de folos...

In Biblie scrie cum tinerii din Babilon, care erau hraniti cu seminte si verdeturi, aratau mai frumosi si mai grasi la trup, decat toti tinerii care mancau din bucatele regelui (cf. Daniel 1, 12-15). Acum insa, in afara faptului ca tinerii din Babilon aveau produse foarte diverse si de calitate, specifice climei din Babilon, in timpurile noastre, in afara de stresul, poluarea, iradiatiile nucleare si alte provocari prin care trece societatea, si natura este mult mai saraca, dar si calitatea produselor este mult slabita de tehnologia si schimbarile, la care au fost supuse de catre om. Nu mai stii daca mananci ceva natural, daca este plastic sau gelatina, daca este un produs original al naturii sau o facatura a omului, care a mutat bucataria in laboratorul de chimie. Astfel, mancam produse pline cu chimicale, si aratam si noi ca niste oameni modificati, care nici nu mai sunt in stare sa inteleaga ce se petrece in jurul lor.
In conditiile acestea, ne luptam sa fim intregi la minte, si postim mancand echilibrat din ceea ce ni se pare mai sanatos. Fiecare trebuie sa-si duca viata in functie de conditiile si posibilitatile pe care le are, si nu facem reguli pentru altii, pentru ca nici nu se potrivesc. Fiecare om este un unicat intre oameni, si din punctul de vedere al alimentatiei, diferenta de la un om la altul poate fi foarte mare. De aceea, ajunge sa avem vointa de a posti si a fi mai buni, si sa nu mai mergem dupa reguli stricte, care nu se potrivesc totdeauna cu trairea fiecaruia dintre noi, cu conditiila sau cu contextul in care traim.

Pornind de la cuvantul Sfantului Apostol Pavel: „Oricine se lupta se infraneaza de la toate” (cf. 1 Corinteni 9, 25), ma gandesc ca pana si sportivii se infraneaza in perioadele premergatoare concursurilor, si atunci dupa cum spune apostolul in acelasi loc, daca ei alearga pentru o cununa stricacioasa, cu atat mai mult noi trebuie sa ne infranam, cei care dorim sa luam o cununa nestricacioasa si vesnica.

Pana la urma, tot ceea ce facem trebuie sa simtim si nu facem o nevointa oarba si fara de roade. Astfel, Sfintii Parinti ne spun sa mancam atat cat sa nu ne pierdem rugaciunea, deci atunci cand mananc nu o sa mai gandesc sa fiu neaparat satul, ci sa fiu cu gandul la lucrarea pe care o am de facut. Omul cu cat este mai patimas, cu atat are nevoie de o mai mare infranare, caci numai asa o sa poata sa-si schimbe vechile obiceiuri, iar daca dupa o perioada de lupta va tine situatia sub control, atunci asceza nu trebuie sa fie asa de mare ca la inceput; insa sa fie atent sa nu ia din nou patimile putere asupra lui.
Sfintii Parinti ne spun iarasi, ca oricat de aspru ai tine un post, si oricat de mult te-ai ruga, este zadarnic daca ii judeci si ii clevetesti pe ceilalti.
vă invit să citiţi articolul integral aici
(Război întru cuvânt)
Post cu bucurie şi folos, după putinţă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu