Ţăranii pun lemne-n şoproane,
Şi sfinţii din mistice taine se smulg
Şi încărunţesc în icoane.
Va veni iarna, la munte fac foc
Muntenii uitaţi de guverne,
Ei care nu au nici salarii, nici loc,
Ci doar existenţe eterne.
Va veni iarna şi apele curg
Trăgând dupa sine obârşii
Şi-n scurtele zile cu vânăt amurg
La geamuri de case bat urşii.
Va veni iarna curat şi rapid,
Un rug pe sub brume se stinge
Şi gura spre cer dacă vreau s-o deschid
Aş spune, dar gura mea ninge.
Un rug pe sub brume se stinge
Şi gura spre cer dacă vreau s-o deschid
Aş spune, dar gura mea ninge.
Va veni iarna, iubito, e frig,
Un frig ce spre cergă ne mână,
Atâta mai pot să te rog şi să strig,
Dă-mi aspra mănuşă de lână.
Un frig ce spre cergă ne mână,
Atâta mai pot să te rog şi să strig,
Dă-mi aspra mănuşă de lână.
Adrian Păunescu
RăspundețiȘtergere“Un singur nai, dar câte ecouri în păduri…”
(Ion Pillat)
Poetul este cel care aduna mai multe vesnicii decat s-ar cuveni…
RăspundețiȘtergereO zi frumoasa!
Foarte frumoasa poezia! Multumesc!
RăspundețiȘtergereSeara placuta!
Mulţumesc.
RăspundețiȘtergere