Motto: „«Nihilismul» epocii noastre există în toţi, iar cei care nu au ales să se lupte cu el în numele deplinătăţii Fiinţei în împreună‑vieţuirea cu Dumnezeu au fost deja înghiţiţi de el. Am fost aduşi pe marginea abisului nimicului şi, fie că vom fi sau nu în stare să recunoaştem ce ni se întâmplă prin afinitatea cu nimicul atot-prezent din noi înşine, ne vom prăbuşi în el fără speranţă de salvare ‑ dacă nu vom primi credinţa cea deplină şi adevărată în Hristos, fără de Care suntem cu adevărat Nimic.”
Eugen (Pr. Serafim) Rose
Este un volum care se adresează persoanelor dependente, chiar dacă obiectul dependenţei variază (unii sunt dependenţi de alcool, alţii de tutun, alţii de cocaină sau de etnobotanice, alţii de pornografie). Mesajul meu pentru toţi aceşti fraţi de suferinţă este că singura scăpare este la Dumnezeu. Mijloacele terapeutice propuse de Biserică: Sfânta Liturghie, spovedania, împărtăşania, Sfântul Maslu, rugăciunea, pelerinaje la moaştele sfinţilor şi, mai ales, întărirea relaţiei personale cu aceştia îi pot salva. Rugăciunile mamei lor, ale fratelui, ale prietenului mult pot în faţa lui Dumnezeu. Un om dependent are voinţa anihilată, de aceea terapiile propuse de diversele şcoli psihologice sunt ineficiente sau se dovedesc ineficiente pe termen lung. (Ciprian Voicilă)
Foarte interesant! Vreau si eu cartea asta!
RăspundețiȘtergere