Crăciunul interbelic

.. de vorbă cu istoricul Adrian Majuru
   Cândva, Crăciunul se petrecea numai în familie. “Sărbătoarea aparţinea neamurilor apropiate, de primul rang, având o tradiţie variată în mediul rural. Aşa cum o ştim noi în prezent, ea era specifică mediului urban: apar prietenii, rudele mai îndepărtate din alte oraşe. Spre finalul secolului al XIX-lea, elita urbană financiară începe să organizeze petreceri şi în alt mediu decât cel familial - în restaurante închiriate sau în hoteluri", ne-a spus istoricul Adrian Majuru.  

 

    Însă distracţia continua şi în zilele dintre sărbători. Balurile particulare din locuinţele celor înstăriţi, numite "soarele", ţineau de obicei capul de afiş. Chiar şi Palatul Regal găzduia astfel de petreceri somptuoase, destinate familiei princiare şi apropiaţilor acesteia. În reşedinţele luxoase existau saloane speciale unde se ţineau aceste baluri. 

   Familiile din mahalale nu se lăsau mai prejos, chiar dacă petreceau Crăciunul şi noaptea dintre ani acasă. În preajma sărbătorilor, făceau şi primeau tot felul de vizite, mergeau la biserică, decorau locuinţa şi pregăteau coşul plin ochi cu mere şi covrigi pentru veselii colindători. În Ajun se împodobea şi bradul. Se făceau economii din timp şi toţi aveau pe masă un vin bun, o friptură şi cozonac. În această perioadă, chiar şi negustorii deveneau mai generoşi şi îşi răsplăteau angajaţii cu daruri consistente. 

  

  În zilele de sărbătoare, colindele răsunau pe toate străzile Capitalei. Cei mici se duceau, în grupuri, cu colindul de Moş Ajun sau de Anul Nou cu Pluguşorul. Primeau mere, covrigi şi nuci. Micuţii care stăteau în mahalale aveau ocazia să se înnoiască de două ori pe an: de Paşte şi de Crăciun. Moşul le lăsa sub brad şi câte o ciocolată sau jucării mai ieftine, precum Hopa Mitică, ursuleţi de pluş sau păpuşi din materiale textile. Însă nici cărţile de poveşti nu lipseau din sacul lui Moş Crăciun. Cei mai înstăriţi îşi permiteau să-şi surprindă copiii cu fel şi fel de trenuleţe sau camioane din lemn sau metal, aduse din Germania sau cumpărate de la reprezentanţe locale. 

   

   Pregătirile începeau încă din luna noiembrie. Lumea mondenă se mândrea cu fastuoasele petreceri private din reşedinţele personale sau ale prietenilor, la care era invitat un număr restrâns de persoane. Gazda primea cadouri simbolice - o carte sau un gablonz, însă oaspeţii ţineau cont şi dacă aceasta era colecţionar de artă, filatelist sau cartofil. Darurile se trimiteau cu bileţel, în ultima săptămână dinaintea petrecerii. De obicei, vizitele erau reciproce. 

   Bucureştenii înstăriţi se îmbrăcau potrivit ceasului zilei, acest lucru fiind valabil şi pentru cei din clasa mijlocie.
   “Nu se poate vorbi despre o îmbrăcăminte opulentă. Accesorii precum bijuteriile, ceasul de la mână, poşeta, chiar coafura şi parfumul trebuiau să aducă o împlinire trupului şi caracterului. Conta foarte mult croiala, care era în funcţie de statură. Doamnele purtau rochii lungi care acopereau sau nu glezna, iar materialele erau, de regulă, unele vaporoase. Pe cap, aveau, uneori, un acoperământ care dădea o notă aparte ţinutei. Domnii alegeau fracul sau smochingul, cu papion, cravată sau o eşarfă la gât, eventual decorată cu un ac de lemn de balenă filigranat sau unul de cravată", explică istoricul.

  "Centrul distracţiei era City-ul, care cuprindea Centrul Vechi, venea spre Calea Victoriei până spre Piaţa Palatului Regal şi se oprea la Hotel Splendid, unde acum sunt Radisson şi Athenee Palace. Baluri se organizau şi la Casa Vernescu sau Palatul Cantacuzino, locuri unde presa nu avea şanse să pătrundă".