Învierea fiicei lui Iair

tâlcuieşte părintele Gheorghe Oprea, slujitor la Capela Sf. Luca / Parhon

Eleousa, Macedonia

Cu foarte multă bucurie vă recomand Sfânta şi Dumnezeiască Liturghie a Sf. Ioan Gură de Aur de la Mănăstirea Maicii Domnului – Milostiva/Eleousa, Macedonia /. O ascult de ani de zile şi rămâne una dintre cele mai liniştitoare slujbe pe care le ştiu.  Doamne ajută!

Slujitor- Episcopul Naum de Strumica. 
Mănăstirea Veliusa – Veljusa, una dintre cele mai vechi mănăstiri ortodoxe din Macedonia, situată între satul Veljusa şi Valea Strumica, la o distanţă de doar 7 kilometri de Strumica.

"Sau Dumnezeu pătimeşte, sau lumea aceasta văzută se sfârşeşte."

 
Sfântul Dionisie Areopagitul, prăznuit de Biserica Ortodoxă în ziua de 3 octombrie, s-a născut în Atena şi a fost instruit în tainele filosofiei (atât acasă, cât şi în celebrele şcoli din oraş). După ce şi-a finalizat studiile de filosofie în Atena, el a plecat în Egipt, pentru a şi le completa. 
Pe când se afla în Egipt, în Ierusalim avea loc răstignirea Mântuitorului. Potrivit tradiţiei, când Dionisie a văzut cerurile întunecându-se, într-un ceas neobişnuit al zilei, el ar fi rostit următoarele cuvinte: "Sau Dumnezeu pătimeşte, sau lumea aceasta văzută se sfârşeşte."