Timişoara / 8 iunie 2013


În Aula Magna a Universităţii de Vest din Timişoara s-a desfăşurat sâmbătă, 8 iunie 2013, Simpozionul Internaţional cu tema: „Valenţe terapeutice ale spiritualităţii ortodoxe şi direcţii principale în dezvoltarea psihologiei umane”, după cum ne-a transmis George Giurgiu.

Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Psihologilor şi Psihoterapeuţilor Creştini Ortodocşi din România în colaborare cu Facultatea de Sociologie şi Psihologie din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara.

În cadrul simpozionului, au susţinut prelegeri:
Înalt Preasfinţitul Ierotheos Vlahos, Mitropolit de Nafpaktos şi Aghios Vlasios,  Monahia Siluana Vlad, Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Mihoc, Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă, dar şi teologi, profesori şi cercetători din domeniul psihologiei şi psihoterapiei.

Dintre titlurile conferinţelor amintim: “ Hristos-Doctorul,în Sfintele Evanghelii şi în viaţa Bisericii ”, “ Biserica- spital duhovnicesc”, “Traumă şi dezvoltare spirituală” şi “ Psihologul-ca slujitor al aproapelui ”.

Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa Preasfinţitului Paisie Lugojanul, Episcop –vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. Totodată, la simpozion au participat clerici şi monahi din cuprinsul Mitropoliei Banatului, profesori şi studenţi ai Universităţii de Vest din Timişoara, precum şi numeroşi timişoreni. 

Partenerii evenimentului au fost: Arhiepiscopia Timişoarei, Episcopia Caransebeşului, Consiliul Judeţean Timiş, Fundaţia Teofania şi Sfânta Mănăstire Nera, din eparhia Caransebeşului.          

Cum a fost la Timişoara, redat de Trinitas TV.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu