Începutul slovei A (2)

Avva Arsenie (cel Mare)

  Un frate a rugat pe avva Arsenie ca să audă cuvânt de la el. Şi i-a zis lui bătrânul: pe cât îţi este cu putinţă, nevoieşte-te, ca lucrarea ta cea dinlăuntru să fie după Dumnezeu şi să biruiască patimile cele dinafară.

  Zis-a iarăşi: de vom căuta pe Dumnezeu, Se va arăta nouă şi de-L vom ţine pe El, va rămâne cu noi.
 

  Zis-a oarecine către avva Arsenie: mă supără gândurile, zicându-mi: nu poţi să posteşti, nici să lucrezi, deci măcar cercetează pe cei bolnavi, căci si acest lucru este dragoste. Iar bătrânul, ştiind sămănăturile dracilor, i-a zis lui: mergi, mănâncă, bea, dormi şi nu lucra, numai de la chilie nu te depărta. Căci cuviosul ştia că răbdarea în chilie aduce pe călugar la rânduiala lui.

 ***

  Zis-a avva Daniil: ne-a povestit nouă avva Arsenie ca pentru el, deşi poate chiar el era. Că şezând un bătrân în chilia sa i-a venit un glas zicând: vino, şi îţi voi arăta lucrurile oamenilor. Şi sculându-se, a ieşit şi l-a dus pe el într-ul loc şi i-a arătat un arap tăind lemne şi făcând o sarcină mare şi acela se ispitea să o ridice, dar nu putea. Şi, în loc de a mai lua dintr-însa, el ,mergând, mai taia lemne şi adăuga peste sarcină. Şi aceasta o făcea vreme îndelungată şi mergând puţin mai înainte, iarăşi i-au arătat lui un om stând lângă un lac şi scoţând apa dintr-însul şi turnându-o într-un jgheab găurit, din care curgea iarăşi în lac. Şi i-a zis lui iarăşi: vino să-ţi arăt alta: şi a văzut o biserică şi doi oameni călări pe cai ţinând o prăjină de-a curmezişul, unul împotriva altuia. Şi voiau să intre prin uşă şi nu puteau, pentru că era prăjina de-a curmezişul şi nu s-a smerit nici unul pe sine înapoia celuilalt, ca să întoarcă prăjina de-a dreptul şi pentru aceasta au rămas afară de uşă. Şi bătrânul a zis: aceştia sunt oamenii care poartă cu mândrie cumpăna, ca şi cum ar fi a dreptăţii şi nu s-au smerit ca să se îndrepteze pe sine şi să călătorească pe calea cea smerita a lui Hristos. Pentru aceasta şi rămân afară de Împărăţia lui Dumnezeu. Iar cel ce taia lemne, este omul cel întru multe păcate, care, în loc de a se pocăi, adaugă alte fărădelegi întru păcatele sale. Şi cel ce scotea apa, este omul cel care face lucruru bune, dar pentru că are întru dânsele amestecare rea, cu aceasta a prăpădit şi lucrurile cele bune ale sale. Deci tot omul trebuie să fie treaz la lucrurile sale, ca să nu se ostenească în deşert.

***
  Se spunea pentru avva Arsenie, că bolnăvindu-se odată la schit, s-a dus preotul şi l-a adus la biserică şi l-a pus pe aşternut cu o pernă mică la capul lui. Şi iată un bătrân venind să-l cerceteze pe el şi văzându-l pe aşternut şi pernă sub capul lui s-a smintit zicând: acesta este avva Arsenie? Şi pe acestea este culcat? Şi luându-l pe el preotul îndeosebi, i-a zis lui: ce lucru ai avut la satul tău, iar el a zis: pastor am fost. Cum dar - a zis el - petreceai viaţa ta ? Iar el a zis: cu multă osteneală petreceam. Şi i-a zis lui iarăşi: dar acum cum petreci la chilie? Iar el a zis: mai mult mă odihnesc. Şi atunci i-a zis lui: vezi pe avva Arsenie acesta? Când a fost în lume era tată al împăraţilor şi mii de slugi cu brauri de aur încinşi şi toţi cu brăţări şi cu haine de mătase îmbrăcaţi stăteau înaintea lui şi aşternuturi scumpe erau sub dânsul. Iar tu, pastor fiind, nu ai avut în lume odihna pe care o ai acum şi acesta n-are aici desfătarea pe care a avut-o în lume. Iata, dar, tu te odihneşti, iar acesta se trudeşte. Iar el auzind acestea, s-a umilit şi a pus metanie zicând: iartă-mă, avvo, că am greşit, căci într-adevăr, aceasta este calea cea adevărată, că acesta a venit la smerenie, iar eu la odihnă. Şi folosindu-se bătrânul, s-a dus.