Franz Liszt

22 octombrie 1811 - 31 iulie 1886

   Liszt a fost fiul unui administrator, care lucra pentru familia Esterhazy, ocrotitorii şi sponsorii lui Haydn. Franz s-a născut în 1811 la Raiding în Ungaria, dar întreaga familie s-a mutat destul de curând la Viena. Acolo viitorul compozitorul a început să studieze muzica, primul său profesor de pian fiind Czerny. Franz Liszt a avut sansa ca primul său profesor de compoziţie să fie chiar celebrul Salieri. Atăt tatăl, Adam Liszt, cât şi bunicul lui Franz fusesera administratori, lucrând pentru prinţul Nicholas Esterhazy, iar micul Franz ar fi ajuns probabil să facă acelaşi lucru, dacă tatăl nu ar fi realizat că băiatul are un talent deosebit pentru muzică. Şi Adam îşi dorise în tinereţe să urmeze o carieră muzicală, iar eşecul său l-a făcut să se ocupe îndeaproape de Franz.

   Urmând modelul Mozart, dar fără aceeaşi severitate, Adam a organizat mai multe concerte ale băiatului, pe când acesta avea doar nouă ani. În afara mândriei de a avea un fiu talentat, Adam Liszt avea un scop cât se poate de practic, pentru că spera ca în public se va găsi un sponsor generos, care să îl ajute să plătească şcoala băiatului. Încercarea s-a bucurat de succes, mai mulţi nobili maghiari oferind banii pentru ca micul Franz să poate ajunge la Viena, unde erau cei mai buni profesori de muzică.

   La vârsta de 12 ani Liszt a suferit şi prima deziluzie din "cariera" sa, fiindu-i refuzată înscrierea la Conservatorul din Paris. Motivul era banal şi pare astăzi ridicol - micul muzician nu era francez. Aşa că soluţia găsită a fost să studieze în continuare în particular. Debutul său parizian, în martie 1824, s-a bucurat de un enorm succes, Franz ajungând să dea concerte în toate saloanele importante ale epocii. Dar când Adam a vrut să continue acest mini-turneu, soţia sa s-a împotrivit. Relaţiile dintre cei doi erau tensionate de multă vreme, aşa că despărţirea nu a mai fost o surpriză pentru nimeni. Micul Liszt a fost cu adevărat afectat, criza fiind însă doar primul pas spre problemele emoţionale care aveau să-l afecteze mai târziu. A pornit la drum din nou, susţinaâd concerte în Anglia, apoi din nou în Franţa, dar în final epuizarea şi-a spus cuvântul. S-a retras alături de tatăl său la Boulogne, pentru o perioadă de odihnă. Aici Franz a avut parte de o nouă lovitură, Adam murind din cauza febrei tifoide. Încă un copil, Franz s-a văzut nevoit să se întoarcă la Paris, unde a locuit alături de mama sa şi fiind obligat să asigure existenţa materială a familiei. La vârsta de doar 15 ani a început să predea lecţii de pian.

   Starea fizică şi psihică a lui Liszt au fost mereu într-un echilibru fragil. La 16 ani predând lecţii de pian, s-a îndrăgostit de una dintre elevele sale. Când tatăl acesteia a intervenit cu brutalitate pentru a-i despărţi pe cei doi, Liszt a avut o cădere psihică, însoţită de crize catatonice. Starea sa a fost atât de gravă încât s-a spus chiar că ar fi murit. Şi-a revenit cu greu şi preţ de aproape un an nu a mai putut măcar să atingă un pian. Se gândea deja să renunţe definitiv la muzică şi să se retragă din viaţa publică, eventual să se preoţească. Evenimentul care l-a făcut să iasă din această stare a fost revoluţia din iulie 1830. Fanatismul şi entuziasmul luptelor de stradă l-au smuls din visarea depresivă şi l-au făcut să se întoarcă la prima sa dragoste, muzica.

   Dar adevărata revelaţie care l-a marcat definitiv a avut loc pe 9 martie 1831, când a avut pentru prima dată ocazia să-l audă pe marele violonist Paganini, care susţinea un concert la Opera din Paris. Virtuozitatea muzicianului l-a motivat pe Liszt, care şi-a promis că va deveni un adevarat Paganini al pianului. A început să exerseze cu o adevărată nebunie, până la 14 ore pe zi, indiferent cât de obosit ar fi fost sau ce s-ar fi întâmplat în jurul său.

   Printre prietenii şi admiratorii sai, nu puţini la număr, se număra şi Chopin. În casa acestuia Liszt avea să o întalnească pe Marie d'Agoult, o contesă de 28 de ani, pe atunci căsătorită. Cei doi au scandalizat toată lumea bună a Parisului când au plecat împreună în Elveţia, stabilindu-se la Geneva. Cuplul a avut două fete şi un fiu, iar starea financiară a noii iubite i-a oferit lui Liszt stabilitatea materială de care avea atâta nevoie. A continuat să compună, pentru prima dată fără să-şi mai facă griji cu privire la ziua de mâine. Dar la fel cum s-a întâmplat şi cu părinşii săi, căsătoria a avut de suferit din cauza ambiţiilor nebuneşti ale compozitorului. Liszt dorea să reia seria de concerte. Îi lipseau ovaţiile publicului şi magia pe care o trăia când, transportat de propriile viziuni interioare, dădea naştere compoziţiilor sale. A acceptat o serie de astfel de concerte, dorind să strângă bani pentru victimelor inundaţiilor din Ungaria din 1838, apoi pentru statuia memorială dedicată lui Beethoven. Marie s-a opus ideii, dorind ca Franz să stea acasă, unde să compună în linişte, ferit de agitaţiile vietţi artistice. Dar Liszt a rezistat presiunilor familiei şi şi-a continuat cariera.

