Dante şi Vergiliu în Infern este o pictură de Eugène Delacroix, pictată în 1822, când artistul avea 24 de ani. Lucrează cu mare înflăcărare la această pânză de dimensiuni extraordinar de mari: 2 x 2,5 m. La vremea respectivă, asemenea dimensiuni erau rezervate în special pentru teme mitologice sau religioase, şi nicidecum literare, ca în acest caz. Delacroix pictează câte 12-13 ore pe zi, şi tabloul va fi terminat în mai puţin de trei luni. În timpul lucrului la pânză, un prieten îi citeşte cu glas tare din "Infernul" lui Dante (1265-1321), căci tocmai cântul al VIII-lea al capodoperei italiene constituie tema principală de inspiraţie a tabloului. Expusă la Salon în anul 1822, pânza poartă un titlu amplu: Flegias îi trece pe Dante şi pe Virgiliu peste lacul care înconjoară zidurile cetăţii infernale Dite.
Păcătoşii se agaţă de barcă sau încearcă să se urce în ea. Printre ei, Dante îi recunoaşte pe florentini. Apărătorii lui David şi ai neoclasicismului i-au reproşat diletantismul, s-au revoltat împotriva "stilului său fragmentar şi haotic". Dante şi Vergiliu în Infern al lui Delacroix se opune în mod cert şcolii neoclasice, care domina la acea vreme epoca. Renunţând la învăţăturile lui Guerin (1774-1833), Delacroix preferă spontaneitatea expresiei picturale, exactităţii execuţiei; acordă o importanţă mai mare culorii, decât desenului. Delacroix construieşte cu ajutorul culorilor spaţiu pictural, conferă profunzime şi foloseşte fără ezitare încărcătura expresivă specifică culorilor. Picăturile de apă pe trupurile condamnaţilor sunt o îmbinare de culori pure, în care se observă influenţa operelor lui Rubens (1577-1640) şi materia lui coloristică vibrantă şi densă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu