"cunoştintă cu un necunoscut"

   citiţi poveşti celor dragi

  Am primit pe mail o poveste, unii dintre voi poate o ştiţi, alţii poate nu. O public totuşi.

                                                                                        sursa foto

  "În prima zi de facultate, profesorul ni s-a prezentat şi ne-a dat drept sarcină să facem cunoştinţă cu cineva necunoscut. M-am ridicat să mă uit în jur şi atunci o mână fragilă îmi atinse umărul.
  Când m-am întors, am văzut o bătrânică măruntă, cu chipul brăzdat de riduri, care mă privea cu un zâmbet ce îi lumina întreaga fiinţă.
  Spuse: 

 - Bună, frumosule. Mă numesc Rose. Am 86 de ani. Pot să te îmbraţişez?
 Am izbucnit în râs şi, după acceptul meu, mă strânse în braţe cu putere.
 - Ce căuţi la universitate la vârsta asta fragedă şi inocentă? am întrebat.
 - Vreau să găsesc un bărbat bogat, să mă căsătoresc, să mă stabilesc la casa mea, să fac nişte copii, răspunse ea zâmbind.
 - Hai să lăsăm gluma, am reluat. Eram foarte curios să aflu ce o motivase să abordeze acest gen de provocare la vârsta ei.
 - Dintotdeauna mi-am dorit să merg la universitate şi acuma mi se îndeplineşte visul, îmi spuse.
 După curs ne-am dus la bufetul studenţesc şi am băut un milkshake de ciocolată. Ne-am împrietenit pe loc.
 Timp de trei luni, zilnic, după ore, plecam împreună şi stăteam de vorbă necontenit. Eram de-a dreptul fascinat să îi ascult acestei "maşinării a timpului " confesiunile atât de bogate în înţelepciune şi experienţă.
 De-a lungul anului, Rose a devenit "mascota" campusului şi se împrietenea cu uşurinţă cu toată lumea, oriunde s-ar fi dus. Îi plăcea să se pună la patru ace şi să se lăfăie în atenţia pe care i-o acorda toata lumea în jur. Şi se bucura de fiecare clipă.
 La sfârşitul semestrului am invitat-o pe Rose să ţină un discurs la banchetul fotbaliştilor. Îmi vor rămâne mereu în minte învaţăturile ei.
 A fost prezentată şi a pornit spre tribuna. Când a început discursul ei pregătit de acasă, scăpă trei dintre cele cinci cartonaşe pe care îşi notase ce voia să spună. Deranjată şi stânjenită, se aplecă spre microfon şi spuse pur şi simplu:
- Îmi pare rău că sunt atât de neîndemântică. Am renunţat la bere în favoarea whiskey-ului şi marca asta, Lent, mă bagă în mormânt. N-am să reuşesc să mai pun în ordine cartonaşele astea, aşa că am să vă spun ceea ce ştiu.
 Noi am râs şi ea tuşi ca să-şi dreagă glasul. Continuă:
 -Nu încetăm să ne jucam pentru că îmbătrânim. Îmbătrânim pentru că încetăm să ne jucăm.
 Există numai patru secrete pentru a te menţine tânăr, a fi fericit şi a deveni un om de succes. Trebuie să râzi şi să guşti umorul fiecărei zile. Trebuie să ai un vis. Atunci când rămâi fără vise, mori.
 Suntem înconjuraţi de oameni morţi şi nici nu ne dăm seama.
 E o mare diferenţă între a îmbătrâni şi a evolua.
 Toata lumea îmbătrâneşte. Nu e nevoie de talent sau pricepere.
 Ideea e să evoluezi, identificând mereu oportunităţile care se ascund în inima schimbării.
 Nu regreta nimic. Cei care sunt deja bătrâni nu regretă ceea ce au făcut, ci mai degrabă ceea ce nu au făcut.
 Numai cei care au regrete se tem de moarte. 

 Şi-a încheiat discursul cântând cu avânt " Trandafirul ".
 Ne-a încurajat să îi studiem versurile şi să le punem în practică în viaţa cotidiană.
 Rose şi-a luat diploma pe care o dorise atâţia ani.
 La o săptămână după absolvire, Rose s-a stins pe tăcute în somn.
 Peste 2000 de studenţi au fost alături de cea care le-a demonstrat că nu e niciodată prea târziu să fii ceea ce vrei să fii." 

Este ziua poveştilor şi la Adriana.