   În iarna lui 1839 s-a întors în Ungaria, pe care o părăsise în urmă cu 18 ani. Aici a vizitat Budapesta şi apoi localitatea sa natalş, Raiding. Aici a ascultat pentru prima datş cu atenţie muzica lăutarilor, care i-a dat o idee : o compoziţie care să reflecte chiar spiritul maghiar. A început să compună celebrele sale Rapsodii Ungare.

   În următorii cinci ani a susţinut numeroase concerte în întreaga Europ, în faţa unui public extaziat de talentul tânărului muzician, care putea să cânte ore n şir, fără partitură şi fără cea mai mică greşeală. Dar in 1847 a renunţat definitiv la scenă, alegând să se dedice exclusiv compozitiilor proprii. Cum căsătoria sa era practic un capitol închis, distanţa dintre cei doi nemaiputând fi depaşită - de fapt, nici unul dintre ei nu a făcut cea mai mică încercare pentru a repara lucrurile - Liszt s-a întors la muzică.

   În 1842, în timpul unui turneu în Ucraina, a întâlnit-o pe prinţesa Carolyne Sayn-Wittgenstein, o persoană bogată, excentrică şi, cel mai important, divorţată. Cei doi au început o relaţie care avea să dureze 12 ani, interval în care Liszt a compus unele dintre cele mai importante lucrări ale sale, între care simfoniile Dante şi Faust. Datorită celebrităţii lui Liszt, oraşul Weimar a devenit o adevarată Mecca a muzicii, cartierul general al şcolii neo-germane, strălucit reprezentată prin Berlioz, Brahms sau Wagner. Liszt a rămas aici un timp, dar intrigile şi jocurile de culise, precum şi rivalitaţile dintre compozitori şi sponsori l-au dezgustat, făcându-l în final să părăsească oraşul.

   Deşi ultimii 25 de ani din viaţa sa fuseseră deosebit de productivi pentru creaţia sa, Liszt a trecut prin nenumărate momente dificile, care au pus o grea amprentă mai ales asupra echilibrului său psihic, şi aşa instabil. Carolyne a înnebunit in jurul lui 1860, iar compozitorul a pierdut şi doi copii, un fiu şi o fiică, într-un interval de nici trei ani. Simţind că nu mai poate să suporte şocurile, Liszt s-a îndreptat din nou spre vechiul său refugiu, religia, retrăgându-se într-o biserică dominicană. Dar nici aici nu a renunţat la muzică şi a continuat să compună, chiar între pereţii chiliei sale sărăcăcioase.

   A avut un târziu moment de triumf în 1867, când a compus o slujbă de încoronare pentru Împăratul Franz Iosif. Dar Liszt ştia că are nevoie de liniştea şi pacea unui refugiu din faţa lumii dezlănţuite, care îl obosea. Aşa că şi-a făcut un program care îi permitea să trăiască în linişte şi mai ales să compună fără imixtiuni din exterior. Pentru ultimii 15 ani din viaţă s-a încadrat într-o plăcută rutină : din ianuarie până în martie trăia şi locuia în Budapesta, din aprilie până în iunie preda la Weimer, în restul anului retrăgându-se într-o vilă de lângă Roma. Datorită acestui program impus, ultimii zece ani din viaţa sa s-au dovedit deosebit de creativi.  

   În 1870 Liszt a suferit un accident stupid şi banal, căzând pe nişte trepte şi lovindu-se destul de serios. Nu şi-a mai revenit niciodată cu adevărat. Mai mult, a început să-şi piardă vederea din cauza cataractei şi banii au început să fie tot mai puţini şi mai greu de câştigat. În vara lui 1866, pe când participa la Festivalul Wagner de la Bayreuth, Liszt s-a îmbolnăvit de pneumonie, murind pe 31 iulie. Din păcate, acest moment a fost obscur pentru contemporani, care erau mai bucuroşi să-l onoreze pe noul titan, Wagner.

   Viaţa şi creaţia sa (ca pianist concertist şi compozitor) se structurează în trei perioade distincte :

• cariera de virtuoz ( 1820 - 1847 ) îi impune călătorii , având însă Parisul ca centru general iar pianul este instrumentul spre care se îndreaptă cu predilecţie lucrările sale .
• din momentul numirii sale ca director de muzică al Curţii din Weimar începe cea de a II a perioadă ( 1847 - 1861 ) , cea mai fructoasă din punctul de vedere al creaţiei sale muzicale .
• ultimei perioade ( 1861 - 1866 ) îi corespund plecarea la Roma şi predilecţia pentru muzica religioasă în compoziţiile sale . Totodată în aceste momente cariera lui se află la apogeu .

   Caracteristic romantismului şi trăsătură dominantă a creaţiei sale - programatismul - se află la baza majorităţii lucrărilor sale, în mare parte dedicate pianului .

   Piese pentru pian : Sonata , Sonata Dante , Ani de pelerinaj , două legende , două balade , Mephisto-Walzer , rapsodia spaniolă , Rapsodia română , rapsodii maghiare , Armonii poetice şi religioase , peste 500 de transcripţii , studii, două poloneze , Concerto Patetique

    Piese pentru orchestră : Simfonia Faust , Preludii , Concertele pentru pian şi orchestră , Totentanz , Fantezia "Ruinele Atenei" pentru pian si orchestră , Oratorii , Missa , Psalmi.