(adaptare după Tudor Arghezi)
Niciodată toamna nu fu mai frumoasăSufletului nostru bucuros de moarte.
Palid aşternut e câmpul de mătasă.
Norilor copacii le urzesc brocarte.
Casele-nşirate, ca nişte ulcele
De vin învechit pe fundul lor de lut,
Stau pe ţărmu-albastru-al rîului de soare,
Din mocirla cărui aur am băut.
Păsările negre suie spre apus,
Ca frunza bolnav-a carpenului sur
Ce se desfrunzeşte, risipind în sus
Foile, -n azur.
Cine vrea să plângă, cine să jelească
Vie să asculte-ndemnul ne-nţeles,
Şi cu ochii-n facla plopilor cerească
Să-şi îngroape umbra-n umbra lor, în şes.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu