Martor 4. Ioan Ianolide

Paris, 9 februarie 2013

  Cu binecuvântarea ÎPS Părintelui Mitropolit Iosif, sâmbătă 9 februarie 2013, a avut loc o conferinţă consacrată memoriei lui Ioan Ianolide, celui care a fost prietenul de suferinţă şi rugăciune, precum şi biograful lui Valeriu Gafencu (sfântul închisorilor). Această conferinţă face parte din ciclul de conferinţe comemorative MARTOR, dedicat martirilor mărturisitori din temniţele comuniste. Programul întregii zile va fi
  După Sfânta Liturghie, ÎPS Iosif a oficiat parastasul de veşnică pomenire pentru Ioan, mort la 5 februarie 1986 şi a deschis ziua comemorativă.
  Alături de Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide a luptat pentru apărarea credinţei ortodoxe, făcând parte din grupul misticilor (nume dat chiar de Securitate) din temniţa Aiudului şi mai târziu din cea de la Târgu Ocna.
   După ieşirea din puşcărie, într-o atmosferă unde domnea frica şi teroarea, scrie cartea memoriilor, predanie a mărturisitorilor români din inchisori: "Întoarcerea la Hristos - document pentru o lume nouă" (ediţie îngrijită la mănăstirea Diaconeşti, editura Christiana), ascunzându-şi, de altfel, manuscrisul de frica Securităţii. El însuşi se destăinuie cititorilor : "Am scris aceste pagini tensionat de frică...dar nu pot muri fără a mărturisi tuturor oamenilor, cinstit şi obiectiv, cele ce am trăit, am văzut şi am suferit..."

Invitaţi:  - foşti deţinuţi politici 
Pr. Nicolae Ioan Bordaşiu (Biserica Sf. Silvestru din Bucureşti)
Marcel Petrişor (scriitor)
Dionisie Stoenescu (medic).

Locul de desfăşurare: 
Cripta Puţului - Parohia Sf. Parascheva şi Sf. Genoveva (biserica St. Sulpice, 35 rue Saint-Sulpice, 75006 Paris, M 4 St Sulpice St Placide).
Mediatorul evenimentului a fost părintele Emilian Marinescu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu