Luceafărul...

- "Hyperion, ce din genuni
Răsai c-o-ntreagă lume,
Nu cere semne şi minuni
Care n-au chip şi nume; 



Tu vrei un om să te socoti,
Cu ei să te asameni?
Dar piară oamenii cu toţi,
S-ar naşte iarăşi oameni. 



Ei numai doar durează-n vânt
Deşerte idealuri -
Când valuri află un mormânt,
Răsar în urmă valuri; 



Ei doar au stele cu noroc
Şi prigoniri de soarte,
Noi nu avem nici timp, nici loc,

Şi nu cunoaştem moarte.

Din sânul vecinicului ieri
Trăieşte azi ce moare,
Un soare de s-ar stinge-n cer
S-aprinde iarăşi soare; 


Părind pe veci a răsări,
Din urmă moartea-l paşte,
Căci toţi se nasc spre a muri

Şi mor spre a se naşte. 

Iar tu, Hyperion, rămâi
Oriunde ai apune...
Cere-mi cuvântul meu dentâi -
Să-ţi dau înţelepciune? 


Vrei să dau glas acelei guri,
Ca dup-a ei cântare
Să se ia munţii cu păduri

Şi insulele-n mare? 

Vrei poate-n faptă să arăţi
Dreptate şi tărie?

Ţi-aş da pământul în bucăţi
Să-l faci împărăţie. 


Îţi dau catarg lângă catarg,
Oştiri spre a străbate
Pământu-n lung şi marea-n larg,
Dar moartea nu se poate... 


Şi pentru cine vrei să mori?
Întoarce-te, te-ndreaptă
Spre-acel pământ rătăcitor
Şi vezi ce te aşteaptă." 
Mihai Eminescu

2 comentarii: