Cu Sfinţii odihneşte Doamne....

pr. Iustin, ianuarie 2007
 (iunie 16, 2013)
   La ora 22:40, ora României, după o suferinţă de mai multe săptămîni şi după un chin care s-a acutizat în ultimele ore, Părintele Justin Pârvu a încetat din viaţa aceasta trecătoare şi s-a mutat la cereştile cete, la Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori pe care atît i-a iubit şi după care atît a jinduit.
   Părintele Justin Pârvu s-a născut în satul Petru Vodă la 10 Februarie 1919, s-a închinoviat la Mănăstirea Durău în anul 1936, a participat ca preot militar pe frontul de răsărit în al doilea război mondial, apoi a fost întemniţat pentru legionarism între anii 1948-1964, iar între anii 1966-1975 a fost reprimit în monahism ca vieţuitor al Mănăstirii Secu (jud. Neamţ), iar între 1975-1991 ca vieţuitor al Mănăstirii Bistriţa (jud. Neamţ). În toamna anului 1991 a pus piatra de temelie a Mănăstirii Petru Vodă (de călugări), iar din anul 1999 a început construirea Mănăstirii Paltin (de maici).
   De la sfîrşitul lunii Martie a.c. cancerul de stomac pe care îl purta în taină de cîţiva ani de zile a dezvoltat în metastază, care a adus cu sine complicaţiile medicale în urma cărora, după o suferinţă mucenicească pe deplin asumată şi conştientă, s-a mutat din lumea aceasta la o alta mai bună. Să avem parte de rugăciunile sale!

4 comentarii:

  1. Cu siguranță că acum ne privește de sus! Of, și când te gândești că a fost ieri, chiar ieri cu noi... Eu nu i-am văzut chipul în original decât când eram mică, mică... Mi se pare imposibil ca ieri să existe și azi să nu mai existe...
    Părinte Iustin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

    RăspundețiȘtergere
  2. S-a stins o luminare si s-a aprins un FAR!
    Acestea au fost cuvintele unui parinte care mi-au placut nespus.
    Dumnezeu sa-l primeasca pe alesul sau!
    Parinte roaga-te pentru noi!

    RăspundețiȘtergere