editura Areopag, 2011
Se naşte la 9 decembrie (26 noiembrie, pe stil vechi), în comuna Cotul Ostriţei, în casa bunicilor materni; primul copil din cei doi (fratele - Anatolie) al învăţătorilor Ioan şi Maria Oţel.
Urmează cursurile primare la şcoala din comuna Ghizdiţa (Fântânele). Este înscrisă la Liceul din Bălţi, mai apropiat de casă decât Soroca, fiind retrasă după un trimestru, pe caz de boală. Între 1936-1940 urmează cursurile la ” Liceul ortodox de fete” Elena Doamna din Cernăuţi. În frământările anului 1940 pierde din nou un an şcolar. În 1941 reia cursurile la acelaşi liceu, recuperând anul pierdut şi urmând regulat clasa a 5-a şi în particular, concomitent, clasa a 6-a. Îşi ajunge din urmă generaţia în clasa a 7-a.
La 18 martie 1944 se întrerupe şcoala, luând calea refugiului, dramatic şi definitiv. Îşi ia bacalaureatul la Orăştie, în 1944, sub bombardamente.
Între 1944-1948 urmează Facultatea de Litere şi Filosofie de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj; primul an la Sibiu, unde Universitatea era refugiată, şi apoi la Cluj. În timpul facultăţii, conferenţiază în cadrul FORS (Frăţia Ortodoxă Română Studenţească), cu lucrarea Iisus în poezia română. Este una dintre elevele preferate ale lui Lucian Blaga, care o va încuraja să-şi cultive talentul literar. De altfel, filosoful îi va urmări mereu traseul, întrebând, după închiderea autoarei, dacă aceasta a fost eliberată. Coincidenţa unei rânduieli tainice a făcut ca şi Maestrul Lucian Blaga, căreia autoarea îi va păstra o vie şi caldă amintire, să ia drumul închisorilor comuniste, asemenea întregii sale generaţii de sacrificiu, al cărei destin a oscilat între temniţă şi exilul anticomunist.
Între 1946-1948 a funcţionat ca dactilografă la prestigiosul Centru de Studii Transilvane, condus de remarcabilul profesor academician, istoricul Silviu Dragomir. La 9 iulie 1948 este arestată în plină sesiune de examene, fără să fie absolventă şi fără posibilitatea de a susţine examenul de stat. Este condamnată la 10 ani de temniţă grea, pe care i-a executat în diferite închisori: Mislea, Dumbrăveni, Miercurea Ciuc.
Motivul arestării a fost unul simplu şi devenit deja clasic pentru ideologia comunistă, atee: aderenţa la Cetăţuia – organizaţia de tineret a femeilor din Mişcarea Legionară, similară Frăţiilor de Cruce – organizaţia de tineret a bărbaţilor – din cadrul „Liceul ortodox de fete” Elena Doamna din Cernăuţi.
În 1958, în loc de eliberare i se acordă încă 4 ani, pe care îi execută între 1958-1962, trecând prin închisorile comuniste, Mislea, Jilava, Botoşani, Arad, de unde este eliberată. În 1958 se stabileşte cu mama (pensionară) în oraşul Roman, tatăl fiind decedat (1958).
Cu foarte multă dificultate reuşeşte să funcţioneze pe un post de contabilă la o cooperativă din Roman. În 1964 se căsătoreşte cu Ilie Alexandru Petrescu, căruia îi decedase soţia. Împreună cu acesta îi creşte pe cei doi copii orfani, care ajung calificaţi (fiul - inginer, iar fiica - medic). În 1977 îi moare mama, în 1987 soţul, iar în 1998, fratele.
După decembrie 1989 participă la toate comemorările martirilor şi mucenicilor din temniţele comuniste, fiind co-organizatoarea Sfântului Paraclis de la Mislea (târnosirea are loc la 12 noiembrie 1994), locul de pomenire a tuturor tinerelor legionare, a martirelor şi sfintelor din temniţele comuniste – a se vedea în acest sens ultimul volum al autoarei Adusu-mi-am aminte (2007), mai ales frumoasele cuvântări ale doamnei Aspazia Oţel Petrescu, cu prilejul sfinţirii Hramului (8 septembrie) Sfântului Paraclis de la Mislea. În 2007 primeşte Premiul Fundaţiei Culturale Lucian Blaga pentru creaţie literară – proză scurtă, în cadrul Festivalului internaţional Lucian Blaga, Lancrăm-Sebeş-Deva.

Volume publicate:
Strigat-am către Tine, Doamne... (prima ediţie Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Buna Vestire, 2000), cu frumoasa prefaţă a profesorului Ion Coja, carte apărută graţiei sprijinului neobosit şi generos al colegului de suferinţă, scriitorul Gheorghe Stănescu;
Crucea de la Miercurea Ciuc şi Paraclisul Naşterea Maicii Domnului (Bucureşti, Editura Scara, 2001);
Adusu-mi-am aminte (Roman, Editura Rovimed Publishers).
În pregătire:
un volum de articole şi eseuri în două părţi In memoriam şi Spice
un volum de povestiri A fost odată.
Ce s-a potrivit!
RăspundețiȘtergereTu ai pus cartea "Cu hristos in celula" si eu am postat poezia lui Radu Gyr "Iisus in celula"!
Într-un gând...!
RăspundețiȘtergereAm citit "Doamne, strigat-am..." şi mi-a plăcut.
Am văzut şi dvd-ul apărut cu dînsa - "O întâlnire binecuvântată cu părintele Arsenie Boca" - şi m-a impresionat ca persoană.
Acum a apărut şi acest interviu...
Generaţia lor, a celor care au fost închişi politic, m-a ajutat, citindu-le cărţile, să depăşesc momente dificile din viaţa mea..