Primul sfânt canonizat de Biserica Ortodoxă Română

Zi de praznic la Mănăstirea Cernica. 
Sfântul Calinic a trăit între anii 1780-1868. Intrat în monahism de la vârsta de 20 de ani “el şi-a mortificat trupul tânăr printr-un post foarte aspru… Mult timp s-a mulţumit cu pâine şi apă, fără să se sature“. “Noaptea nu dormea decât trei ore şi nu într-un pat, ci pe scaun. Ziua participa la cele mai grele munci împreună cu alţi calugari”. N-a mâncat niciodată carne sau peşte, ci numai legume.
Prin asceza sa nu căuta numai mortificarea patimilor, dar si o sporire a virtuţilor. El a dezvoltat astfel în sine blândeţea, răbdarea, smerenia şi, mai ales, iubirea. Suferea cu cei nefericiţi, îi ajuta pe toţi cei despre care ştia că sunt în nevoi. (..) Avea liste cu nevoiaşii din mai multe oraşe şi le trimitea bani de îndată ce primea.
Nu avea în chilia sa decât un ulcior cu apă şi toată viaţa a purtat aceleaşi veşminte aspre şi sărăcăcioase.
La sfârşitul vieţii s-a retras ca simplu călugăr în mănăstirea sa de la Cernica. A plecat la Domnul în 1868.  Rămăşiţele sale pământeşti sunt depuse în ctitoria sa, Biserica Sfântul Gheorghe. 
La 28 februarie 1950, Sfântul Sinod a hotărât canoni­zarea sa, cu zi de prăznuire pe 11 aprilie.
                                                                                   Sfinte Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!