în dar, duminica

"Doi prieteni stăteau de vorbă:

- Nu ştiu ce are lumea cu mine, de-mi vorbeşte cu răutate şi cu venin...

- Dumneata eşti de vină, prietene...

- Cum aşa?

- Foarte bine!... Ia hai cu mine!

Şi merseră amândoi pe-o vale frumoasă, dinspre care se înşirau mai multe rânduri de dealuri, în trepte din ce în ce mai mari.

- Ia strigă tare, acum: Te urăsc!...

Celălalt strigă cât putu de tare: Te urăsc!

De îndată, două-trei ecouri îi răspunseră: Te urăsc, te urăsc, te urăsc!...

- Ia strigă acum tare: Te iubesc!...

Acela strigă cât putu de tare: Te iubesc!...

Tot de îndată, ecourile îi răspunseră: Te iubesc, te iubesc, te iubesc!...

- Ai văzut, ..., tot aşa-i şi cu lumea de care te jelui. Ea îţi răspunde cum îi vorbeşti, întocmai ca şi ecourile de adineaori."