Sfântul Mare Mucenic Mina
11,11, în fiecare an
Potrivit tradiţiei, după ce Sfântul Mina a fost decapitat, trupul lui a
fost luat de sora sa care, împreună cu câţiva soldaşi, l-au dus la
Alexandria pentru a fi pus într-o biserică. În momentul în care
persecuţia împotriva creştinilor a încetat, un înger i s-a arătat
Patriarhului Atanasie al Alexandriei, spunându-i să ia trupul Sfântului
Mina şi să-l ducă în Deşertul de Vest. La câţiva kilometri de
Alexandria, la marginea Lacului Mariut, camila care ducea trupul Sfântului, nu a mai vrut să se mişte, chiar dacă a fost forţată. Au interpretat acest lucru ca pe un semn
de la Dumnezeu şi au îngropat trupului Sfântului Mina în acel loc.
Multă vreme nu s-a ştiut nimic de trupul
Sfântului Mina, până când locul în care a fost înmormântat a dăruit
vindecare în mod miraculos unui pastor şi turmei sale bolnave. Din
Sinaxarul etopian aflăm: "Şi Dumnezeu a vrut sa arate locul trupului
Sfantului Mina. Si era in acel desert un anume pastor, si într-o zi o
oaie care suferea de boala scabiei s-a dus în acel loc şi s-a scufundat în apa micului izvor din apropierea locului şi s-a rostogolit prin el şi
s-a vindecat pe loc. Şi când păstorul a văzut lucrul acesta şi a înţeles miracolul, s-a minunat peste măsură. După aceea, obişnuia să ia
praf de pe acel altar şi să-l amestece cu apă şi să îl pună pe oi şi
dacă erau bolnave de scabie, erau vindecate pe loc. Şi obişnuia să facă
asta tot timpul şi astfel îi vindeca pe toţi care veneau la el".
Locul a devenit atât de cunoscut, încât şi fiica împăratului Constantin cel Mare a fost vindecată aici de lepră. În urma acestei minuni, Sfântul Mina i
s-a aratat în vis împăratului şi i-a descoperit ca în acel loc se află înmormântat trupul său. Ca mulţumire, împăratul va construi o biserică, în care a aşezat racla cu moaştele Sfantului. Aşa va lua naştere oraşul Sfântului Mina,
unul din cele mai vestite locuri de pelerinaj din lume. Mentionam ca
sunt cateva versiuni care il inlocuiesc pe Constantin cu imparatul de la
sfârşitul secolului al V-lea, Zeno.
Oraşul a fost distrus de arabi la
mijlocul secolului al VII lea. În prezent, la aproximativ 1 km distanţă
de oraşul Sfântul Mina, patriarhul copt - Chiril al VI-lea al
Alexandriei, a ridicat o mănăstire în care se află spre închinare
moaştele Sfântului Mina.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu