Nimeni nu s‑a supărat vreodată că pe din afară castanele au ghimpi care
înţeapă, că nucile au coaja groasă verde, care înnegreşte mâinile, că
migdalele au înveliş tare, care trebuie spart, şi nimeni n‑a încetat să
le mănânce pentru că aceste fructe creează greutăţi la curăţat, ci
fiecare, în linişte, înlătură ghimpii cei din afară, îndepărtează coaja
greu de curăţat şi se bucură de fructul gustos.
De ce oare să nu se întâmple acelaşi lucru şi în relaţiile noastre cu semenii? De ce să nu ne îngrijim cu aceeaşi linişte şi răbdare, calm şi simplitate, de aflarea frumuseţii ascunse a sufletului semenilor, care există cu siguranţă în toţi?
Când îl iubeşti pe aproapele tău, admiri „diamantul” care se găseşte înlăuntrul lui şi inima ta se bucură. Când nu‑l iubeşti, te agăţi de „pietrele” şi de „mărăcinii” lui şi‑ţi îmbolnăveşti inima.
Eu nu am reuşit să fac faţă provocării acestei săptămâni :(
Doamne miluieşte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu