Franz Liszt


22 octombrie 1811 - 31 iulie 1886

   Liszt a fost fiul unui administrator, care lucra pentru familia Esterhazy, ocrotitorii ÅŸi sponsorii lui Haydn. Franz s-a născut în 1811 la Raiding în Ungaria, dar întreaga familie s-a mutat destul de curând la Viena. Acolo viitorul compozitorul a început să studieze muzica, primul său profesor de pian fiind Czerny. Franz Liszt a avut sansa ca primul său profesor de compoziÅ£ie să fie chiar celebrul Salieri. Atăt tatăl, Adam Liszt, cât ÅŸi bunicul lui Franz fusesera administratori, lucrând pentru prinÅ£ul Nicholas Esterhazy, iar micul Franz ar fi ajuns probabil să facă acelaÅŸi lucru, dacă tatăl nu ar fi realizat că băiatul are un talent deosebit pentru muzică. Åži Adam îşi dorise în tinereÅ£e să urmeze o carieră muzicală, iar eÅŸecul său l-a făcut să se ocupe îndeaproape de Franz.




   Urmând modelul Mozart, dar fără aceeaÅŸi severitate, Adam a organizat mai multe concerte ale băiatului, pe când acesta avea doar nouă ani. ÃŽn afara mândriei de a avea un fiu talentat, Adam Liszt avea un scop cât se poate de practic, pentru că spera ca în public se va găsi un sponsor generos, care să îl ajute să plătească ÅŸcoala băiatului. ÃŽncercarea s-a bucurat de succes, mai mulÅ£i nobili maghiari oferind banii pentru ca micul Franz să poate ajunge la Viena, unde erau cei mai buni profesori de muzică.


   La vârsta de 12 ani Liszt a suferit ÅŸi prima deziluzie din "cariera" sa, fiindu-i refuzată înscrierea la Conservatorul din Paris. Motivul era banal ÅŸi pare astăzi ridicol - micul muzician nu era francez. AÅŸa că soluÅ£ia găsită a fost să studieze în continuare în particular. Debutul său parizian, în martie 1824, s-a bucurat de un enorm succes, Franz ajungând să dea concerte în toate saloanele importante ale epocii. Dar când Adam a vrut să continue acest mini-turneu, soÅ£ia sa s-a împotrivit. RelaÅ£iile dintre cei doi erau tensionate de multă vreme, aÅŸa că despărÅ£irea nu a mai fost o surpriză pentru nimeni. Micul Liszt a fost cu adevărat afectat, criza fiind însă doar primul pas spre problemele emoÅ£ionale care aveau să-l afecteze mai târziu. A pornit la drum din nou, susÅ£inaâd concerte în Anglia, apoi din nou în FranÅ£a, dar în final epuizarea ÅŸi-a spus cuvântul. S-a retras alături de tatăl său la Boulogne, pentru o perioadă de odihnă. Aici Franz a avut parte de o nouă lovitură, Adam murind din cauza febrei tifoide. ÃŽncă un copil, Franz s-a văzut nevoit să se întoarcă la Paris, unde a locuit alături de mama sa ÅŸi fiind obligat să asigure existenÅ£a materială a familiei. La vârsta de doar 15 ani a început să predea lecÅ£ii de pian.


   Starea fizică ÅŸi psihică a lui Liszt au fost mereu într-un echilibru fragil. La 16 ani predând lecÅ£ii de pian, s-a îndrăgostit de una dintre elevele sale. Când tatăl acesteia a intervenit cu brutalitate pentru a-i despărÅ£i pe cei doi, Liszt a avut o cădere psihică, însoÅ£ită de crize catatonice. Starea sa a fost atât de gravă încât s-a spus chiar că ar fi murit. Åži-a revenit cu greu ÅŸi preÅ£ de aproape un an nu a mai putut măcar să atingă un pian. Se gândea deja să renunÅ£e definitiv la muzică ÅŸi să se retragă din viaÅ£a publică, eventual să se preoÅ£ească. Evenimentul care l-a făcut să iasă din această stare a fost revoluÅ£ia din iulie 1830. Fanatismul ÅŸi entuziasmul luptelor de stradă l-au smuls din visarea depresivă ÅŸi l-au făcut să se întoarcă la prima sa dragoste, muzica.

   Dar adevărata revelaÅ£ie care l-a marcat definitiv a avut loc pe 9 martie 1831, când a avut pentru prima dată ocazia să-l audă pe marele violonist Paganini, care susÅ£inea un concert la Opera din Paris. Virtuozitatea muzicianului l-a motivat pe Liszt, care ÅŸi-a promis că va deveni un adevarat Paganini al pianului. A început să exerseze cu o adevărată nebunie, până la 14 ore pe zi, indiferent cât de obosit ar fi fost sau ce s-ar fi întâmplat în jurul său.


   Printre prietenii ÅŸi admiratorii sai, nu puÅ£ini la număr, se număra ÅŸi Chopin. ÃŽn casa acestuia Liszt avea să o întalnească pe Marie d'Agoult, o contesă de 28 de ani, pe atunci căsătorită. Cei doi au scandalizat toată lumea bună a Parisului când au plecat împreună în ElveÅ£ia, stabilindu-se la Geneva. Cuplul a avut două fete ÅŸi un fiu, iar starea financiară a noii iubite i-a oferit lui Liszt stabilitatea materială de care avea atâta nevoie. A continuat să compună, pentru prima dată fără să-ÅŸi mai facă griji cu privire la ziua de mâine. Dar la fel cum s-a întâmplat ÅŸi cu părinÅŸii săi, căsătoria a avut de suferit din cauza ambiÅ£iilor nebuneÅŸti ale compozitorului. Liszt dorea să reia seria de concerte. ÃŽi lipseau ovaÅ£iile publicului ÅŸi magia pe care o trăia când, transportat de propriile viziuni interioare, dădea naÅŸtere compoziÅ£iilor sale. A acceptat o serie de astfel de concerte, dorind să strângă bani pentru victimelor inundaÅ£iilor din Ungaria din 1838, apoi pentru statuia memorială dedicată lui Beethoven. Marie s-a opus ideii, dorind ca Franz să stea acasă, unde să compună în liniÅŸte, ferit de agitaÅ£iile vietÅ£i artistice. Dar Liszt a rezistat presiunilor familiei ÅŸi ÅŸi-a continuat cariera.

   ÃŽn iarna lui 1839 s-a întors în Ungaria, pe care o părăsise în urmă cu 18 ani. Aici a vizitat Budapesta ÅŸi apoi localitatea sa natalÅŸ, Raiding. Aici a ascultat pentru prima datÅŸ cu atenÅ£ie muzica lăutarilor, care i-a dat o idee : o compoziÅ£ie care să reflecte chiar spiritul maghiar. A început să compună celebrele sale Rapsodii Ungare.

   ÃŽn următorii cinci ani a susÅ£inut numeroase concerte în întreaga Europ, în faÅ£a unui public extaziat de talentul tânărului muzician, care putea să cânte ore n ÅŸir, fără partitură ÅŸi fără cea mai mică greÅŸeală. Dar in 1847 a renunÅ£at definitiv la scenă, alegând să se dedice exclusiv compozitiilor proprii. Cum căsătoria sa era practic un capitol închis, distanÅ£a dintre cei doi nemaiputând fi depaÅŸită - de fapt, nici unul dintre ei nu a făcut cea mai mică încercare pentru a repara lucrurile - Liszt s-a întors la muzică.

   ÃŽn 1842, în timpul unui turneu în Ucraina, a întâlnit-o pe prinÅ£esa Carolyne Sayn-Wittgenstein, o persoană bogată, excentrică ÅŸi, cel mai important, divorÅ£ată. Cei doi au început o relaÅ£ie care avea să dureze 12 ani, interval în care Liszt a compus unele dintre cele mai importante lucrări ale sale, între care simfoniile Dante ÅŸi Faust. Datorită celebrităţii lui Liszt, oraÅŸul Weimar a devenit o adevarată Mecca a muzicii, cartierul general al ÅŸcolii neo-germane, strălucit reprezentată prin Berlioz, Brahms sau Wagner. Liszt a rămas aici un timp, dar intrigile ÅŸi jocurile de culise, precum ÅŸi rivalitaÅ£ile dintre compozitori ÅŸi sponsori l-au dezgustat, făcându-l în final să părăsească oraÅŸul.

   DeÅŸi ultimii 25 de ani din viaÅ£a sa fuseseră deosebit de productivi pentru creaÅ£ia sa, Liszt a trecut prin nenumărate momente dificile, care au pus o grea amprentă mai ales asupra echilibrului său psihic, ÅŸi aÅŸa instabil. Carolyne a înnebunit in jurul lui 1860, iar compozitorul a pierdut ÅŸi doi copii, un fiu ÅŸi o fiică, într-un interval de nici trei ani. SimÅ£ind că nu mai poate să suporte ÅŸocurile, Liszt s-a îndreptat din nou spre vechiul său refugiu, religia, retrăgându-se într-o biserică dominicană. Dar nici aici nu a renunÅ£at la muzică ÅŸi a continuat să compună, chiar între pereÅ£ii chiliei sale sărăcăcioase.

   A avut un târziu moment de triumf în 1867, când a compus o slujbă de încoronare pentru ÃŽmpăratul Franz Iosif. Dar Liszt ÅŸtia că are nevoie de liniÅŸtea ÅŸi pacea unui refugiu din faÅ£a lumii dezlănÅ£uite, care îl obosea. AÅŸa că ÅŸi-a făcut un program care îi permitea să trăiască în liniÅŸte ÅŸi mai ales să compună fără imixtiuni din exterior. Pentru ultimii 15 ani din viaţă s-a încadrat într-o plăcută rutină : din ianuarie până în martie trăia ÅŸi locuia în Budapesta, din aprilie până în iunie preda la Weimer, în restul anului retrăgându-se într-o vilă de lângă Roma. Datorită acestui program impus, ultimii zece ani din viaÅ£a sa s-au dovedit deosebit de creativi.  

   ÃŽn 1870 Liszt a suferit un accident stupid ÅŸi banal, căzând pe niÅŸte trepte ÅŸi lovindu-se destul de serios. Nu ÅŸi-a mai revenit niciodată cu adevărat. Mai mult, a început să-ÅŸi piardă vederea din cauza cataractei ÅŸi banii au început să fie tot mai puÅ£ini ÅŸi mai greu de câştigat. ÃŽn vara lui 1866, pe când participa la Festivalul Wagner de la Bayreuth, Liszt s-a îmbolnăvit de pneumonie, murind pe 31 iulie. Din păcate, acest moment a fost obscur pentru contemporani, care erau mai bucuroÅŸi să-l onoreze pe noul titan, Wagner.

   ViaÅ£a ÅŸi creaÅ£ia sa (ca pianist concertist ÅŸi compozitor) se structurează în trei perioade distincte :
  • cariera de virtuoz ( 1820 - 1847 ) îi impune călătorii , având însă Parisul ca centru general iar pianul este instrumentul spre care se îndreaptă cu predilecÅ£ie lucrările sale .
  • din momentul numirii sale ca director de muzică al CurÅ£ii din Weimar începe cea de a II a perioadă ( 1847 - 1861 ) , cea mai fructoasă din punctul de vedere al creaÅ£iei sale muzicale .
  • ultimei perioade ( 1861 - 1866 ) îi corespund plecarea la Roma ÅŸi predilecÅ£ia pentru muzica religioasă în compoziÅ£iile sale . Totodată în aceste momente cariera lui se află la apogeu .
   Caracteristic romantismului ÅŸi trăsătură dominantă a creaÅ£iei sale - programatismul - se află la baza majorităţii lucrărilor sale, în mare parte dedicate pianului .
   Piese pentru pian : Sonata , Sonata Dante , Ani de pelerinaj , două legende , două balade , Mephisto-Walzer , rapsodia spaniolă , Rapsodia română , rapsodii maghiare , Armonii poetice ÅŸi religioase , peste 500 de transcripÅ£ii , studii, două poloneze , Concerto Patetique
    Piese pentru orchestră : Simfonia Faust , Preludii , Concertele pentru pian ÅŸi orchestră , Totentanz , Fantezia "Ruinele Atenei" pentru pian si orchestră , Oratorii , Missa , Psalmi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu