niciodată toamna...

(adaptare după Tudor Arghezi)
Niciodată toamna nu fu mai frumoasă
Sufletului nostru bucuros de moarte.
Palid aşternut e câmpul de mătasă.
Norilor copacii le urzesc brocarte.

Casele-nşirate, ca nişte ulcele
  De vin învechit pe fundul lor de lut,
Stau pe ţărmu-albastru-al rîului de soare,
Din mocirla cărui aur am băut.

Păsările negre suie spre apus,
Ca frunza bolnav-a carpenului sur
Ce se desfrunzeşte, risipind în sus
Foile, -n azur.

Cine vrea să plângă, cine să jelească
Vie să asculte-ndemnul ne-nţeles,
Şi cu ochii-n facla plopilor cerească
Să-şi îngroape umbra-n umbra lor, în şes.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu