CALE CĂTRE CER
A doua treaptă - Despre despătimire
Sf'ântul Ioan Scărarul introduce cea de-a doua treaptă a Scării într-un mod incitant (provocator): "Cel ce iubeşte cu adevărat pe Domnul, cel ce se străduieşte cu adevărat să ajungă la viaţa viitoare, cel ce are cu adevărat durere pentru greşelile lui, cel ce a dobândit cu adevărat aducerea aminte de osândă şi de judecata veşnică, cel ce a primit cu adevărat frica de moartea sa, nu va mai iubi, nu se va mai îngriji nici de bani, nici de averi, nici de părinţi, nici de slava vieţii, nici de prieteni, nici de fraţi, peste tot, de nimic pământesc, ci lepădând şi urând toată legătura, toată grija de acestea, ba încă înainte de acestea şi trupul său, urmează gol şi fără griji şi fără preget, lui Hristos..."
Această lipsă de grijă pentru lucrurile lumii acesteia e numită de către Sfântul Ioan "despătimire". Pentru cei ce cu chemare pentru viaţa monahală aceasta este totală, monahul lasă în urmă familia, averile, tot ceea ce stăpâneşte şi de care se bucură, numai să poată intra în Împărăţie. Pentru cei chemaţi să trăiască în lume, înfăţişarea exterioară a despătimirii e mai puţin drastică. Noi trăim credinţa noastră ortodoxă în contextul unei familii, a posesiunilor şi a "lucrurilor", însăşi trăirea în lume cerând o anumită ataşare de lucrurile acestei lumi. Însă, deşi această cale pare mai uşoară, în realitate este mult mai greu să trăieşti în lume, unde ispitele de a te ataşa de "lucruri" abundă. Lucrăm din greu să obţinem mulţimea de "lucruri" care ne înconjoară şi trebuie să învăţăm să ne detaşăm, să lucrăm la despătimirea inimii.
Sfântul Ioan zice că virtutea despătimirii trebuie exersată în trei direcţii:
1. de grija lumească
2. de egoism
3. de înălţarea care urmează ascultării.
Pentru noi, cei ce trăim în lume, cele mai de pe urmă sunt cele mai importante de avut în vedere. Trebuie să păstrăm toate lucrurile acestei lumi cu mâinile deschise, gata să le oferim oricând ni se cere să o facem, iar dacă găsim în inimă o împotrivire de a da un anume lucru (din cauză că ne place), aceasta e o dovadă de împătimire. Dacă ne trezim că suntem geloşi şi invidioşi pe alţii din pricina "lucrurilor" pe care aceştia le au, găsim şi în aceasta dovada împătimirii. Pe scurt, ori decâte ori vrem sau facem ceva numai pentru plăcerea noastră, dăm dovadă de împătimire.
În afară de renunţarea de egoism, trebuie să fim foarte atenţi să nu ajungem dependenţi de slava oamenilor. (...) Acesta e păcatul fariseilor, să iubeşti lauda oamenilor, să devii dependent de opiniile celorlalţi. (...)
Fă-te mort faţă de laudele oamenilor şi faţă de ocări şi te vei mântui!
Cât de greu pare acest sfat, şi totuşi, cât e de necesar şi câtă uşurare aduce! Negrija de lucruri şi de opiniile celorlalţi e un dar de mare preţ. După cuvântul Sfântului Ioan, înseamnă să fi "scăpat de întristare".
"Iată treapta a doua. Tu, cel ce alergi, nu urma pilda soţiei lui Lot, ci a lui Lot însuşi".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu