Robert Schumann

   

 8 iunie 1810 - 29 iulie 1856

   Robert Schumann a fost un compozitor şi pianist german, unul dintre cei mai celebri compozitori romantici ai primei jumătăţi a secolului XIX. Un intelectual, precum şi un estet, muzica sa, mai mult decât a oricărui alt compozitor, reflectă adânca natură personală a romantismului. Introspectiv şi adesea capricios, începuturile sale muzicale erau o încercare de a se desprinde de tradiţia formelor şi structurilor clasice pe care le considera prea restrictive. Puţini l-au înţeles în timpul vieţii sale, însă o mare parte din muzica sa este considerată acum îndrăzneaţă în originalitatea armoniei, ritmului şi formei. Locul său este printre fruntaşii romantismului german.

  

   Probabil nici un alt compozitor nu ar putea rivaliza vreodată cu Schumann în canalizarea energiilor proprii asupra unei singure forme muzicale. La început toate impulsurile sale creative erau transpuse în muzică pianoforte, apoi a urmat anul miraculos al melodiilor. În 1841 a compus două dintre cele patru simfonii ale sale. Anul 1842 a fost dedicat compoziţiei muzicii de cameră şi include cvintetul pianoforte (op. 44), astăzi unul dintre cele mai cunoscute şi admirate opere ale sale. În 1843 scrie "Paradis şi Stiloul", primul eseu despre muzica vocală concertată.

   Stadiul vieţii sale în care era foarte angrenat în muzica sa pentru Faustul lui Goethe (1844-1853) a fost unul critic pentru sănătatea sa. Prima jumătate a anului 1844 a petrecut-o alături de soţia sa în Rusia. La întoarcerea în Germania îşi abandonase munca editorială şi pleacă din Leipzig către Dresden, unde suferă de prostaţie persistentă pe sistemul nervos. Cum începea să lucreze, era cuprins de tremurături şi îngrijorări de moarte care se manifestau în frica de locuri înalte, de toate instrumentele metalice (chiar şi clape) şi de droguri. Suferea perpetuu din imaginarea că nota A răsuna în urechile sale. În 1846 se recuperase şi iarna revizitează Viena, călătorind la Praga şi Berlin în primăvara lui 1847, iar vara în Zwickau, unde este primit cu entuziasm, certificând faptul că Dresden şi Leipzig erau singurele mari oraşe în care compozitorul era apreciat la acea vreme.

   Anului 1848 îi aparţine singura sa operă, Genoveva (op. 81), o lucrare conţinând multă muzică frumoasă, dar lipsită de forţă dramatică.

   Muzica pentru Manfred de Byron este proeminentă într-un an (1849) în care compune mai mult decât în oricare altul. Insurecţia din Dresden îl obligă pe Schumann să se mute la Kreischa, un sat mic la doar câteva mile în afara oraşului. În luna august a aceluiaşi an, cu ocazia împlinirii a o sută de ani de la naşterea lui Goethe, scene din Faust de Schumann sunt intrepretate la Dresden, Leipzig şi Weimar, Liszt oferind ca întotdeauna sprijin şi încurajări neîncetate. Restul acelei lucrări a fost scrisă mai târziu în acelaşi ani, iar uvertura în 1853.

   Între 1850 - 1854 textele operelor lui Schumann sunt extrem de variate. În 1850 devine succesorul lui Ferdinand Hiller ca director muzical la Düsseldorf; între 1851-1853 vizitează Elveţia şi Belgia, precum şi Leipzig. În ianuarie 1854, Schumann merge la Hannover, unde audiază o interpretare a operei sale Das Paradies und die Peri"

   La 27 februarie 1854 se aruncă în Rin. Este salvat de nişte luntraşi, dar odată adus la mal se confirmă nebunia sa. Deşi biografii timpurii concluzionau că acest comportament al lui Schumann era datorat sifilisului, cercetări ulterioare au arătat improbabilitatea acestei ipoteze. Mai mult, multe dintre simptomele pe care le manifesta, inclusiv crize de activitate maniacă susţinută alternând cu perioade de depresie profundă, indică spre dereglări polare. Este transportat la un azil privat în Endenich, în apropiere de Bonn, Germania, unde va rămâne până la moartea sa, la 29 iulie 1856. Este înmormântat la Bonn, iar în 1880 este ridicată o statuie de A. Donndorf la mormântul său.