Mâine anul se-nnoieşte...



    Se cuvine să încheiem anul calendaristic 2012 cu rugăciune, mai ales că mâine, 1 ianuarie, este prăznuiTăierea după Trup a Domnului, cât şi Sfântului Ierarh Vasile cel Mare. Pentru cei din Bucureşti, privegherile încep pe la 20.00/21.00, depinde de Biserică.
Vă urez tuturor să petreceţi cu pace şi bucurie în inimă. 
Domnul să vă dăruiască delicateţe în trăire şi-n simţire!

***

  Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Dumnezeule a toată milostivirea, care ai nemăsurată milă, nespusă şi neajunsă iubire de oameni, căzând acum către a Ta slavă, cu frică şi cu cutremur, aduc Ţie mulţumire pentru binefacerile de care m-ai învrednicit pe mine nevrednicul robul Tău. Te slăvesc, Te laud şi te cânt ca pe un Domn, Stăpân şi făcător de bine. Şi iarăşi căzând înaintea Ta, îţi mulţumesc şi cu smeremie mă rog nemăsuratei şi negrăitei Tale milostiviri, ca şi de acum înainte să-mi dăruieşti faceri de bine, ca să sporesc în dragostea de Tine şi de aproapele meu. Izbăveşte-mă de tot răul şi necazul. Dăruieşte-mi linişte şi mă învredniceşte ca în toate zilele vieţii mele totdeauna să-Ţi aduc şi să grăiesc şi să cânt cele preabune Tatălui şi Fiului şi Duhului Sfănt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.  

 ***

Hotărârea Sf. Sinod privind citirea Moliftelor Sf. Vasile cel Mare
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române întrunit în şedinţa de lucru din 16-17 februarie 2011, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a luat următoarea hotărâre privind citirea molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în Biserica Ortodoxă Română:

Pentru a se evita excesele străine de duhul credinţei şi al bunei-cuviinţe pastorale, precum şi practicile dăunătoare unităţii liturgice, săvârşite cu ostentaţie sau din motive pecuniare, Înaltpreasfinţiţii şi Preasfinţiţii chiriarhi vor adresa clerului îndrumarea pastorală şi duhovnicească de a respecta rânduiala citirii molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în zile de post, în cazuri individuale şi, după caz, în legătură cu Taina Sfântului Maslu, atunci când bolnavul solicită, această rânduială trebuind să fie însoţită de post şi spovedanie, atât din partea clericilor, cât şi a credincioşilor. În cadrul îndrumărilor respective se va preciza cu limpezime că citirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în noaptea trecerii dintre ani este o practică regională (mai ales în sudul ţării) neaprobată de Sfântul Sinod, inexistentă în alte zone ale ţării şi mai ales în practica altor Biserici Ortodoxe surori.

Întrucât sărbătoarea bisericească de la 1 ianuarie (Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului și Sf. Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei), care este şi începutul anului civil, trebuie primită cu bucurie duhovnicească, la sfârşitul Sfintei Liturghii se va oficia slujba Tedeumului, aşa cum se procedează la nivel panortodox şi cum prevăd îndrumările tipiconale
.

(Hotărârea nr. 630 din 17 februarie 2011)

sfârşit de an....

... cu-ale lui bilanţuri!
 
   De ceva vreme sunt nemulţumită de mine. De vreo două luni simt că mi se întâmplă ceva, dar neavând timp, m-am lăsat "dusă de val". Azi îmi dau seama că am fost prea îngăduitoare cu mine în ultimul timp. Şi orice mi-aş zice, tot îndreptăţire ar fi. Doamne miluieşte-mă!

   Sunt profund îndurerată de neatenţia mea faţă de mine şi, nevăzut, faţă de ceilalţi.
   Cât aş vrea să mă ierte!... Cât aş vrea să repar momentele în care am greşit!...  Pomeniţi-mă, vă rog!


  Mi-am schimbat tabieturi bune cu altele, mai rele... şi cred că în interior, în inima mea, am strâns prea multe cuvinte urâte despre oameni pe care nu-i cunosc de fapt... Sunt de toată ocara!
  Înfrânarea... care ar fi trebuit să-mi fie călăuză... la codă am lăsat-o, după poftă!

  De aceea am şi lipsit atât de mult de pe blog; am simţit că nu am ce să dau bun. Nu-mi plac faptele sau gândurile cu iz de ortodoxie. Detest prefăcătoria.

   ...şi-acum mă doare inima..., profund! 
de-ale mele fapte! 
de-ale mele gânduri! 
de-ale mele gesturi!


Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătoasa!

Datina românească


în gând

"Cel ce este credincios în foarte puţin şi în mult este credincios; şi cel ce e nedrept în foarte puţin şi în mult este nedrept."
Luca  16, 10
28 decembrie

Mai există copilărie!


   Librăria Sophia din Bucureşti a găzduit, în perioada 17 - 21 decembrie 2012, expoziţia de icoane pe sticlă "Sărbătorile creştine oglindite în inimile copiilor - Naşterea Domnului".
  Au expus elevii clasei I, prof. Daniela Bărbulescu, de la Şcoala generală nr. 117.
  Îndrumător pictură: Elena Borundel, expert design interior, Şcoala de Artă Bucureşti.
  Proiect propus, susţinut şi găzduit (în perioada de realizare) de părintele Viorel Oprea, Biserica "Sfântul Nicolae - Manea Brutaru" din Bucureşti.

  Pe 17 decembrie 2012, a avut loc vernisajul acestei expoziţii, în prezenţa organizatorilor, copiilor şi părinţilor acestora.
  13 copiii (care după trei luni de şcoală, fiind la stadiul de bastonaşe, au pictat icoanele pe care le veţi vedea), au cântat şi trei colinde, impecabil (pentru vârsta lor).
   Felicitări doamei profesoare!

în dar duminica...

Al patrulea mag
 
 Există o poveste veche, care spune că, de fapt, au fost patru magi care doreau să se închine Mântuitorului, la naşterea Sa. Cel de-al patrulea şi-a vândut tot ce avea şi, cu banii obţinuţi, a luat trei pietre scumpe: un safir, un rubin şi o perlă, pe care să le ducă în dar Mântuitorului. Grăbindu-se să ajungă în Babilon, unde îl aşteptau cei trei magi, acesta a întâlnit pe drum un om rănit, pe care nimeni nu îl ajuta. L-a dus pe bietul om la un doctor căruia i-a dat safirul pentru a-l îngriji pe bolnav până ce se va însănătoşi complet. Toate acestea l-au întârziat. Când a ajuns la locul întâlnirii, magii plecaseră deja fără el, însă nu s-a descurajat, ci şi-a continuat drumul singur, călăuzit de steaua ce-l ducea spre Bethleem. Ajuns aici, a aflat că magii L-au găsit deja pe prunc, că soldaţii lui Irod omoară toţi copiii nou-născuţi şi că Sfânta Familie a plecat spre Egipt, pentru a se feri de mânia regelui. Chiar în faţa sa, un soldat încerca să-i smulgă unei tinere femei copilul pentru a-l omorî. Femeia îşi apăra cu disperare pruncul. Magul i-a arătat soldatului necruţător rubinul şi i-a spus:
- Lasă copilul să trăiască şi îţi voi da această piatră scumpă. Nimeni nu va afla de târgul nostru.
  Ademenit de nestemată, soldatul a luat piatra, îndepărtându-se grăbit. Tânăra femeie i-a mulţumit străinului cu lacrimi de bucurie şi recunoştinţă.
  Acesta s-a hotărât să-L caute mai departe pe Mântuitor. Acum, mai avea un singur dar, perla. A plecat şi el spre Egipt, unde, ani de zile, L-a căutat pe Iisus, însă fără nici un rezultat. După 30 de ani, a aflat că undeva, în Palestina, Mântuitorul propovăduieşte Evanghelia. Bucuros că, în sfârşit, ştie unde Îl poate găsi, s-a grăbit spre Iudeea. Ajuns la Ierusalim, spre seară, a aflat că Iisus Hristos este răstignit pe Dealul Căpăţânii. S-a grăbit magul spre locul acela cu dorinţa să-L vadă în viaţă pe Mântuitor, să-I ducă darul său pe care îl păstrase de atâta timp. Însă, prin faţa lui au trecut doi soldaţi romani ce duceau în sclavie o tânără evreică. Oprindu-i, magul le-a spus:
- Dacă îi daţi drumul fetei, vă dăruiesc această perlă. O puteţi vinde şi împărţi banii. Veţi câştiga mult mai mult lăsând fata liberă.
  Lacomi, soldaţii au luat perla, eliberând-o pe tânără, care, plângând de fericire, nu ştia cum să-i mulţumească străinului. Dar magul, rugându-se cerului să-L vadă măcar o clipă pe Mântuitor, se grăbea spre Golgota. Acum, nu mai avea nimic. Îi era ruşine să se închine Împăratului împăraţilor fără nici un dar. 

   Însă, când a ajuns lângă Cruce, Mântuitorul S-a uitat drept spre el şi i-a spus:
- În sfârşit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri...
- Bine, dar nu mai am nimic, ce Ţi-am adus eu? a întrebat mirat magul.
- Tot ce duceai cu tine ai dat celor neajutoraţi.
Dându-le lor, Mie Mi-ai dat. Darul tău a ajuns la Mine şi, îţi spun, că el este cel mai însemnat.

colind maramureşan..


în gând

 Şi în ţinutul acela erau păstori, stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor. (...)
Şi îngerul le-a zis: Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Şi acesta va fi semnul: Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle. Şi deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!
Luca 2, 8,10-15
22 decembrie

Colindăm, colind...

prima zi a doua zi

            Librăria Sophia vă invită în perioada 18 - 21 decembrie la colinde...
              În fiecare zi, mini-concertul de colinde va începe la ora 16.00.


Colindători:
Grupul coral "Ars Carminis"
dirijor: diacon Siluan Eloi
Cosmin Melinte
Vasile Condrea
Mihail Diţu
Andrei Ghirtoc
Florin Bucă


update, 9 ianuarie 2013
 

în gând

"Nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste puterea omenească. Dar credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui ca să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci odată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda."
Ep. Întâi către Corinteni 10,13
20 decembrie 

Şopârla japonezului

  Pentru a-şi renova casa, un japonez a făcut o spărtură într-un perete. Casele japoneze au în mod normal un spaţiu gol între pereţii din lemn. Cu surprindere a constatat că acolo se afla o şopârlă blocată din cauza unui cui bătut din afară, într-unul din picioarele sale.
  I-a fost milă când a văzut-o, dar în acela
şi timp a fost şi curios, dându-şi seama că acel cui a fost bătut cu câţiva ani în urmă, când a fost construită casa.
  Ce se întâmplase…!?!
Șopârla a supravieţuit în această poziţie atât de mult timp? Într-un perete despărţitor închis de mai mulţi ani, fără a se mişca? Părea imposibil de crezut. Cum de aceasta şopârlă supravieţuise atât de mult, fără să se mişte, odată ce piciorul său a fost ţintuit!?
  Şi-a oprit munca pentru a observa şopârla, pentru a vedea ce face şi cum se hrăneşte. Ceva mai târziu, nevăzând de unde, a apărut o altă şopârlă, cu o insectă în gură.
  Asta l-a uimit şi l-a atins profund. Şopârla prinsă în cui, a fost hrănită ani de zile de către altă şoparlă…
  Imaginaţi-vă! A făcut acest lucru continuu, pentru o atât de lungă perioadă de timp, fără a renunţa la speranţă pentru partenerul său.
 
  Cât de des îi abandonaţi pe cei dragi pentru că aveţi ceva "mai important" de făcut?  Exact atunci când au mai mare nevoie …

în gând

"Nimeni să nu zică, atunci când este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit, pentru că Dumnezeu nu este ispitit de rele şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni. Ci fiecare este ispitit când este tras şi momit de însăşi pofta sa. Apoi pofta, zămislind, naşte păcat, iar păcatul, odată săvârşit, aduce moarte. Nu vă înşelaţi, fraţii mei prea iubiţi: Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor, la Care nu este schimbare sau umbră de mutare."
Epistola sobornicească a Sf. Ap. Iacov 1, 13 - 17
19 decembrie

ce mai spun copiii... :)

"Călugării şi-au făcut meserie din rugat pentru că ei au văzut că nu poate să existe meserie mai frumoasă decât să vorbeşti tot timpul cu Dumnezeu." ( 9 ani)

"Călugării nu sunt aşa de vorbăreţi pentru că, dacă îl lasă pe Dumnezeu să le vorbească toată ziua, ei s-au obişnuit să tacă mult, ca să-L asculte - că nu pot să-L întrerupă tocmai pe Dumnezeu." ( 8 ani)

"Biserica e sfântă şi rămâne sfântă chiar dacă intră în ea mulţi păcătoşi, că biserica de aia e făcută, ca păcătoşii care intră să-şi facă acolo antene pentru Dumnezeu." ( 12 ani)


"Dumnezeu se înţelege mai uşor cu copiii mici, că cei mici au suflet mai încăpător. La oamenii mari e o înghesuială de rele că nici n-ai unde să stai."( 10 ani)

"Biserica nu iubeşte plăcerea, că plăcerea îţi aduce să spui mereu că mai vrei, pe când mulţumirea îţi aduce să spui că-ţi ajunge." ( 9 ani)

"Îngerii nu ne spun cum e în Rai, de unde sunt ei, că atunci când mori e ca un fel de ziua ta şi primeşti cadou Raiul şi ei nu pot spune dinainte cum arată cadoul pe care îl primeşti pentru că strică toată ziua." ( 10 ani)

"Nu e bine să stai cu păcatul în tine, trebuie să fugi la spovedit, ca păcatul din tine să nu facă pui de păcaţi." ( 10 ani)

"Preoţii vin în casele oamenilor înainte de Paşte şi Crăciun ca să sfinţească toate camerele, ca să le cureţe cu aghiazmă care e un foarte bun detergent împotriva dracilor." ( 11 ani)

"Postim ca să nu ne mai gândim numai la gusturi de mâncare şi să ne mai gândim şi la gustul de Dumnezeu." ( 11 ani)

"Cei care nu-l găsesc pe D-zeu sunt cei care îl caută din interes." ( 12 ani)

"Milostivul e rar, că mila n-o găseşti pe toate drumurile deoarece ea trebuie cultivată." ( 14 ani)

"Altarul este partea din biserica unde preotul vorbeşte între patru ochi cu Dumnezeu." ( 10 ani)

"Unii oameni nu putrezesc după ce mor, pentru că trupurile lor au fost băgate în pământ cu cerul în ei." ( 13 ani)

"Sfinţii au aureola rotundă şi nu pătrată ca să nu facă vreun rău nici măcar din greşeală - că poate cine ştie, când se ridică la cer, să nu înţepe cu vreun colţ o pasăre în zbor." ( 13 ani)

"Oamenii care cred în Dumnezeu se dezvoltă mai repede decât ceilalţi oameni, pentru că ei ajung să-şi dezvolte esenţialul." (15 ani)

"Inima bate, bate până se stinge, că inima este ca lumânarea şi dacă tu crezi în Dumnezeu, el ţi-o aprinde din nou în Cer." ( 9 ani)

"Dacă cineva ar insista la uşa mea să-mi schimb religia, aş zice că nu pot, pentu că ar fi ca şi când mi-ar cere să-mi schimb părinţii."( 9 ani)

"Dacă îi ascultăm atent pe oameni, auzim mai tot timpul cum se laudă, pentru că nu le este gata capul."( 11 ani)
sursa: revista Familia ortodoxă

Eu sunt scribul!...


 

în dar duminica...

Cele patru piersici
 
Odată, un ţăran a vrut să-i încerce pe cei patru fii ai săi. I-a chemat dimineaţa la el şi i-a dat fiecăruia câte o piersică. A plecat apoi la câmp, lăsându-i să-şi vadă de treburi şi să-şi împartă ziua cum cred ei de cuviinţă. Seara însă, când s-a întors, i-a chemat pe toţi patru în tindă şi l-a întrebat pe cel mai mare:
- Spune-mi, ce-ai făcut cu piersica ta ?
- Ce să fac, tătucă, am mâncat-o şi-ţi mulţumesc. A fost tare bună. Am luat, apoi, sâmburele, l-am plantat în spatele casei, am udat locul şi nădăjduiesc să crească acolo un piersic frumos şi roditor.
- Bine ai făcut, băiatul tatii, sunt sigur că tu o să ajungi un bun gospodar. Dar tu, îi zise celui de-al doilea, ce-ai făcut cu piersica ta ?
- Am mâncat-o. A fost atât de bună, coaptă şi fragedă ...
- Şi apoi ?
- Păi, am aruncat sâmburele şi m-am dus la mama să-i mai cer câteva, că tare bune erau.
- Fiule, zise atunci omul cu întristare în glas, ai grijă să nu ajungi un om lacom că lacomul mai mult pierde şi leneşul mai mult aleargă. Dar ţie ţi-a plăcut piersica, a fost bună ? l-a întrebat ţăranul şi pe cel de-al treilea fiu al său.
- Nu ştiu.
- Cum nu ştii, da' ce-ai făcut cu ea ?
- Am vândut-o. M-am dus cu ea în târg şi am dat-o cu zece bani. Uite-i!
- Fiule, tu sigur o să ajungi mare negustor, dar ai grijă că nu toate sunt de vânzare în viaţă; mai ales, nu ceea ce ai primit de la părinţi.
În sfârşit, ţăranul l-a întrebat şi pe ultimul băiat, cel mai mic dintre toţi.
- Dar ţie ţi-a plăcut piersica ?
- Nici eu nu ştiu, tătucă.
- Cum, şi tu ai vândut-o ?
- Nu, tată. Eu m-am dus în vizită la prietenul meu de peste drum, care e bolnav, şi i-am dus-o lui. S-a bucurat mult pentru ea şi mi-a mulţumit din suflet.
Cu lacrimi în ochi, tatăl şi-a luat copilaşul pe genunchi şi i-a spus:
- Nu ştiu ce te vei face tu în viaţă, dar ştiu că, indiferent ce drum vei urma, vei fi un bun creştin şi asta e tot ce contează.

Dorul meu e numai dor....


 
Marţi, 4 decembrie 2012, ora 18.00, librăria Sophia a fost gazda unui recital deosebit
          "Cântări şi colinde din vatra satului", cu rapsodul Ion Creţeanu

Întâlnirea cu propriul sine

  Chinul omului de a intra în împărăţie este de fapt chinul lepădării de sine; şi lepădarea sa de sine este moarte, nu metaforă.
  Şi am trăit ceea ce, citind cândva, am văzut că se numeşte trecerea prin vămile văzduhului. Eu aveam o privire înduioşată în faţa acestor texte mai ales când erau redate imagini cu draci care vin cu furca şi care erau aşa… Însă, când am descoperit în lăuntrul meu aceşti draci şi aceste furci care nu aveau coadă şi coarne… ci erau nişte puteri potrivnice, atunci am înţeles cât de cumplite sunt acele vămi. Acum, cu adevărat, nu ştiu dacă le-am trecut sau nu, căci la orice coborâre dau de ele... şi nu pare a fi o călătorie pe care ai terminat-o vreodată. Dar în momentul acela am văzut că eu nu pot face nimic bun şi am înţeles ce Dumnezeu bun avem.
 Aici trebuie să ajungem, să conştientizăm cât suntem de neputincioşi. Şi să strigăm la Domnul. Atunci nu te învaţă nimeni cum să te rogi, pur şi simplu ajungi acasă şi te rogi.
  A mă lepăda de mine nu înseamnă a mă lepăda de cel ce sunt, de ce sunt acum, de trupul meu, de sinapsele mele, ci de a mi le însuşi ca Dumnezeu să le transforme.
  Aveastă lucrare trebuie însoţită şi de o metodă concretă, aceea de a tăcea. Citisem la Părinţi că tăcerea este o cale către Dumnezeu. Orice începător care tace descoperă ce învălmăşeală de gânduri avem, ce neputinţă de a tăcea avem, câtă nevoie avem să fie gălăgie în noi, măcar muzică psaltică, dacă nu alt zgomot, numai şi numai să nu rămânem singuri cu noi. Aceasta este frica de propria noastră conştiinţă, ce ne mustră pe noi şi ne ceartă că nu am făcut bine.
...
  maica Siluana Vlad

Cele 7 feluri de postire

„...Şapte sunt treptele postului, adică sunt şapte feluri de hrană pentru om:
a. Carnivorii, care mănâncă carne întotdeauna. Aceştia sunt în treapta cea mai de jos a postului, chiar dacă se înfrânează uneori de la mâncare. Ei nu pot spori niciodată în rugăciune.
b. Lacto-vegetarienii, care nu mănâncă niciodată carne, ci numai lapte, brânză, ouă şi tot felul de legume fierte. Aceştia sunt în treapta a doua a postului, pe care o ţin de obiicei călugării din mănăstirile cu viaţă de obşte şi foarte rar mirenii.
 
c. Vegetarienii, care mănâncă numai zarzavaturi şi legume fierte sau nefierte (crude). Rânduiala aceasta formează treapta a treia a postului şi o ţin călugării cei mai râvnitori din vieţile de obşte. De aici încolo încep treptele postului cele mai aspre, pe care păşesc, de obicei, călugării sihaştri şi pustnicii cei mai nevoitori.
d. Fructiferii, care mănâncă odată pe zi pâine şi fructe nefierte, fără a gusta vreodată altfel de hrană. Cine a ajuns la această treaptă a postului, acela poaate stăpâni cu uşurinţă trupul şi gânduriile şi poate spori repede pe calea rugăciunii.
 
e. Cerealierii formează treapta a cincea a postului. La aceastră treaptă ajungă călugării, mai ales cei din sihăstrii şi pustnicii, care mănâncă odată pe zi numai pâine neagră de cereale şi boabe muiate de grâu, porumb, mei, linte, bob, mazăre etc.
f. Hrana uscată este a şasea treaptă a postului călugăresc, la care ajung de obicei pustnicii cei mai râvnitori. Cei care petrec în această aspră nevoinţă mănâncă numai pesmeţi de pâine muiaţi în apă, cu sare sau puţin oţet, odată pe zi şi cu măsură. Aşa se nevoiau sihaştrii de pe valea Nilului.
g. Hrana sau mana dumnezeiască, este ultima şi cea mai înaltă treaptă a postului călugăresc, la care ajung foarte puţini dintre asceţi, după o îndelungată nevoinţă, întăriţi fiind de darul Sfântului Duh. Aceştia se îndestulează numai cu Prea Curatele Taine, adică cu Trupul şi Sângele lui Hristos, pe care le primesc o dată sau de două ori pe săptămână, fără a mai gusta ceva decât numai apă.”
 Ieromonah Ioanichie Bălan, Convorbiri duhovniceşti

Jutabel-Ben-Eber din Capernaum


 
  Joi, 15 noiembrie 2012, ora 18.00 a avut loc, la librăria Sophia din Bucureşti, lansarea volumului "Jutabel-Ben-Eber din Capernaum", de Olga Greceanu - editura Charisma, Deva.
 "Prin lectura cărţii Jutabel Ben-Eber din Capernaum, cititorul va înţelege mult mai uşor fundalul  istoric, politic şi social care a făcut posibil deznodământul de pe Golgota, Crucea Mântuitorului, ca răscumpărare a noastră, prin sângele nevinovat al Fiului lui Dumnezeu, întrupat pentru această supremă jertfă." Arhimandrit Sofian Boghiu, Stareţ al Sf. M. Antim (2000)

Sf. Ierarh Dosoftei


Corul "Madrigal"

  Am aflat de curând că versurile acestui colind bizantin, care îmi place foarte mult, aparţin sfântului Dosoftei, mitropolitul Moldovei, care a fost un poet remarcabil.
 

Lucrări tipărite

  • Psaltirea în versuri, Uniev 1673, cu peste 500 p., şi 8634 de versuri (la un loc cu Acatistul Născătoarei de Dumnezeu)
  • Dumnezeiasca Liturghie, Iaşi, 1679 (ed. a Ii-a, Iaşi, 1683);
  • Psaltirea de-nţeles, Iaşi, 1680 (text paralel: slavon şi român);
  • Molitălvnic de-nţeles, Iaşi, 1683, având, după prefaţă, un
  • Poem cronologic despre domnii Moldovei, cu 136 versuri;
  • Parimiile preste an, Iaşi, 1683, având tipărit din nou
  • Poemul cronologic, cu mici adaosuri şi modificări.
  • Viaţa şi petriaceria sfinţilor, 4 vol Iaşi, 1682-1686, lucrare de compilaţie, după izvoare bizantine (Simeon Metafrast, Maxim Margunios) şi slave.

Sfântul călător

  Sfântul Spiridon era de loc din insula Cipru. S-a născut către anul 268 d.Hr. într-un mic sat numit Askia, situat la opt kilometri nord de Trimitunda, aproape de Sa­la­mina, pe atunci capitala Ciprului. În tine­reţe a fost păstor de oi şi a fost căsătorit, însă a rămas văduv de timpuriu. După ce s-a că­lugărit, lucrând neo­bo­sit pentru a culege mierea virtuţii şi cerce­tând legea lui Dum­nezeu, a de­venit iubitor de oameni şi nespus de milostiv.
  Şi tocmai pentru marea sa virtute a fost hirotonit episcop al Trimitundei. După hirotonirea sa, minunile au urmat una după alta.
   Deşi era episcop, el nu se ruşina să-şi vadă de turma sa de oi şi capre ca un păstor oarecare. Pentru că încrederea Sfântului în purtarea de grijă a lui Dumnezeu era nelimitată, dânsul nu-şi păzea ţarcul niciodată. Într-o noapte, nişte hoţi, găsindu-l nepăzit şi văzând că puteau intra nestingheriţi au vrut să fure câteva oi, dar Dumnezeu i-a legat pe aceştia cu legături ne­văzute. Aceştia nu au mai putut face nici o mişcare, stând astfel ţintuiţi până dimineaţă, când sosi Sfântul Spiridon şi-i găsi. Văzându-i, înţe­lese numaidecât ce se petrecuse. Cu ru­gă­ciunile sale, Îl înduplecă pe Domnul să-i dezlege, iar Domnul îi ascultă rugăciunea. Sfântul nu numai că nu-i pedepsi pentru fapta lor, cum ar fi procedat oricare alt om, dar îi povăţui cu multă blândeţe să se lase de hoţie şi să-şi schimbe viaţa. Şi le mai dărui, pe deasupra, şi câte un berbec, ca să le răsplă­tească „osteneala“…

  După o viaţă întreagă în slujba Domnului, Sfântul s-a mutat în patria ce­rească, la ve­­­ne­rabila vârstă de 80 de ani, către anul 348 d.Hr., fiind îngropat în biserica „Sf. Apostoli“ din Trimitunda.
 Când arabii au ocupat insula, ciprioţii au deschis mormântul Sfântului pentru a muta sfintele moaşte la Constantinopol. Atunci au descoperit că trupul Sfântului era întreg, iar din mormânt ieşea un miros de busuioc, semn al sfinţeniei vieţii sale. Când a căzut Constantinopolul în 1453, sfintele moaşte au fost mutate în Serbia, după care un părinte din Corfu le-a adus în insula din Grecia unde se găsesc şi acum. Până în ziua de astăzi sfintele moaşte întregi ale Sfântului Spiridon continuă să facă minuni cu puterea lui Dumnezeu. El este cunoscut ca „sfântul călător“, deoarece papucii de mătase de pe tălpile sale se uzează în fiecare an şi sunt în­locuiţi la praznicul său.

„Nu se taie voia altuia printr-o superioritate de putere lumească”

„Cine se smereşte înaintea altuia tăindu-şi voia sa de a se arăta mai presus decât acela, îl face şi pe acela să-şi taie voia lui de a se arăta mai presus de decât el. Astfel, cel smerit îşi taie nu numai voia mândriei sale, ci şi voia mândriei celuilalt. Nu se taie voia altuia printr-o superioritate de putere lumească, ci prin voia smereniei proprii, care atrage după sine smerenia altuia, aşa cum smerenia lui Hristos atrage după sine smerenia noastră.”
 Ava Dorotei, Învăţături, în Filocalia IX

Nu există carieră în viaţa duhovnicească

 "Munca, poziţia socială ar trebui să nu aibă nicio importanţă în relaţiile dintre persoane. Privilegiul nu este pe plan exterior, ci interior; cel care iubeşte cel mai mult pe Dumnezeu, cel care se roagă cel mai mult, cel care se sileşte să împlinească cel mai mult poruncile, acela va fi cel mai aproape de Domnul. Este foarte important să vă eliberaţi mintea de orice gând de carieră. Nu există carieră în viaţa duhovnicească. 
Într-o societate unde fiecare se imaginează fiind primul, nimeni nu progresează. În schimb, dacă se consideră întotdeauna ultimul, întâlnirea cu aproapele devine de fiecare dată prilejul unui folos şi a unui spor duhovnicesc. Astfel, e preferabil să fii ultimul. Dacă sunt primul, e o plictiseală groaznică. Dacă sunt ultimul, e o bucurie continuă, pentru că învăţ mereu ceva util."  
„Din viaţă şi din Duh”, Arhimandritul Sofronie

Sfânta Ana

Potrivit tradiţiei, Sfânta Ana, mama Maicii Domnului, a trăit şaizeci şi nouă de ani, iar soţul său Ioachim, optzeci. Fecioara Maria a rămas orfană de ambii părinţi la vârsta de 11 ani, pe vremea când trăia în Templu.
 
   Conform lui Procopiu, pe timpul domniei Împăratului Iustinian (527-565), în Constantinopol a fost construită o biserică în cinstea Sfintei Ana. Împăratul Iustinian II (685-695; 705-711) a restaurat această biserică de când sfânta i s-a arătat în vis soţiei sale însărcinate. Tot la acea vreme au fost aduse la Constantinopol trupul şi veşmintele sale. 
  Textul slujbei greceşti închinate Sf. Ana a fost compus de către Sf. Teofan (d. 817), dar părţi mai vechi ale slujbei îi sunt atribuite lui Anatoliu din Bizanţ (d. 458). 
  Adormirea sa este sărbătorită în Biserica de Răsărit pe data de 25 iulie, zi ce ar putea simboliza şi ridicarea primei biserici din Constantinopol în cinstea ei ori aducerea moaştelor  în Constantinopol.  Acestea au fost aduse din Ţara Sfântă în Constantinopol în 710 şi până la anul 1333 ele încă se mai aflau în biserica Sfânta Sofia. Sărbătoarea sa cea mai importantă din calendarul ortodox este pe 9 septembrie.
  Cel mai vechi schit de pe Muntele Athos, precum şi cel mai îndrăgit, îi este închinat lui "Yiayia" (bunica), aşa cum o numesc cu drag călugării de la schitul Sf. Ana. În biserica principală este păstrată partea inferioară a piciorului stâng al Sf. Ana. Conform unor manuscrise vechi, acesta a fost adus la aici de către Simeon cel Drept pe 26 octombrie 1666. Rămăşiţa trupului Sf. Ana nu a fost atinsă de stricăciune, făcând de-a lungul timpului nenumărate miracole, mai ales pentru femeile ce nu puteau avea copii. Întregul picior drept al Sf. Ana este păstrat la Mănăstirea Koutloumousiou, tot pe Muntele Athos. Mâna este păstrată la Mănăstirea Stavronikita. Alte rămăşiţe ale Sfintei se mai află la Patriarhia Ierusalimului şi a Antiohiei, la Mănăstirea Kykkos de pe insula Cipru, precum şi la alte patriarhii catolice şi ortodoxe din întreaga lume. Rugăciunile către Sf. Ana sunt adresate pentru ajutor la naşterile dificile sau pentru ajutor în a avea copii.

în dar duminica...

 comorile fiecăruia...
 Plimbându-se prin sat, un boier s-a întâlnit cu un ţăran sărac şi a început a se lăuda cu averile lui:
- Vezi tu livada de pe deal? E a mea. Pădurile care înconjură satul sunt şi ele ale mele. Până şi pământul pe care calci acum al meu este. Tot ce vezi, de jur-împrejur, e proprietatea mea. Toate astea sunt doar ale mele.
- Dar acela? l-a întrebat ţăranul, arătând cu degetul spre cer. Nu cred că şi cerul este al tău. Acela este al meu, a mai spus ţăranul şi, cu zâmbetul pe buze, a plecat liniştit, lăsându-l pe boier mirat şi cu ciudă în suflet
.

Cuviosul Patapie


 
mulţumesc Andreea (Dositeea) pentru postare.

capitolul 12








1.
 
    Epistola către Romani
    a  Sfântului  Apostol  Pavel




Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească,
2. Şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit.
3. Căci, prin harul ce mi s-a dat, spun fiecăruia din voi să nu cugete despre sine mai mult decât trebuie să cugete, ci să cugete fiecare spre a fi înţelept, precum Dumnezeu i-a împărţit măsura credinţei.
4. Ci precum într-un singur trup avem multe mădulare şi mădularele nu au toate aceeaşi lucrare,
5. Aşa şi noi, cei mulţi, un trup suntem în Hristos şi fiecare suntem mădulare unii altora;
6. Dar avem felurite daruri, după harul ce ni s-a dat. Dacă avem proorocie, să proorocim după măsura credinţei;
7. Dacă avem slujbă, să stăruim în slujbă; dacă unul învaţă, să se sârguiască în învăţătură;
8. Dacă îndeamnă, să fie la îndemnare; dacă împarte altora, să împartă cu firească nevinovăţie; dacă stă în frunte, să fie cu tragere de inimă; dacă miluieşte, să miluiască cu voie bună!
9. Dragostea să fie nefăţarnică. Urâţi răul, alipiţi-vă de bine.
10. În iubire frăţească, unii pe alţii iubiţi-vă; în cinste, unii altora daţi-vă întâietate.
11. La sârguinţă, nu pregetaţi; cu duhul fiţi fierbinţi; Domnului slujiţi.
12. Bucuraţi-vă în nădejde; în suferinţă fiţi răbdători; la rugăciune stăruiţi.
13. Faceţi-vă părtaşi la trebuinţele sfinţilor, iubirea de străini urmând.
14. Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc, binecuvântaţi-i şi nu-i blestemaţi.
15. Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng.
16. Cugetaţi acelaşi lucru unii pentru alţii; nu cugetaţi la cele înalte, ci lăsaţi-vă duşi de spre cele smerite. Nu vă socotiţi voi înşivă înţelepţi.
17. Nu răsplătiţi nimănui răul cu rău. Purtaţi grijă de cele bune înaintea tuturor oamenilor.
18. Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiţi în bună pace cu toţi oamenii.
19. Nu vă răzbunaţi singuri, iubiţilor, ci lăsaţi loc mâniei (lui Dumnezeu), căci scris este: "A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti, zice Domnul".
20. Deci, dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea, căci, făcând acestea, vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui.
21. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele. 

în gând

"..o, omule, care judeci, eşti fără cuvânt de răspuns, căci, în ceea ce judeci pe altul, pe tine însuţi te osândeşti, căci acelaşi lucruri faci şi tu care judeci."
Ep. către Romani 2,1
6 decembrie

Sfinte ierarhe Nicolae roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!


Troparul Sfântului:
Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Sfinte Părinte Ierarhe Nicolae, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
 
Cântarea I
Catavasie:
Hristos Se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul şi cu veselie lăudaţi-L popoare, că S-a preaslăvit.
Sfinte ierarhe Nicolae roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Purtătorule de cunună, stând cu oştile îngereşti înaintea scaunului lui Hristos, preaânţelepte Sfinte Nicolae, dăruieşte-mi luminarea care să împrăştie întunericul sufletului meu, ca să laud, bucurându-mă, preafericite, pomenirea ta.
Sfinte ierarhe Nicolae roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Domnul, cel ce-I slăveşte pe toţi cei ce-L slăvesc pe Dânsul, adăpost te-a dat pe tine credincioşilor, care izbăveşti de ispite pe cei ce aleargă la acoperământul tău, Sfinte Nicolae, şi te cheamă cu credinţă şi cu dragoste, preamărite.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Cintesc Sfânta Treime cea nezidită: pe Tatăl şi pe Fiul, împreună cu Duhul; o singură Fiinţă, o Dumnezeire, o Fire neîmpărţită după fiinţă; trei Ipostasuri pe Care le înţeleg după feţe şi după ipostas.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. (a Născătoarei de Dumnezeu).
Fără sămânţă ai zămislit pe Cuvântul, pe Unul din Sfânta Treime, Preacurată, şi pe Acesta cu trup L-ai născut, rămânând după naştere întreagă ca şi mai înainte. Pe Acesta, ca pe Fiul tău şi Dumnezeu, roagă-L pururea pentru noi.

Ce este omul că-Ţi aminteşti de el?



Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul! Că s-a înălţat slava Ta mai presus de ceruri. Din gura pruncilor şi a celor ce sug ai săvârşit lauda, pentru vrăjmaşii Tăi, ca să amuţeşti pe vrajmaş şi pe răzbunător. Când privesc cerurile, lucrul mâinilor Tale, luna şi stelele pe care Tu le-ai întemeiat, îmi zic:
Ce este omul că-Ţi aminteşti de el? Sau fiul omului că-l cercetezi pe el? 
Micşoratu-l-ai pe dânsul cu puţin faţă de îngeri, cu slavă şi cu cinste l-ai încununat pe el. Pusu-l-ai pe dânsul peste lucrul mainilor Tale, toate le-ai supus sub picioarele lui. Oile şi boii, toate; încă şi dobitoacele câmpului; păsările cerului şi peştii mării, cei ce străbat cărările mărilor. 
Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul!

Cântări şi colinde din vatra satului

Librăria Sophia vă invită
marţi, 4 decembrie 2012, ora 18.00
la
Cântări şi colinde din vatra satului
 http://www.ovidiublag.ro/wp-content/uploads/2011/06/P1070655_trim_compr.jpg
cu rapsodul Ion Creţeanu
Cobza lui… e singurul limbaj pe care-l ştie grăi dumnezeieşte!… o păstreză cu sfinţenie, pentru că i-a fost dăruită în urmă cu 30 de ani de către Cornel Bălosu, starostele Secţiei de Etnografie. Meşteşugul cântului vechi, cu inflexiuni trace, îl ştie de la Ion Şerban de la Craiova – Tarzan din Cartierul Faţa Luncii…
Poartă pe umeri ipingeaua de culoatea sângelui, veche de 140 de ani – singura sa carte de vizită.
Culege folclor de 37 de ani, cu frenezia cu care copiii îşi rânduiesc jucăriile fiecare la locul ei… ”Iancu Jianu” de la Amărăşti, ”Omule cu caii buni”, de la Dăbuleni, învăţată de la Minuţă Oprea, ”Căprioară, surioară” sunt câteva titluri din repertoriul unui artist care nu cântă niciodată în Playback şi care a adus pe scenă, mereu, doar melodiile culese şi înregistrate de el.
Versul simplu, nesofisticat, capătă o nobleţe rară atunci când se creează rezonanţa cu acordurile la cobză.
Ion Creţeanu coordonează tarafurile din Morunglav (Olt), Greceşti (Dolj) şi Albotina (Bulgaria), pe Valea Timocului. Este rapsodul care nu s-a mulţumit să caute doar folclorul din zona sa etnică, ci a adulmecat rădăcinile etno-folclorice ale tuturor românilor din jurul României. Pasiunea pentru ritmurile vechi, autentice, i-a purtat paşii până în Italia (Penne – Pescara), Spania (Valencia), Bulgaria (Sofia şi Vidin) sau Moldova (Chişinău).
Ion Creţeanu a ajuns cu concertele până la Teheran (Iran) şi a cântat în cadrul Festivalului Internaţional ”Enescu şi muzica lumii”, edişia a XI-a. Numele său a apărut pe lângă nume de mare rezonanţă în cultura română, cum ar fi Felicia Filip.
Prin felul său de a fi, crede în nobleţea lucrurilor simple din care răsare rezonanţa sublimă.
Este modest, un pic aplecat spre cunoaşterea de sine, spre introspecţie.
Invitat:
Miron Manega
scriitor şi publicist, specializat în analiza pieţei de artă din România. Numele real este Dumitru Manea. Pseudonimul cu care semnează a fost „oficializat” în 1985, la Cenaclul literar „Numele Poetului” (condus de Cezar Ivănescu), din care a făcut parte. În privinţa publicisticii, Miron Manega a scris şi publicat peste 2.000 de articole, dintre care 130 în Jurnalul Naţional şi 350 în Săptămâna financiară. Acestea din urmă sunt studii de marketing cultural, care abordează domeniul din perspectiva produsului cultural, încercând să identifice ce se întâmplă în interiorul fenomenului specific, pornind de la dinamica cifrelor. 200 din cele 345 de texte sunt dedicate exclusiv pieţei de de artă din România.
Din aprilie 2005 este publicist comentator la săptămânalul de businees Săptămâna financiară şi la cotidianul Jurnalul Naţional.
În paralel a realizat, în calitate de redactor şef, respectiv director editorial, publicaţia bilingvă “ROMÂNIA 100%” (distribuită în Australia, Noua Zeelanda, Noua Guinee, Insulele Solomon, Indonezia, SUA şi Canada) şi revista lunară de cultura spectacolului “VREAU BILET.ro”. Este, de asemenea, iniţiator, autor de concept şi coordonator al platformei culturale CERTITUDINEA, al reţelei sociale CERTITUDINEA şi al revistei MOFTUL ROMÂN.

în fiecare zi ...

"Să avem mintea ridicată la acest dumnezeiesc scop al vieţii noastre, sfinţenia, dobândirea Duhului Sfânt, dar să fim atenţi la "primul pas" - cum ne explică părintele Sofronie - "metoda" sfântului Siluan. Adică să punem în fiecare zi "început bun", care constă în petrecerea acesteia "fără de păcat"! Asta înseamnă lucrarea celui mai mic gest cu gândul la Dumnezeu şi la voia Lui, trăirea fiecărui fior de viaţă în rugăciune şi refuzul deznădejdii ori de câte ori cădem şi ratăm mii şi mii de momente şi ocazii. Pentru aceasta ne-a dăruit Domnul pocăinţă. Şi cu ea vom dobândi virtutea îndelungii răbdări cu noi şi cu aproapele. Răbdarea nu înseamnă nepăsare, ci îndurare a neputinţei şi chemarea lui Dumnezeu mereu şi mereu în ajutor.  Aşa, durerea strâmtorării căii devine bucurie sfântă!" 
(maica Siluana Vlad)

calendar creştin ortodox 2013

Sper să vă placă şi  
să vă folosească acest Calendar.

mesajul Mariei... de 1 decembrie...


http://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2012/12/01/50b934f27c42d5a663a8912a/646x404.jpg

De Ziua Naţională a României, Maria-Cristiana Mărcuş, o studentă de 19 ani la King`s College din Londra, a publicat pe pagina ei de facebook un manifest ca o mărturie.

  Deşi este fiica unui om de afaceri şi ar putea avea traiul unei tinere mondene, Maria umblă desculţă, doarme sub cerul liber, în taberele dacice, iar hainele ei preferate sunt straiele tradiţionale. Face parte dintr-o asociaţie de reconstituire istorică, Terra Dacica Aeterna, alături de alţi pasionaţi cu care, în vacanţe, cutreieră meleagurile natale, punând în scenă viaţa dacilor liberi.
  Aşa am întâlnit-o şi în vacanţa de vară, la Festivalul Antic Tomis, când a venit la Constanţa împreună cu camarazii ei. În rochie roşie de in, legată la brâu cu cordon şi cu părul blond în şuviţe împletite, Maria a învăţat copilele să ţeasă la gherghef. Fata cu ochii precum cicoarea poartă cu mare mândrie ia naţională la facultate, în străinătate şi la orice ocazie oficială se iveşte.
  „Nu ştiu dacă sunt patriotă. Şi Stalin, şi Ceauşescu au fost patrioţi. Eu iubesc România pentru neamul şi pământul ei absolut special.
  Am început să-mi iubesc ţara cu atâta patos călătorind şi mai ales citind. Şi în România, dar şi în peste alte 20 de ţări. Astfel am descoperit că până la urmă bogăţia noastră e sărăcia. Mai ales în Occident, oamenii aleargă mult după bani şi au uitat să comunice, nu ştiu să socializeze şi să îşi privească sufletele.
  Românii le avem noi pe ale noastre, dar noi ştim să ne bucurăm din orice şi să fim recunoscători şi pentru puţinul pe care îl avem.
  Iubesc la România în primul rând românii. Şi poate că văd şi chipurile atâtor români din trecut care au suferit enorm sau chiar şi-au dat viaţa pentru credinţa lor românească. Ei reprezintă modelele mele de oameni politici, nu aceşti hoţi, trădători de ţara şi de neam de la putere şi din opoziţie.
 Petre Ţuţea spunea că ar trebui să nu mai votăm românii care nu-şi iubesc ţara. Tot el a spus că a făcut puşcărie atâţia ani de zile pentru un popor de idioţi, desigur după ce noi l-am ales pe comunistul Iliescu să ne conducă. Cred că românii au o problemă cu votatul, mereu dau cu bâta-n baltă. Dar ce-i drept, nici nu ai cu cine să votezi“, zâmbeşte amar Maria.  
 „Am tot ce-mi trebuie şi ar trebui să fiu mulţumită că am o viaţă privilegiată. Dar îmi plânge inima când văd cum sunt trataţi românii în străinătate, când ar putea să fie demni la ei în ţară, dacă n-ar fi lăcomia hoţilor de la guvernare“, se destăinuie Maria.

  Postarea ei de pe Facebook pe tema patriotismului a făcut ravagii.
 http://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2012/12/01/50b93bd67c42d5a663a8cbab/646x528.jpg 
  "Sunt studentă în Londra la una dintre cele mai bune universităţi europene. Sunt mândră că am reuşit să ajung aici şi le voi fi recunoscătoare părinţilor mei pentru educaţie şi efortul material extraordinar pe care l-au depus pentru a mă trimite la studii de calitate mereu.
   Dar mă deranjează teribil întrebarea tuturor: «Te mai întorci?» Şi uimirea clară la auzul unui ferm «Da». Acest «da» nu era atât de ferm înainte de a mă muta în Londra. Înainte era un «mi-aş dori, dacă voi avea unde să mă întorc, mă voi întoarce. Dar mai bine în Occident, România e în lumea a treia.»
  Suntem o generaţie crescută într-o scârbă pentru patrie, am crescut cu televiziuni care critică ţara mereu, am crescut fiind educaţi să admirăm valorile occidentale «superioare» şi ideale. Credem că politica, cultură şi educaţia cât mai internaţionale sunt foarte benefice, credem în globalizare, suntem de acord cu toţii că «România e frumoasă, dar păcat că e locuită» şi «Parcă tot mai bine e în afară».
   Români scumpi, cât putem să ne înşelăm! Ce este Occidentul? Generalizând desigur, consider că este un loc unde nu mai există identitate naţională, globalizarea îi distruge încet-încet toate tradiţiile, cenzura comunismului bolşevic s-a transformat acolo în «a fi politic corect» (libertatea cuvântului este deseori cenzurata de acest «politicall correctness»), istoria nu mai poate fi spusă pentru că poate jigni anumite popoare, copiii pot fi ucişi în pântece de către propria lor mamă fără nici o mustrare de conştiinţă - avortul fiind văzut că o metodă contraceptivă în loc să i se spună crimă, Crăciunul şi Paştele, precum şi alte tradiţii străvechi, sunt doar un prilej de marketing, o afacere din care ies foarte mulţi bani anual... şi cam atât, nu există nici un pic de profunzime, relaţiile dintre oameni sunt pur profesionale, reci, prietenia, iubirea sunt toate o afacere, tot ce facem e pentru CV şi când vrem să ne căsătorim, găsim noi pe perfectmatch.com ceva, nu? Concepte precum onoarea, adevărul sunt mult mai puţin importante.
   Lumea discută oameni, nimănui nu îi păsa ce gândeşti, ce simţi, ce îţi doreşti. Puţini mai ştiu să iubească, feminismul a ajuns la un nivel iraţional, distruge relaţiile bărbat-femeie tot mai mult, «gender role» este considerat învăţat şi nu firesc, aşa că nu mai învăţăm copiii de mici să se comporte ca băieţei sau fetiţe, ci îi lăsăm pe ei să îşi aleagă ce sex vor să aibă, ajungându-se la un număr imens de homosexuali creaţi de societate, prin ideea că e normal să experimentezi, să vezi dacă îţi place şi să alegi ce îţi place, mai apoi descoperi ce orientare sexuală ai.
  Rezumând totul într-o metaforă, Dumnezeu a fost ucis în Occident. De ce oare admirăm atât de mult haosul Europei vestice? Noi avem oameni, noi ştim să trăim, noi râdem că fugim cu naşu` de acasă o săptămână, în munţi, cu corturile.
  Noi ne salutăm cu «Doamne ajută!» Noi comunicăm, ne exprimăm, avem o poezie de o profunzime cum rareori mi se dă să întâlnesc în alte culturi, teatrul, artă, totul e plin de simţire.
   Noi avem un pământ binecuvântat de oasele şi sângele atâtor martiri. De ce s-au sacrificat atâţia români pentru viitorul nostru şi noi fugim ca vitele (adică în turmă) în Occident? Nici ei nu au avut condiţii economice şi au trăit în sărăcie, dar au trăit frumos, în adevăr, chiar dacă sufereau pentru ţara în închisori şi lagăre pe tot întinsul ţării. Ei au putut sta în luptă, în rezistenţă şi toată elita românească care a luptat pentru ţară a fost exterminată de comunişti. Probabil că au reuşit să îşi atingă scopul, dacă atât de mulţi români azi au rămas cu capul plecat şi fără speranţa, fără forţa şi dorinţa de a lupta pentru a lăsa o ţară mai frumoasă urmaşilor lor.
   A murit acum şi Ioan Ilioiu, ultimul partizan al rezistenţei armate anticomuniste din Munţii Făgăraşului. A fost titlu de prima pagină pe undeva? De ce televiziunile în marea lor majoritate au numai showuri de divertisment, mondene şi alte astfel de programe pierde-vreme în loc de discuţii politice, istorice, educative, economice? De ce acceptăm ca securiştii comunişti, care nu au fost niciodată judecaţi pentru activitatea lor comunistă, să ne conducă în continuare prin politică şi educaţie?
   De ce acceptăm ideile occidentale cu braţele deschise? De ce acceptăm că bărbaţii noştri să fie carne de tun pentru NATO, dar nu suntem în stare să ne recuperăm Moldova de peste Prut după atâţia ani de la căderea comunismului? De ce acceptăm că în continuare memoria luptătorilor anticomunişti, care au jertifit totul pentru ţara lor, să fie călcată în picioare şi la 22 de ani de la aparenta schimbare a regimului încă nu le sunt recunoscute meritele?
   De ce eşti drogată, scumpă Românie, cu iluzii occidentale? În Occident unde pleacă bieţii români să facă o pâine, germanii, francezii, englezii îi tratează că pe nişte sclavi. Fiind român eşti privit deseori cu scârbă. Tot în Anglia, precum şi în Italia, există semne în limbă română scrise pentru hoţii şi cerşetorii de cetăţenie română: «Ofiţeri de poliţie în civil operează în această zonă».
   Şi noi, românii, care avem o ţară superbă, un pământ fertil, plin de zăcăminte, Roşia Montană, Deltă, Carpaţii, Dunărea, Marea Neagră, stăm să cerşim şi să ne umilim pentru o pâine prin Anglia, Italia şi Spania.
  Îmi plânge inima când văd cum sunt trataţi pe pământ străin, când acasă la ei puteau mânca din belşug, dacă nu ar fi fost lăcomia hoţilor de la putere. Care au vândut ţara, cu resursele ei, pe nimic. Care de 22 de ani n-au fost în stare să creeze infrastructura. Instituţiile. Nimic.
    VREAU SĂ MĂ ÎNTORC ÎN ROMÂNIA cu toate că nu voi avea niciodată banii pe care i-aş avea lucrând aici. Dar cum spunea tatăl lui Nicolae Steinhardt, când acesta avea de ales între confortul libertăţii dacă ar fi colaborat cu Securitatea sau mărturisirea adevărului şi 12 ani de închisoare dacă şi-ar fi păstrat conştiinţa curată: «Vei avea zile frumoase, dar nopţile îţi vor fi îngrozitoare dacă accepţi compromisul».
  Omul nu are numai trup de hrănit, mai e şi sufletul. Şi mai distrugătoare este setea şi foamea sufletului îndepărtat de pământ şi de neam decât foamea trupească. Aşa că români, plecaţi, plecaţi la studii, plecaţi ca să vedeţi cum a ajuns Occidentul aşa-zis liberal, plecaţi şi învăţaţi să vă iubiţi ţara şi realizaţi ce frumuseţe aţi lăsat în urmă!
  Este de muncă, da. Clasa politică este compromisă cu totul. Este rândul nostru acum să preluăm munca. Să nu fugim de sudoare doar pentru iluzia că în afară e mai bine. Mai bine economic, da, cu siguranţă este. Dar să nu uităm de conştiinţa noastră de români.
  Şi să ne întoarcem, ne vom întoarce cu toţii, valuri-valuri, cu şi mai multă forţă şi dorinţă de schimbare, şi după 68 de ani de asuprire, România va fi a românilor din nou, aşa să ne ajute Dumnezeu!“