O scurtă (şi mult prea preţios numită) recenzie

Două apariţii editoriale mi-au atras atenţia în acest weekend. 

  Prima, o carte de momerii - "Et In Athos Ego. Muntele Sfinţit" - scrisă cu un parfum inconfundabil de Costion Nicolescu şi ilustrată cu picturi (în ulei sau tempera) şi schiţe (în creion) de nu mai puţin celebrii: Horea Paştina, Mihai Sârbulescu, Alexandru Antonescu, Constantin Flondor, Paul Gherasim şi Ion Grigorescu. Aflată la a doua ediţie, cartea se bucură de o concepţie grafică deosebită.

  Iată ce spune autorul: 

Horia Paştina

„Nu ştiu alţii cum sunt”, dar eu când se pronunţă cuvântul Athos, nu pot să nu-mi aduc aminte de copilărie şi de faptul că atunci când l-am auzit prima dată era doar numele celui mai vârstnic, mai nobil, mai tainic şi mai  înţelept dintre cei trei muşchetari. Aveam să mă mir când  aveam să aflu, mult mai târziu, că Athos este numele unui  munte din Grecia şi n-am reuşit nici până în ziua de astăzi  să descopăr ce l-a făcut pe Alexandre Dumas să dea unuia  dintre eroii lui acest nume.  Nu pot să spun că mi-am visat sau dorit cu ardoare  să merg în Sfântul Munte, aşa după cum, în general, n-am  fost niciodată un poftitor nesăţios să merg în străinătate.  Dar, ori de câte ori mi s-a ivit prilejul s-o fac, m-am bucurat  nespus. Trebuie, totuşi, să mărturisesc că în ultimii ani mi  se insinuase tot mai mult dorinţa de a merge acolo, asta  venind dintr-un motiv care poate părea a avea mai mică anvergură. Voiam să-l întâlnesc faţă către faţă pe părintele Petroniu Tănase, cunoscutul duhovnic de la Schitul nostru Prodromu, şi mă temeam că nu voi ajunge s-o mai fac. Veştile de acolo îmi vorbeau despre slăbirea continuă a puterilor sale fizice. El era punctul meu de „acasă”, acolo. De aceea, atunci când Dumnezeu S-a milostivit şi mi s-a oferit în această  primăvară, imediat după Paște, prilejul unui pelerinaj, am purces la el cu entuziasm, bucurându-mă enorm, ca de un dar preţios ce era. Întrezăream posibilitatea intrării într-o  poveste capabilă să-mi dezvăluie taine luminate. Am plecat aşa cum ai pleca la rai, dar cu gândul că voi ajunge acolo..."

____________________________________________________ 

  Cea de-a doua: o carte de omilii (sfătuiri)  pentru fii şi fiicele duhovniceşti - "Cuvânt despre ascultare şi priveghere" - arhim. Emilianos Simonopetritul, face parte din seria "Tâlcuiri şi cateheze" apărută la ed. Sf. Nectarie. 

  Textul se adresează cu precădere monahilor, dar răsfoind-o, am găsit multe sfaturi care sunt utile, din punctul meu de vedere desigur, oricui doreşte să înainteze pe "calea cea strâmtă". 

De pildă:

 

"Aşa cum organismul asimilează mâncarea sau medicamentul potrivit cu capacitatea sa de primire, tot aşa şi omul ţine din Duhul Sfânt atât cât poate cuprinde. Aşadar, ca să-L poată dobândi, trebuie să se afle într-o neîncetată priveghere, aşa încât Duhul cel Sfânt să nu-l părăsească." 

sau:

"În cursul privegherii omul se luminează, cugetul i se curăţă, gândurile pleacă, mintea îi rămâne singură, şi atunci poate să se lărgească, să se înalţe către Dumnezeu, să se bucure de El, să-L iubească, să-L cunoască, pentru că deja este Dumnezeul său, şi nu un oarecare dumnezeu necunoscut."

  Încântată de achiziţiile mele de weekend, vă urez să aveţi o săptămână cât mai frumoasă! Bucurie!