Honoré de Balzac - romancier, critic literar, eseist, jurnalist şi scriitor francez.

 20 mai 1799, Tours, Franţa –  18 august 1850, Paris, Franţa

   Este considerat unul dintre cei mai mari scriitori francezi în domeniul romanului realist, romanului psihologic şi a romanului fantastic.

  

   Apreciat de critica literară (Gérard Gengembre, G. Vannier), cât şi de filozofi ca Alain, Albert Béguin, Balzac a fost privit ca fiind un vizionar de către Albert Béguin.

   Datorită complexităţii operei sale, Balzac a fost greu de încadrat, atât de critica literară din acea perioadă, cât şi de cea de astăzi, ca aparţinând unei categori deja existente, aparte.

   El a creat un adevărat monument, "Comedia umană" (în franceză Comédie humaine), ciclu în a cărui componenţă intră 95 de lucrări terminate (nuvele, romane şi eseuri) şi 48 lucrări neterminate. Ideea continuităţii dintr-o lucrare în alta, a uninii, a apărut pentru prima dată în 1830, odată cu gruparea romanelor Sarrasine, Gobseck, sub titlul Scènes de la vie privée.

Operă:

   Primul succes al lui Balzac “Les Chouans” 1829, iniţial publicat sub numele de “Le Dernier Chouan”) a fost urmat de “La Peau de chagrin” (1831). În următorii 20 de ani el a scris o vastă colecţie de romane şi scurte poveşti cunoscută sub numele “La Comédie humaine”. Aceasta, cea mai de seamă lucrare a sa, este o reproducere a societăţii franceze a timpului său, ilustrând în detaliu peste 2000 de personaje specifice fiecărei clase sociale şi profesii. Cele mai importante romane din ”Comedia umana” sunt:

• 1832: Louis Lambert;
• 1833: Eugénie Grandet;
• 1833 - 1839: Patologia vieţii sociale;
• 1834: În căutarea absolutului ("La Recherche de l’absolu");
• 1835: Moş Goriot ("Le Père Goriot");
• 1837: Iluzii pierdute ("Les Illusions perdues");
• 1837: César Birotteau;
• 1847: Verişoara Bette ("La Cousine Bette");
• 1847: Vărul Pons ("Le Cousin Pons").

Calităţile lui Balzac care îi depăşesc defecte precum lipsa stilului literar, critica, tendinţa spre melodramă, sunt: originalitatea, marea putere de observaţie şi imaginaţia sa. Scurtele sale poveştioare includ părţile cele mai bune din limbaj, dar încercările de a scrie dramă au eşuat.

   Alte romane ale autorului:

• 1829: Fiziologia căsătoriei ("Physiologie du mariage");
• 1830: Gobseck;
• 1832 - 1837: Povestiri hazlii ("Contes drôlatiques");
• 1833 - 1844: Ilustrul Gaudissart ("L'Illustre Gaudissart");
• 1835: Crinul din vale ("Le lys dans la vallée");
• 1837: Istoria măririi şi decăderii lui César Birotteau ("Histoire de la grandeur et de la décadence de César Birotteau");
• 1838: Casa Nucingen ("La maison Nucingen");
• 1839 - 1847: Strălucirea şi suferinţele curtezanelor ("Splendeurs et misères des courtisanes");
• 1844: Ţăranii ("Les paysans");
• 1831: Pielea de şagri ("Le peau de chagrin");
• 1835: Séraphita.