răspunde Părintele Roman Braga..

Întrebare: 

   Preacuvioase Părinte, ce să facem ca să-L iubim pe Dumnezeu mai mult, ca să-L simţim mai aproape de noi?

Răspuns:  

   Trebuie să vorbim permanent cu El. Trebuie să-L simţi pe Dumnezeu în tine, nu în afara ta, nu în exterior, ci în interior, în inima ta, căci inima noastră este  nelimitată, infinită, deoarece în ea se sălăşluieşte Iisus Hristos începând de la botez. O persoană are nişte dimensiuni infinite ale personalităţii lui; în adânc, în profunzime, fără limită, cu alte cuvinte persoana umană este veşnică. În adâncul acesta din noi există Dumnezeu, după cum spune Sf. Ap. Pavel de multe ori: "voi sunteţi biserica Dumnezeului Celui Viu". Deci să nu deturnăm ori direcţionăm rugăciunea nostră către un colţ ori într-un colţ, fiindcă Dumnezeu nu este material ori spaţial ca să-L pui într-un colţ şi să spui: acolo este Dumnezeu! Coboară-te în tine şi adresează rugăciunea în inima ta lui Dumnezeu şi vei simţi prezenţa Lui!

   Să ştii că dialogul, convorbirea cu Dumnezeu îţi produce şi aduce sentimentul şi simţirea aceasta, a prezenţei lui Dumnezeu. Spune-I lui Dumnezeu când ţi-e foame, când ţi-e sete, spune-I Lui că te duci la Bucureşti ori la Oradea, unde ai trebă, spune-I Lui ceva pe drum, arată-I lui Dumnezeu ce frumos e peisajul, ce frumoase sunt florile sau natura. Vorbeşte cu Dumnezeu de toate şi despre toate. Doamne, ce să fac, cum să fac? Uite trebuie să fac asta şi asta, mi-e foame, mă duc să manânc o bucăţică de pâine ori să beau un pahar cu apă... Tot ai în minte lucrurile astea; ele par la prima vedere copilăreşti, puerile, însă conversaţia aceasta cu Dumnezeu se preface, se transformă în rugăciune. Pentru că ce este rugăciunea? Este o permanentă şi continuă comunicare a omului cu Dumnezeu, într-un mod cât se poate de natural.

  Gândiţi-vă ce spunea tot Sf. Ap. Pavel în Epistola sa către Tesaloniceni: "Rugaţi-vă neîncetat!". Cum putea el să se roage neîncetat, neîntrerupt, când era o persoană foarte activă? A făcut atâtea biserici, a scris atâta epistole, a propovăduit "cu timp şi fără timp", avea de făcut permanent atâtea lucruri. Nu putea, nu avea cum să stea tot timpul în genunghi. Drept urmare, la asta s-a gândit el: să ai întotdeauna în inima ta sentimentul prezenţei lui Dumnezeu. De fapt, Sfinţii Părinţi în acest fel definesc rugăciunea: ca fiind sentimentul prezenţei lui Dumnezeu. Rugăciunea nu este doar atunci când citeşti din carte. Trebuie spus tinerilor acest lucru. Nu este doar atunci când te rogi dimineaţa şi, gata, am terminat. Sau zici: "ah, nu mi-am terminat rugăciunea". Păi, rugăciunea nu se sfârşeşte niciodată.

   Nu-i nimic, vorbeşte cu Dumnezeu copilăreşte, căci noi suntem copiii lui Dumnezeu. Şi vorba asta copilărească cu Dumnezeu îţi aduce sentimentul prezenţei familiare, intime a lui Dumnezeu în inima ta. Dvs. ştiţi proverbul călugăresc,  invocat deseori şi de către pr. Teofil Pârâian: "dacă te rogi numai când te rogi, de fapt nu te rogi deloc". Dacă ai prezenţa lui Dumnezeu în tine, atunci eşti, te afli, într-o stare de rugăciune. Omul devine o rugăciune. Omul are o stare de rugăciune, nu clipe de rugăciune, momente când se roagă şi momente când nu se roagă. Ar fi cumplit şi groaznic. 

   În concluzie, trebuie să avem tot timpul simţirea lui Dumnezeu. Atunci când spui "Doamne!", să fii convins şi sigur că Dumnezeu Se întoarce cu faţa la tine şi aşteaptă să-I spui ceva. Când eşti ocupat, fii atent la lucrul pe care-l faci. Când ai conversaţii, gândeşte-te la ce zici. Însă, dacă ai puţin timp, acolo, câteva minute sau chiar într-o conversaţie cu oamenii, poţi să spui: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dunezeu, milueşte-mă pe mine păcătosul!", "Doamne Iisuse Hristoase, uite-te la noi, ajută-ne!" sau "Binecuvintează-i Doamne, pe oamenii aceştia!"

  

Preluat din "Vorbire şi convorbire cu oameni aleşi", de Stelian Gomboş