Experimente şcolare dezbinante

Nu mai departe de ieri seară am aflat de la Ştirile TVR că la liceul bilingv „George Coşbuc” din capitală (cu clase V-XII) este în plină desfăşurare o campanie de cunoaştere a culturii şi modului de viaţă al homosexualilor, lesbienelor şi travestiţilor. Cum şi de ce? Iată două întrebări simple, la care până în prezent direcţia şcolii şi Ministerul nu au răspuns. Şi nici nu aveau cum.

Totul a început aşa, acum câteva decenii: homosexualitatea este o afecţiune, împotriva căreia nu poţi lupta. În consecinţă, trebuie ridicate sistematic sancţiunile aplicate de societate acestui tip de comportament sexual, cu tot ceea ce derivă din el.

Apoi discuţia a alunecat, subtil, pe panta determinismului genetic: aşa s-au născut, n-ai ce le face. Bref, societatea s-a conformat şi a declanşat mecanismul de dezincriminare. În vremurile din urmă, abordarea lor sexuală zglobie dar de neînţeles pentru terna majoritate a devenit „o opţiune”, un „mod de viaţă alternativ”.

Bun şi aşa. Întâmpinăm această multaşteptată deblocare ideologică prin defilările de care alegorice la Berlin (acolo e topul participării) şi în toate marile oraşe ale lumii, prin deja celebrele gay parade. Dar parcă tot nu e bine, e insuficient. Trebuie mai mult.

Trebuie să aibă dreptul la căsătorie, la adopţie de copii. Copii la care nu pot ajunge singuri, căci relaţia lor e stearpă sub aspectul procreerii. Ok, le furnizăm noi, monotonii sexual, copii. Băieţi, fete – la alegere. Tot nu ajunge. Trebuie ca lumea să-i cunoască mai bine, în amănunt chiar, să-i îndrăgească, să-i înţeleagă. Şi atunci au dat asaltul în şcoli. În şcolile publice româneşti – cele mai vulnerabile – că par ale nimănui.

Aşa se face că am putut lua act de acea ştire uluitoare, în care era prezentat cum conştiinţa fragedă a copiilor este dirijată, prin purtarea de grijă a unor dascăli, să ia cunoştinţă, să accepte şi chiar să empatizeze cu modul de viaţa al homosexualilor, lesbienelor şi travestiţilor.

Şi asta la modul direct şi concret, prin traininguri, prin colocvii, prin defilarea pe holurile liceului cu steagul rogvaiv (curcubeul care a ajuns, din semn al împăcării postdiluviu dintre Dumnezeu şi Noe, simbolul sexualităţii „altfel”), prin ateliere de lucru – în fine, prin toată claviatura propagandei pusă în slujba respectivei cauze.

Noi, părinţii, ne trimitem copiii la şcoală pentru a învăţa carte, pentru a buchisi la materiile unei programe şcolare şi aşa ultraîncărcate. Nu-i trimitem acolo pentru experimente psiho-sociale de prost-gust, nici pentru a le modifica datul natural, nici pentru a-i informa prematur asupra sexualităţii normale sau inversate – când mintea şi trupul lor nu secretă încă hormonul curiozităţii şi al chemărilor erotice.

Atunci de ce să le forţăm „creşterea”? Pentru a avea cât mai repede un contingent proaspăt de tinere vlăstare dezinhibate? Nu cred că e bine ca şcolile noastre să se transforme în astfel de ferme experimentale, cu producţii record. De aceea sunt curios şi eu să aflu răspunsul „fermierilor” în grija cărora ne-am încredinţat copiii. Dar va veni el oare?    -   Răzvan Bucuroiu

sursa

update

citiţi şi Mizele ascunse ale mişcării pro-homosexualitate