Versuri: Ioan Alexandru
Lumină lină lini lumini
Răsar din codrii mari de crini
Lumină lină cuib de ceară
Scorburi cu miere milenară
De dincolo de lumi venind
Şi niciodată poposind
Un răsărit ce nu se mai termină
Lină lumină din lumină lină
Cine te-aşteaptă te iubeşte
Iubindu-te nădăjduieşte
Căci într-o zi lumină lină
Vei poposi la noi deplină
Cine primeşte să te creadă
Trei oameni vor veni să-l vadă
Lumină lină lini lumini
Răsari din codrii mari de crini
I-atâta noapte şi uitare
Că lumile au pierit în zare
Au mai rămas din veghea lor
Luminile luminilor
Lumină lină lini lumini
Înstrăinându-i pe străini
Lumină lină, nuntă leac
Tămăduind veac după veac.
Cel întristat şi sărăcit
Cel plâns şi cel nedreptăţit
Şi pelerinul însetat
În vatra ta au înoptat
Lumină lină leac divin
Încununându-l pe străin
Deasupra stinsului pământ
Lumină lină Logos sfânt.
Lumină lină...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu