"Doi prieteni stăteau de vorbă:
- Nu ştiu ce are lumea cu mine, de-mi vorbeşte cu răutate şi cu venin...
- Dumneata eşti de vină, prietene...
- Cum aşa?
- Foarte bine!... Ia hai cu mine!
Şi merseră amândoi pe-o vale frumoasă, dinspre care se înşirau mai multe rânduri de dealuri, în trepte din ce în ce mai mari.
- Ia strigă tare, acum: Te urăsc!...
Celălalt strigă cât putu de tare: Te urăsc!
De îndată, două-trei ecouri îi răspunseră: Te urăsc, te urăsc, te urăsc!...
- Ia strigă acum tare: Te iubesc!...
Acela strigă cât putu de tare: Te iubesc!...
Tot de îndată, ecourile îi răspunseră: Te iubesc, te iubesc, te iubesc!...
- Ai văzut, ..., tot aşa-i şi cu lumea de care te jelui. Ea îţi răspunde cum îi vorbeşti, întocmai ca şi ecourile de adineaori."
Adevarat!
RăspundețiȘtergereMultumim pentru minunatul cadou de duminica! îmbratisari
Cu drag, Carmwn.
ȘtergereTe îmbrăţişez cu drag.
Foarte adevarat!
RăspundețiȘtergereComorile de care se vorbea in Biblie ca sa le strangem pentru ceruri eu cred ca sunt tocmai acestea: sa raspandesti duh de liniste si dragoste ca prin Tine sa se simta Dumnezeu.
Multumesc Asia! Saptamana binecuvantata!
Cu toată dragostea! ! săptămână binecuvântată, Melly!
Ștergere