Dinu Pillat. De la suferinţă la transfigurare în lumina Învierii

foto: Război întru cuvânt
Cenaclul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, „Sfântul Simeon -Noul Teolog”, va organiza în data de 28 mai, începând cu ora 18.30, o seară dedicată poetului Dinu Pillat, intitulată „Dinu Pillat. De la suferinţă la transfigurare în lumina Învierii”.

Vor participa: 
____________________
Monica Pillat - scriitor, 
Roxana Sorescu - critic literar, 
Carmen Brăgaru - cercetător la Institutul G. Călinescu, 
Sergiu Ardeleanu -  critic literar, 
şi actorii:
Tomi Cristin, Afrofita Androne, Florin Nan. 

Vor cânta: 
Grupul Vocal „Sfântul Ştefan cel Mare” al studenţilor Facultăţii de teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti 
şi 
Grupul Vocal „Copii la unison”.
__________________________

Evenimentul este organizat de către Pr. Lect. Dr. Gheorghe HOLBEA (prodecanul Facultăţii de Teologie), cu sprijinul Fundaţiei CRUX, şi va avea loc în Amfiteatrul „Pr. Acad. Dumitru Stăniloae”, în cadrul Facultăţii de teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti (Strada Sfânta Ecaterina, Nr. 2, Sector 4, Bucureşti). 
foto conţine link

În dar, duminica...

Astăzi nu am pregătit o povestioară cum obişnuiam, ci miresme de iasomie...
Hristos a înviat!

Duminică plăcută tuturor!

„N-am pierdut!“

puţin procesată
Am găsit în Adevărul un articol frumos, pe care vă recomand să-l citiţi. 
Dar nu mă pot abţine să nu vă arăt una dintre fotografiile care ilustrează acest articol   :)


Să fii călugăr presupune lepădare totală de lume şi ascultare. Vă vedem totuşi adesea în public, la lansările de carte şi la televizor. Sunt un om şi îl iubesc pe Dumnezeu. Îmi port toate rănile, neajunsurile, moştenirile – şi genetice, şi morale, şi de educaţie. Monahismul dintotdeauna a fost văzut ca o bolniţă sufletească. Acesta este un loc în care vin oamenii cu slăbiciunile, greutăţile şi păcatele lor pentru a lupta împreună pentru mântuire. Este un loc al pocăinţei, nu al slavei. Canonul legat de călugărie spune că monahii nu trebuie să devină preoţi pentru că este un lucru de cinste. Din acest motiv, în mănăstirile vechi nu intrau mirenii ca să nu-i smintească pe monahi. Era şi este un loc al luptei. Câte pot să-ţi vină în această luptă! Numai unul care se privează pe sine de libertăţi, de legăturile cu apropiaţii ştie prin ce trece. Este un zbucium care uneori se manifestă prin stări ce pot fi catalogate ca nebunii. Aceasta este lupta de purificare şi reordonare a simţămintelor şi a gândirii noastre strâmbate de lume. Până la urmă, nu vreau să fiu un model, vreau ca Dumnezeu să-mi dea chip de pocăinţă. De scris cărţi a trebuit să scriu. M-a îndemnat toată lumea, începând de la vlădici. Nici n-aş putea să nu o fac, ştiind că Dumnezeu mi-a dat acest dar. Aş fi preferat să nu fie nevoie să ies în lumea asta, dar nu-i văd să o facă pe cei care sunt datori. Este foarte grav că monahii organizează lansări de carte şi nu o fac preoţii care au această datorie. Sunt obligaţi prin canon să fie învăţători. Duceţi o luptă şi acum? Nu întotdeauna eşti la înălţimea la care ţi-ai dori să fii. Am citit cândva la Sfântul Isaac Sirul că, atunci când eşti căzut, trebuie să faci măcar ceea ce poţi face. Să nu laşi căderea să fie deplină. Asta fac. Îmi place să fiu luptător şi chiar atunci când sunt căzut îmi place să stau cu faţa în sus. Dacă nu mă pot ridica, apuc adversarul măcar de un picior şi mă mai târăsc. Sau măcar să strig: „N-am pierdut!“ Asta fac eu acum. Aştept să mai bată gongul, să mă ridic din nou şi să o iau de la capăt. Am inima plină de nădejde ce vine de la Cel care ne-a făgăduit că ne iubeşte, ne aşteaptă şi şi-a dat viaţa pentru noi. Când îmi amintesc prin ce mi-a fost dat să trec, de unde am venit şi unde am ajuns, îmi dau seama că tot ce se întâmplă cu mine este o minune a lui Dumnezeu. Trag nădejde că şi atunci când sunt în cădere liberă, El îmi este aproape.

Citeste mai mult: adev.ro/mm7fwh


părintele Savatie Baştovoi în chilie  / foto: Adevărul
Să fii călugăr presupune lepădare totală de lume şi ascultare. Vă vedem totuşi adesea în public, la lansările de carte şi la televizor. Sunt un om şi îl iubesc pe Dumnezeu. Îmi port toate rănile, neajunsurile, moştenirile – şi genetice, şi morale, şi de educaţie. Monahismul dintotdeauna a fost văzut ca o bolniţă sufletească. Acesta este un loc în care vin oamenii cu slăbiciunile, greutăţile şi păcatele lor pentru a lupta împreună pentru mântuire. Este un loc al pocăinţei, nu al slavei. Canonul legat de călugărie spune că monahii nu trebuie să devină preoţi pentru că este un lucru de cinste. Din acest motiv, în mănăstirile vechi nu intrau mirenii ca să nu-i smintească pe monahi. Era şi este un loc al luptei.

Citeste mai mult: adev.ro/mm7fwh

„S-a dus să-L vadă precum este”

   Părintele Rafail Noica va susține la Cluj o conferință despre Arhimandritul Sofronie Saharov -  „S-a dus să-L vadă precum este” are loc la împlinirea a 20 de ani de la mutarea la Domnul a părintelui Sofronie și este organizată de Arhiepiscopia Clujului și Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu. Evenimentul va avea loc joi, 30 mai, de la ora 18, în Sala Auditorium Maximum a Universității Babeș-Bolyai.

 În cadrul conferinței, editura Renașterea va lansa o carte despre învățăturile Pr. Sofronie Saharov. Volumul este intitulat “S-a dus să-L vadă precum este” 20 de ani de la mutarea în eternitate a părintelui Sofronie Saharov și a fost tiparită cu binecuvântarea ÎPS Părinte Andrei, în traducerea Anielei Siladi. 
“ Cartea conține mai multe articole, studii, evocări și diferite amintiri despre părintele Sofronie, publicate de-a lungul timpului în revista “Buisson Ardent” a Asociației “Sfântul Siluan”. Pentru această carte și-a dat acordul de publicare părintele Arhimandrit Chiril, starețul Mănăstirii “Sfântul Ioan Botezătorul” de la Essex, dar și domnul profesor Jean Claude Poulet, conducătorul asociației “Sfântul Siluan”. Cartea conține și o prefață a Părintelui Mitropolit Andrei și un cuvânt al părintelui Rafail Noica rostit în 2007 la conferința dedicată părintelui Sofronie care a avut loc la Atena. Textul părintelui Rafil Noica se intitulează „Cuvântul Prorocesc și trăirea harului după Arhimandritul Sofronie”.  Prin această carte am dorit să semnalăm ce  a însemnat teologie, opera și trăirea părintelui Sofronie Saharov pentru viața Bisericii Ortodoxe din secolul XX”- pr. Cătălin Pălimaru
sursa 

În dar duminica...

Dragostea nu se sfădeşte!
Trăia într-un sat un brutar renumit pentru pâinea sa. Dar, într-o zi, brutarului i se păru că sunt cam uşoare bucăţile de unt pe care tocmai le cumpărase de la un ţăran şi le aşeză pe cântar. Când colo, ce să vezi ?! În loc de 1 kg, cât trebuia să aibă o bucată, fiecare cântărea doar 800 de grame. Supărat foc, omul s-a dus degrabă la judecătorie, spunând că ţăranul înşală lumea şi cerând, bineînţeles, pedepsirea acestuia.
N-au trecut nici două ceasuri şi ţăranul a fost adus în faţa judecătorului:
- Dacă este adevărat ce spune brutarul, că îi înşeli pe oameni la cântar, te bag imediat la închisoare.
- Să-mi fie iertat - zise ţăranul - dar sunt nevinovat.
- Cum îndrăzneşti să minţi ? - sări brutarul. Chiar astăzi am cumpărat aceste bucăţi de unt de la tine. Domnule judecător, trebuie să-l închideţi pe acest şarlatan, care a încercat să mă păcălească!
- Aşa este, omule ? - spuse atunci judecătorul. Este untul acesta al tău ?
- Al meu este, însă, vedeţi dumneavoastă, eu nu am prea mulţi bani. Mi-am cumpărat un cântar, dar nu am mai avut bani şi pentru greutăţi, aşa că pun unt pe un braţ al cântarului, iar pe celălalt pun o pâine de-a brutarului, care are 1 kg.
 Auzind una ca asta, judecătorul a cântărit imediat o pâine şi, într-adevăr, aceasta nu avea decât 800 de gr. În locul ţăranului, la închisoare a ajuns adevăratul vinovat, brutarul, care nu doar că înşela oamenii, dar mai dorea şi să fie aspru pedepsit cel care ar fi făcut exact ca el.

Antipascha

HRISTOS VOSKRESE!    
                                     Χριστός Ανέστη!
المسيح قام حقا قام 
                 キリストが上がった
 Christ is Risen!
                                    Hristos a înviat!
ישו קם לתחייה
 ____________________________________
Duminica Tomei
duminica de resărbătorire a 
Învierii Domnului nostru Iisus Hristos

„Toma cu dreapta lui cea iubitoare de încredinţare,
a cercat coasta Ta cea de viaţă dătătoare, Hristoase Dumnezeule.
Că dacă ai intrat uşile fiind încuiate, dimpreună cu ceilalţi Apostoli
a strigat către Tine: Domnul meu eşti şi Dumnezeul meu!

Iisus I-a zis: 
„Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!“

în gând

"Luaţi aminte, dar, la Cel ce a răbdat de la păcătoşi, asupra Sa, o atât de mare împotrivire, ca să nu vă lăsaţi osteniţi, slăbind în sufletele voastre. În lupta voastră cu păcatul, nu v-aţi împotrivit încă până la sânge."
Ep. Evrei Pavel 12, 3-4
12 mai

În dar duminica...

De câte ori ne furăm singuri mântuirea?
Într-o şcoală, la marginea unui oraş, era un profesor foarte iubit de elevi. Totdeauna avea grijă de
pr.prof.Gheorghe Holbea
toţi, încercând să-i înveţe cât mai multe lucruri bune. Într-o zi, copiii au observat că un coleg de-al lor fură şi l-au pârât imediat domnului profesor. Dar acesta nu l-a pedepsit. A fost prins a doua.... şi a treia oară, dar domnul profesor tot nu l-a pedepsit. 
Derutaţi, ceilalţi copii i-au spus profesorului:
- Acest coleg al nostru fură. Nu este bine ceea ce se întâmplă şi vă rugăm să-l daţi afară. 
- Îmi pare rău, dar nu-l voi da afară.
- Altfel plecăm noi.
- Dacă vreţi, puteţi pleca, dar el rămâne.
Foarte miraţi de răspunsul primit, copiii l-au întrebat:
- Domnule profesor, dar cum este posibil să renunţaţi aşa de uşor la noi, care v-am ascultat întotdeauna?
Cu blândeţe-i caracteristică, profesorul le-a răspuns:
- Voi ştiţi deja ce e bine şi ce e rău. Dacă aţi pleca în lume, cu siguranţă aţi şti cum să vă purtaţi, nici nu mă îndoiesc! Dacă însă el ar pleca de aici, dintre noi, ce ar face? Asta v-aţi întrebat? Sau v-aţi gândit numai la voi?   ....
Ce exemplu i-am da noi dacă l-am goni? N-aţi vrea să-l ajutăm?

Doamne, iartă-mă, dar nu pot să mă rog.

părintele Arsenie Muscalu
- Sunt momente în care, deşi ne facem rugăciunea, nu simţim că primim putere. Rămânem străini de ceea ce facem. Cum se câştigă prezenţa în rugăciune?
- Cineva se exprima referitor la absenţa noastră lăuntrică din ceea ce facem cam aşa: putem citi rugăciuni fără să ne rugăm, putem mânca de post fără să postim. E adevărat. Practicăm lucrurile credinţei fără suflul credinţei. Se întâmplă ceva. Mă gândesc că poate fi folositor şi să ne dăm seama de această stare de lucruri şi să nu ne împăcăm cu ea. Citim nişte rugăciuni fără să ne rugăm de fapt. Şi atunci trebuie să schimb ceva. Mă opresc. Nu mai citesc rugăciunea. Stau. Întâi stau puţin şi mă gândesc: ce sunt eu, cine sunt eu, ce fac eu, înaintea cui stau?, pentru a-mi trezi conştiinţa şi a fi prezent în lucrul pe care am de gând să-l fac.
Unii Părinţi recomandă un astfel de moment pentru a trezi un suflu al rugăciunii. Adică să nu te apuci imediat să te rogi, ca şi cum ţi-ai face o datorie, aceea de a-ţi citi rugăciunea, după care îţi vezi de treaba ta. Nu. Stai un moment. Stai puţin. Să te linişteşti. Să-ţi dai seama ce vrei să faci. Să-ţi vii în simţire. Apoi te poţi apuca de rugăciune. De dorit este să faci o rugăciune care corespunde stării tale. Se poate ca rugăciunea citită să nu-ţi ofere ceea ce ai nevoie tu în momentul acela. Poate mai potrivit ar fi atunci să te rogi cu propriile cuvinte. Aşa este atunci, altă dată va fi altfel.
Cred că părintele Rafail Noica povestea o întâmplare cu un părinte care, ajuns seara acasă, nu putea să se roage. Pentru că există şi ispita aceasta. Şi atunci nu poţi să îţi zici decât: îmi citesc rugăciunile şi mă culc. Dar părintele nu s-a putut împăca cu situaţia asta şi a început să se plimbe prin casă zicând în sinea lui: „Doamne, iartă-mă, dar nu pot să mă rog!“ Şi se zbuciuma în sufletul lui. Omul nu se împăca nici să se culce aşa, nici să se roage mecanic. După ce a stat aşa o jumătate de oră, brusc, un asemenea duh de rugăciune l-a cuprins, încât, pe urmă, rugăciunea nu-l mai lăsa să se culce.
Ce minunat când omul este sincer! Adică când se ia în serios în ceea ce face. Dumnezeu îl ia în serios. Armonia pe care o căutăm şi o dorim este taina lui Dumnezeu. Fiecare om se realizează deplin în ceea ce el are unic. Doar atunci se simte el însuşi. Dar, pe de altă parte, păstrându-şi unicitatea, omul rămâne în armonie cu toţi ceilalţi, cu Dumnezeu, cu semenii, cu natura. Dacă omul se împlineşte în Dumnezeu, nu are cum să fie altfel. Este bine cunoscută comparaţia cu centrul cercului din care pornesc mai multe raze. Cu cât razele se apropie mai mult de centru, cu atât distanţa dintre ele scade şi se unesc în acel punct. La fel se întâmplă şi cu noi, oamenii aflaţi în căutarea lui Dumnezeu.
- De Paşti, după un post de şapte săptămâni, creştinii caută împărtăşirea euharistică cu Hristos. În ce ar consta pregătirea pentru Sfintele Taine?
- A te împărtăşi cu vrednicie, scria undeva părintele Alexander Schmemann, înseamnă să te împărtăşeşti înţelegând ce faci. Să prinzi sensul împărtăşirii şi al pregătirii pentru Sfânta Împărtăşanie. Starea firească a lucrurilor este împărtăşirea permanentă. Dar noi suntem destul de departe de ea şi nu o putem recupera cu uşurinţă. Nu înseamnă că noi, dacă ne vom împărtăşi în fiecare zi, am recuperat practica Bisericii primare. Departe de noi gândul acesta. Doar imităm mecanic ceva fără să avem duhul şi înţelegerea celor din vechime.
Părintele Schmemann spunea că un preot venerabil a fost întrebat cum mai poate un om trăi creştineşte în lumea de astăzi. Şi răspunsul a fost acesta: „Oricine poate trăi creştineşte dacă va avea gândul că la sfârşitul săptămânii trebuie să se împărtăşească. Trăindu-şi viaţa ca pentru împărtăşire.“ Poate spunem lucruri mari, dar când te apuci să le faci, să le trăieşti, atunci reuşeşti să vezi cât împlineşti din ele. Trebuie să fim conştienţi de vremurile în care trăim, în ce lume am deschis ochii. Să nu uităm că ne-am născut după Nietzsche. Şi numai în secolul trecut, omenirea a trecut prin două războaie mondiale, fratricide.
Dacă ne gândim cât de mult s-au schimbat lucrurile faţă de când eram eu copil, acum 30 de ani, ce tensionată este viaţa acum faţă de atunci…


Sursa: Război întru Cuvânt ( http://www.razbointrucuvant.ro/2013/05/06/parintele-arsenie-muscalu-interviu-lumina-duminica-pasti-inviere-har-bucurie-insuflare-inviorarea-credintei/ )

Culturalizarea slavilor

Sfinţii Chiril (826–869) şi Metodie (815–844) 
prăznuiţi pe 11 mai, sunt numiţi "apostolii slavilor". Fraţii Chiril şi Metodie sunt cei care au creat alfabetul "glagolic"(din slavonescul "glagol", în traducere - cuvânt) şi au tradus Sfânta Scriptură în limba slavonă. Mai târziu, alfabetul glagolitic, cu unele adăugiri ale ucenicilor, s-a dezvoltat în alfabetul chirilic.   
Ca instrument de cultură, limba slavă veche a avut o arie largă de răspândire, cuprinzând Marea Moravie (pe teritoriul Cehiei şi al Slovaciei), Bulgaria veche, Serbia, Croaţia şi Rusia veche. Ulterior, această limbă a fost adoptată ca limbă de cultură şi în ţări neslave, precum Ţările Române şi Lituania.

în gând

"Ţarina, când absoarbe ploaia ce se coboară adeseori asupra ei şi rodeşte iarba folositoare celor pentru care a fost muncită, primeşte binecuvântarea de la Dumnezeu; Dar dacă aduce spini şi ciulini, se face netrebnică şi blestemul îi stă aproape iar la urmă focul o aşteaptă."
Ep.Evrei Pavel 6, 7-8
11 mai

Măicuţa Domnului - tămăduitoarea tuturor


La ceas de Mare Paznic, Sfinţii Bisericii ne învaţă..

 
"Nu te plânge că Dumnezeu a îngăduit bolii să vină asupra ta. Adu-ţi aminte că Dumnezeu a îngăduit boli mai grele asupra oamenilor mai sfinţi decât tine.
Boala ta este pentru bucurie, nu pentru tânguire, deoarece tu L-ai rugat pe Dumnezeu să facă din tine un om mai bun. Şi Dumnezeu te-a luat în lucru şi a început să te călească şi să te oţelească, precum fierarul căleşte un drug de fier care stă cu anii în fundul fierăriei, ca să facă din el ceva. Oare în acest caz fierul trebuie să se plângă? Dumnezeu te-a luat în lucru, bolnave! Bucură-te, fierule ruginit din fundul fierăriei." (Sf. Nicolae Velimirovici

--------
"Deci şi tu, o, iubitule, când de multe ori eşti cuprins de boală sau de friguri sau de dureri, şi usturimea te sileşte să zici ceva de hulă de te vei stăpâni pe tine, şi vei mulţumi, şi vei proslăvi pe Dumnezeu, aceeaşi plată vei lua (ca dreptul Iov n.n). Că pentru care pricină huleşti spune-mi şi cuvânt amar scoţi din gură? Oare mai uşoară ţi se face ţie durerea? Iar mai ales şi mai uşoară de s-ar fi făcut, nici aşa nu trebuie să îndrăzneşti şi să vinzi mântuirea sufletului, aflând mângâiere trupului. Dar acum nu numai nu ţi se uşurează durerea, ci şi mai cumplită se face. Pentru că diavolul văzând că a putut ceva şi te-a adus pe tine la hulă, creşte cuptorul, aprinde usturimea ca să îi împlineşti lui pofta. Deci, precum am zis, deşi s-ar fi uşurat durerea, nu trebuie să faci aceasta. Iar când nici nu foloseşti ceva, pentru care pricină te omori pe tine?
Dar nu suferi să taci? Mulţumeşte lui Dumnezeu! Proslăveşte dar pe Cel ce te încearcă pe tine în cuptor! În loc de hulă, slavoslovie zii către Dumnezeu! Aşa zicea şi fericitul acela grăind: Domnul a dat, Domnul a luat, şi iarăşi: De le am luat cele bune de la Domnul, să nu răbdăm cele rele?
Deci suferă vitejeşte toate cele ce se întâmplă; pentru că aceasta îţi este ţie mucenicie. Că nu numai a nu jertfi cele ce i se porunceşte să jertfească, ci a alege a pătimi mai vârtos decât a face aceasta, face mucenicia, ci şi aceea, adică atunci când usturimea sileşte spre hulă, a alege a răbda întru durere şi a nu grăi nici un cuvânt necuviincios, face mucenic. De vreme ce și Iov nu pentru că poruncindu-i-se să jertfească nu a jertfit, pentru aceasta s-a încununat, ci pentru că a răbdat vitejeşte durerile."(Sf. Ioan Gură de Aur)

Recomandare:  
Paştile ţin şapte zile ca una, şi nu trei... împărtăţirea zilnică în Săptămâna Luminată...

Învierea lui Hristos este şi învierea noastră?

părintele Arsenie Muscalu
- „Sfârşitul lumii va veni dintr-un mare căscat de plictiseală“, mărturisea un teolog român contemporan. Întrebarea pe care un francez şi-o punea privind în jur, „Á quoi bon?“ e definitorie pentru societatea de azi.
- Da. Avem nevoie să redescoperim bucuria de a trăi. Părintele nostru duhovnic Macarie, de la  Mănăstirea Pasărea, ne vorbea despre cum trăia sărbătorile în satul natal pe când era copil. Nu vedeai în sat vreun om trist, posac. Şi erau săraci. Anii imediat de după al Doilea Război Mondial. Cu multă foamete. Dar toţi erau într-o inimă, într-un gând. Spunea părintele: „împărţeam cu toţi ceilalţi sărăcia“, aducându-şi aminte cu cât efort tatăl lui păstra o sticlă cu vin pentru sărbători de Crăciun sau de Paşti. Nu aveau mai mult. Dar în toată sărăcia asta trăiau o veselie care le înfrumuseţa sărbătorile. Astăzi, într-o oarecare măsură, sărbătorile parcă şi-au pierdut din gust. Nu mai au aceeaşi plinătate de bucurie.
Bucuria de a ne vedea unul cu celălalt, de a ne întâlni, de a ne spune „Hristos a înviat!“, “Adevărat a înviat!“ parcă azi nu mai e aşa de intensă.
- În aceste condiţii, cum putem face din Învierea lui Hristos învierea noastră? Simţim o delăsare…
- Da. Avem nevoie de o înviorare a credinţei. Avem nevoie de un suflu. Viaţa în credinţă este o viaţă cu suflu, o viaţă insuflată. Trebuie să câştigăm această insuflare.
Dumnezeu dă fiecăruia în mod propriu cum să găsească insuflarea asta. Şi dacă o dobândim, să o şi păzim. Aţi văzut cum se spune despre cineva care doreşte foarte mult ceva. E pasionat de ceva. De pictură, spre exemplu. Acela, şi când mănâncă, are un album lângă el şi se uită acolo, gândindu-se cum să mai tragă o tuşă.


Sursa: Război întru Cuvânt ( http://www.razbointrucuvant.ro/2013/05/06/parintele-arsenie-muscalu-interviu-lumina-duminica-pasti-inviere-har-bucurie-insuflare-inviorarea-credintei/ )

în gând

"El, în zilele trupului Său, a adus, cu strigăt şi cu lacrimi, cereri şi rugăciuni către Cel ce putea să-L mântuiască din moarte şi auzit a fost pentru evlavia Sa, Şi deşi era Fiu, a învăţat ascultarea din cele ce a pătimit, Şi desăvârşindu-Se, S-a făcut tuturor celor ce-L ascultă pricină de mântuire veşnică."
Ep. Evrei Pavel, 5, 7-9
10 mai

Biruinţa dragostei lui Hristos în răstignire

părintele Arsenie Muscalu
- Învierea constituie răspunsul lui Dumnezeu la greşeala primilor oameni care au ales moartea în locul vieţii. Vorbiţi-ne despre Hristos cel Răstignit şi Înviat, Cel pe care părintele Stăniloae L-a numit „omul tare“, în sensul că a rezistat ispitelor şi durerii. Cum e Hristos cel Răstignit „omul cel tare“?
- Cred că în multe feluri putem vedea o tărie în răstignirea Domnului. Gândiţi-vă aşa, la noi ca oameni. Poate vulgarizăm puţin. Noi ca oameni să fim necăjiţi de cineva şi să ne stea la îndemână o putere enormă pe care să o putem pune în lucrare împotriva celui care ne supără. Ce tentaţie mare ar fi pentru noi să ne folosim de acea putere, dacă nu să-l lovim, măcar să-l oprim să ne facă rău!
Pe de o parte, este biruinţa lui Hristos asupra diavolului, dusă până la sfârşit. Domnul l-a învins pe diavol fiind ispitit în pustie, când l-a atacat faţă către faţă, cu întreita ispitire. Acesta L-a încercat pe Hristos atunci mai ales cu privire la porunca iubirii şi ascultării faţă de Tatăl.
264_224a-e1367558512847Acum, la Răstignire, Hristos a fost încercat pentru porunca iubirii faţă de aproapele şi diavolul a stârnit împotriva lui Hristos acel val de ură. Pentru că ura aceea o simţi ca fiind dincolo de orice manifestare omenească. Cum a răspuns Hristos la toate acestea? „Vine stăpânitorul lumii acesteia şi nu află în Mine nimic“ (Ioan 14, 20). Nici măcar o mică înclinaţie de a răspunde răului cu rău. La tot răul care I S-a făcut. Şi răul a mers până la moarte. Hristos a putut să dăruiască lumii porunca iubirii faţă de aproapele fiindcă El a împlinit-o până la capăt.
Da, putem să vorbim în dreptul lui Hristos de o tărie, dar cred că este o tărie a dragostei. E biruinţa dragostei lui Hristos în răstignire. Nu se împotriveşte răului până la a se întrista şi a se mâhni pe Cruce pentru pierzarea celor care-I fac Lui rău. Pentru că făcându-I rău se pun pe ei în primejdie. Domnul plânge pentru pierzania lor. Până şi pe Cruce caută ceva pentru îndreptăţirea lor: „Părinte, iartă-i, că nu ştiu ce fac“. Cu alte cuvinte „Ai de ce să-i ierţi. Poţi să-i ierţi pentru că nu ştiu ce fac“. Adică şi pe Cruce Hristos are grijă de oameni. Aceasta este forţa, puterea Lui. Acum este El „omul tare“. Chiar şi pe Cruce El nu este biruit de suferinţă, de grija de Sine, de a răspunde răului cu rău, ci de grija pentru ei.
Încă mai mult, noi oamenii Îl răstignim pe Hristos, Îl omorâm, iar El se foloseşte de acest prilej ca să ne ofere Trupul şi Sângele Lui. Atât de mare, de puternică, atât de tare este dragostea Lui. Nu numai că lipseşte de aici osânda, fiindcă „nu a trimis Dumnezeu pe Fiul Său ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască lumea prin El“ (Ioan 3, 17), dar ne întâlnim şi cu binele. Deci eu, omul, Îl răstignesc pe Domnul, iar El ca răsplată se foloseşte de această întâmplare ca să-mi dăruiască Trupul şi Sângele spre hrană. În Răstignire se vede într-adevăr biruinţa lui Hristos, tăria dragostei Lui.
- Care ar fi mesajul Învierii pentru oamenii de azi, ştiind că învierea bucură, dar şi responsabilizează? Unii ar dori să moară de tot şi să nu mai învieze.
- Viaţa de astăzi aşa pare. Este o viaţă cam fără bucurie. O viaţă din ce în ce mai tristă. Pare că dispare bucuria de a trăi. Sau se împuţinează, păleşte această bucurie. Învierea transmite bucurie, bucuria vieţii veşnice care se revarsă peste oameni.
Avem pentru ce să trăim. Hristos este bucurie şi este Viaţă. Că se întâmplă uneori ca oamenii să trăiască în deznădejde, care vine probabil din şubrezenia credinţei noastre, asta e altceva.


Sursa: Război întru Cuvânt ( http://www.razbointrucuvant.ro/2013/05/06/parintele-arsenie-muscalu-interviu-lumina-duminica-pasti-inviere-har-bucurie-insuflare-inviorarea-credintei/ )

în gând

"..cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, şi pătrunde până la despărţitura sufletului şi duhului, dintre încheieturi şi măduvă, şi destoinic este să judece simţirile şi cugetările inimii, Şi nu este nici o făptură ascunsă înaintea Lui, ci toate sunt goale şi descoperite, pentru ochii Celui în faţa Căruia noi vom da socoteală."
Ep. Pavel (Evrei), 4, 12-13
9 mai

Iertând greşiţilor noştri...

5 mai 2013, Antena 3

Nu putem păstra Harul, dar putem năzui spre el

părintele Arsenie Muscalu
- Pentru mulţi Paştile sunt o sărbătoare care vine şi trece. Nu avem puterea să ţinem harul şi bucuria. Ce e de făcut?
- Aşa se întâmplă. Cântăm „Hristos a înviat!“, simţim bucuria, harul sărbătorii, dar nu trec bine câteva zile şi ne comportăm sau trăim ca şi când nu s-a întâmplat nimic. Ne întoarcem întrucâtva la ale noastre. E un semn că ceea ce trăim la Paşti e din altă lume. La Înviere trăim un har, o lumină, o viaţă care nu sunt de aici. Iar noi avem inerţia asta. Suntem greoi. Nu ne putem păstra la înălţimea sărbătorii. Mereu ne înecăm. Şi apare iarăşi întrebarea: Ce e de făcut? Am reţinut un răspuns al unui duhovnic contemporan, cu aşezare duhovnicească, arhimandritul Zaharia de la Essex, care şi el a fost întrebat: „Ce să facem ca să păstrăm harul?“ Părintele spune: „Nu putem să păstrăm harul, dar putem să năzuim spre el.“ Pentru că, trăindu-l, apoi pierzându-l, nu putem să fim ca şi când nu l-am trăit. Putem să năzuim spre a-l redobândi. În viaţa noastră, prin atingerea de noi a harului dumnezeiesc rămâne o urmă a harului şi putem să năzuim la recâştigarea lui. Asta putem să facem. Harul nu-l vom putea păstra. Harul e o milă dumnezeiască. Trăim atunci ceva din preaplinul dragostei dumnezeieşti, după măsura credinţei şi a dragostei noastre. Dar pierdem acel har. Părintele Sofronie de la Essex tot aşa le spunea ucenicilor înainte de Paşti: „Iată, vor veni Sfintele Paşti, vom trăi bucuria Învierii, vom cânta Hristos a înviat!, apoi poate ne vom întoarce la amărăciunile noastre“. Îndemnul părintelui era: „Răbdaţi asta!“ Părintele nu le spunea că ar putea să fie altfel. „Răbdaţi asta şi veţi putea să mergeţi din nou în căutarea harului!“ Numai aşa dobândim un reper după care să ne ghidăm viaţa noastră.
- Cu mic, cu mare cântăm în toată perioada Penticostarului „Hristos a înviat“. Dar în Noul Testament citim că Dumnezeu-Tatăl L-a înviat pe Fiul Său din morţi. „Dumnezeu, înviind pe Fiul Său, L-a trimis întâi la voi…“ (Fapte 3, 26). Cum explicaţi?
- Întrebarea asta mă surprinde. Învierea Domnului este pentru noi mărturia dumnezeirii lui Hristos. Pentru că tocmai prin puterea Lui dumnezeiască S-a ridicat din morţi. Poate Apostolul Petru spune aceasta pentru a arăta unitatea Fiului cu Tatăl. Fiindcă înfăţişarea smerită a Mântuitorului, care a luat trup omenesc, făcea ca cei de pe pământ să nu primească cu uşurinţă dintr-odată adevărul despre dumnezeirea Lui. El însuşi, spun Părinţii Bisericii, când a făcut mari minuni, le-a săvârşit cu stăpânire. De exemplu, la învierea lui Lazăr, i-a spus acestuia: „Lazăre, vino afară!“ Dar când a făcut minuni mai mici, să zicem, la înmulţirea pâinilor în pustie, de pildă, a invocat pe Tatăl, a mulţumit, apoi a frânt pâinea. Poate că şi Apostolii, dorind să conducă pe oameni la adevărul Învierii lui Hristos, nu au exprimat acest lucru la început în mod direct.


Sursa: Război întru Cuvânt ( http://www.razbointrucuvant.ro/2013/05/06/parintele-arsenie-muscalu-interviu-lumina-duminica-pasti-inviere-har-bucurie-insuflare-inviorarea-credintei/ )

Sinaxar

8 mai
Pomenirea sfântului măritului apostol şi evanghelist Ioan


Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Arsenie cel Mare.








Acesta era din marea cetate a Romei, fiind născut, crescut şi păzit din pruncie ca vas curat lui Dumnezeu, şi plin de toată bunătatea şi înţelepciunea dumnezeiască şi omenească. Pentru aceasta a fost hirotonit şi diacon. Şi ocârmuind atunci împărăţia romanilor Teodosie cel Mare şi punând multă nevoinţă, şi căutând om duhovnicesc şi învăţat care să fie în stare să înveţe pe fiii săi carte, mai ales cum trebuie cinstit Dumnezeu, a aflat de acesta, şi a scris la împăratul Graţian, şi la papa Inocenţiu, şi abia a putut dobândi ceea ce dorea. Deci purcezând Arsenie de la Roma şi sosind la Constantinopol, a stat înaintea lui Teodosie, care a văzut că la faţă şi la fire este om cinstit şi căutătura cu bună rânduială, gândul smerit, şi împodobit cu toată bunătatea. Şi umplându-se de multă bucurie şi dulceaţă, de atunci îl cinstea ca pe părintele său, şi i se smerea ca unui dascăl. Şi senatorii văzându-l ca pe un odor mare, se mirau. Iar el urând mărirea şi iubind pe Dumnezeu, socotea mărirea ca o pleavă, şi dorind de viaţă monahicească, în toate zilele se ruga lui Dumnezeu să-i împlinească dorinţa. Şi îndată a auzit un glas dumnezeiesc, care zicea: "Arsenie, fugi de la oameni şi te mântuieşte". Deci el nezăbovind, ci schimbându-şi portul, s-a dus şi a sosit la Alexandria. Şi călugărindu-se a mers la Schit, supunându-se la toată petrecerea cea grea şi anevoioasă. Şi rugându-se lui Dumnezeu, iarăşi a auzit glas dumnezeiesc către dânsul: "Arsenie, fugi, taci, linişteşte-te şi te mântuieşte".
Pe acest mare Arsenie l-a întrebat oarecând papa Teofil al Alexandriei, suindu-se şi cu alţii către dânsul: "Spune-ne, o părinte, cuvânt de folos". Şi el zise: "Dacă îl voi spune, îl veţi ţine?" Iar ei ziseră: "Aşa, adevărat." Şi zise el: "Oriunde veţi auzi de Arsenie, să nu vă apropiaţi acolo".
Şi iarăşi se spune despre el că, lucrând în toată vremea vieţii sale, purta un petec de rasă în sân de-şi ştergea lacrimile. Şi era la trup minunat şi cuvios, peste tot cărunt, uscat şi lung, măcar că si era puţin gârbov de bătrâneţe, avea barba până la pântece şi chip îngeresc ca al lui Iacov. Drept aceea nici nu vrea să-şi arate faţa cuiva. Priveghea mult, stând în picioare se ruga neplecându-şi genunchii nicidecum de cu seară până la răsăritul soarelui. În acest fel cu vărsarea lacrimilor a stins focul cel stricător de suflet. Şi când era să se despartă de trup, căci ajunsese la adânci bătrâneţi, fiind aproape de o sută de ani, l-au întrebat ucenicii lui, unde şi cum se cade să-l îngroape. Iar el a zis: "Oare nu ştiţi să puneţi o funie de picioarele mele şi să mă trageţi în munte?" Şi iarăşi le zise: "Vedeţi, fiii mei, în câtă frică mă aflu având a ieşi din trup?" Şi ei ziseră: "Vedem". Iar el zise: "De când m-am făcut monah n-a lipsit nicidecum de la mine frica aceasta". Şi îndată şi-a dat cu pace sufletul lui Dumnezeu.

în gând

"Iubitule, nu urma răul, ci binele. Cel ce face bine din Dumnezeu este; cel ce face rău n-a văzut pe Dumnezeu."
Ep.a III-a Ioan, 1,11
8 mai

Hristos a înviat, bucuria mea!

părintele Arsenie Muscalu
- Hristos a înviat, bucuria mea!“ era salutul cu care Sfântul Serafim de Sarov întâmpina pe orice om care-i călca pragul. Părinte Arsenie, cum ajungem să trăim această bucurie şi ce ar trebui să dăm în schimb?
- Viaţa Sfântului Serafim ne spune ceva despre aceasta. Întotdeauna întrebările care încep aşa: „cum să facem?“ comportă un oarecare risc. Pentru că vedeţi, mereu avem înclinaţia să transformăm în reţetă anumite lucruri. Totuşi, viaţa Sfântului Serafim şi vieţile sfinţilor ne dezvăluie că plinătatea aceea a bucuriei, a dragostei nu poate fi trăită fără curăţirea de patimi. Noi avem nevoie să dăm în schimb alegerea noastră. Pentru că avem de făcut o alegere. Voia noastră cea bună o avem de dăruit. Sfântul Petru Damaschin spune că nu avem ce să-i aducem lui Dumnezeu decât alegerea noastră şi paza dumnezeieştilor porunci, dar Sfântul simte nevoia să adauge: „dar mai bine zis, aceste porunci ne păzesc pe noi. Apropo de reţete. Ce să aducem noi lui Dumnezeu?
Şi cum putem înţelege că porunca lui Dumnezeu ne păzeşte pe noi? În clipa în care alegem să ne lepădăm de egoism, în momentul în care alegem să ascultăm de Dumnezeu, primim tot de la El puterea de a împlini porunca. Adică, în împlinirea poruncii dumnezeieşti lucrează deja harul. Fiindcă porunca dumnezeiască este dincolo de puterile omeneşti. Omul, cu simplele lui puteri, nu se poate apropia de porunca dumnezeiască. Dar omul aduce lui Dumnezeu alegerea lui liberă. Asta da, asta e jertfa pe care o aduce omul lui Dumnezeu. Apoi trăieşte conlucrarea aceasta cu harul dumnezeiesc. Totuşi, ca să ajungi la bucuria pe care o trăia Sfântul Serafim, încât să simtă cu atâta plinătate, cu atâta intensitate bucuria Învierii lui Hristos şi prezenţa fiecărui om să o trăiască ca pe o mare bucurie, înseamnă să fi înviat tu însuţi. Şi asta, numai ca urmare a biruinţei asupra patimilor, asupra păcatului.


Sursa: Război întru Cuvânt ( http://www.razbointrucuvant.ro/2013/05/06/parintele-arsenie-muscalu-interviu-lumina-duminica-pasti-inviere-har-bucurie-insuflare-inviorarea-credintei/ )

Ierusalim 2013

Lumina Sfânta este un miracol al Ortodoxiei care se întâmplă în fiecare an de Paştele Ortodox la Ierusalim, când în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12.30-14.30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde Sfânta Lumină, un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care în primele minute nu arde.
În mod suprafiresc este o minune dumnezeiască necuprinsă de mintea noastră, care se repetă din an în an, în Sâmbăta Mare, de aproape 20 de veacuri. Este cea mai mare minune din zilele noastre văzută atât de credincioşi, cât şi de necredincioşi. Este minunea care uimeşte toată mintea şi dovedeşte oamenilor pâna la sfârşitul veacurilor că Hristos, lumina lumii şi Mântuitorul sufletelor noastre, a înviat din morţi a treia zi, dăruind tuturor viaţa veşnică.

în gând

Oricine poate trăi creştineşte dacă va avea gândul că la sfârşitul săptămânii trebuie să se împărtăşească. Trăieşte-ţi viaţa ca pentru împărtăşire.
pr. Alexander Schmemann
6 mai

În dar duminica...

Preţul cu care preţuim

În vitrina unui magazin de animale era un afiş: “Căţeluşi de vânzare”. Un băieţel de 9 ani intră şi întreabă care-i preţul unui căţeluş. Vânzătorul îi răspunde că preţul este între 15 şi 30 dolari. Băieţelul bagă mâna în buzunar, scoate câteva monezi. Numără 3 dolari … şi apoi întreabă:
- Aş putea vedea căţeluşii?
Vânzătorul zâmbeşte. Fluieră, iar din magazin iese afară căţeaua şi în urma ei 6 căţeluşi frumoşi. Al şaptelea căţeluş… rămase în urmă şi nu se apropia! Băieţelul întreabă:
 - De ce căţeluşul astă şchioapătă ?
Omul îi răspunse că acesta s-a născut cu o problemă la picior şi așa va şchiopăta toată viaţa!
- Acesta-i căţeluşul pe care-l doresc, a spus băieţelul cu bucurie în glas.
- Dacă asta e dorinţa ta, ţi-l dau gratis!
Copilul s-a supărat şi a răspuns:
 - Nu-l vreau gratis, preţul lui e la fel ca şi a celorlalţi căţei, îţi voi da tot ce am la mine acum, şi în fiecare lună îţi voi plăti 1 dolar, până voi achita preţul lui întreg!

Hristos a înviat!



în gând

  Cine zice că este în lumină şi pe fratele său îl urăşte, acela este în întuneric până acum.
Ep. Ioan 2, 9
4 mai

în gând

  Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos şi cuvântul Lui nu este întru noi.
Ep. Ioan 1, 8 -10
3 mai

Drumul spre Înviere

  Lupta cu mine însămi este foarte grea, ... inima mea a îmbătrânit în patimi... Când cred că am biruit ceva, lumea mă contrazice... dacă nu-i răspund, vine vrăjmaşul.... Privegheţi şi vă rugaţi

Deniile din Săptămâna Patimilor  
                 

Cuvânt la Sfânta şi marea Luni  şi  Denia
Cuvânt la Sfânta şi Marea Marţi şi  Denia
Marea Miercuri
Joia Mare
Vinerea Mare




"Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase;
astăzi mă ridic împreună cu Tine, Cel ce ai înviat."

în gând

  Dar dacă umblăm întru lumină, precum El este în lumină, atunci avem împărtăşire unul cu altul şi sângele lui Iisus, Fiul Lui, ne curăţeşte pe noi de orice păcat.
Ep. Ioan 1,7
2 mai

în gând

  Şi aceasta este vestirea pe care am auzit-o de la El şi v-o vestim: că Dumnezeu este lumină şi nici un întuneric nu este întru El. Dacă zicem că avem împărtăşire cu El şi umblăm în întuneric, minţim şi nu săvârşim adevărul.
Ep. Ioan 1, 5-6
1 mai