Ce au în comun Sfinţii Părinţi şi reclamele?

  Am primit pe mail un text, pe care-l voi reproduce integral mai jos, care-mi pare interesant. Nu este precizată sursa, nu ştiu cine l-a scris, dar , trecând peste asta, mă interesează ce părere aveţi?

  Ce ar putea avea în comun Sfinţii Părinţi şi reclamele? Aparent, nimic! Privind însă mai atent asupra lucrurilor, vom vedea că, atât Sfinţii Părinţi, cât şi reclamele, cunosc foarte bine omul.

  Atât Sfinţii cât şi creatorii de reclamele observă cu aceeaşi atenţie psihicul, sufletul şi patimile omului. Scopul cunoaşterii lor diferă însă, cei dintâi cunoscând mişcările sufletului şi ale psihicului în chip de iubire, spre tămăduire şi mântuire, iar cei de pe urmă cunoscandu-le în chip egoist, spre o mai mare întunecare şi cădere.

  Sfinţii Părinţi îndeamnă la cunoaşterea de sine pentru a se descoperi Chipul lui Dumnezeu din om. Cunoaşterea acestui Chip duce, mai apoi, la vederea păcatelor proprii, la înţelegerea modului în care lucrează patimile, patimi care întunecă mintea şi rătăcesc inima, şi, mai apoi, la ferirea de toate relele, chemând neîncetat ajutorul lui Dumnezeu. Pe scurt, Sfinţii Părinţi urmăresc eliberarea omului de lanţurile nevăzute ale patimilor văzute.

  La rândul lor, cei care produc reclamele, urmăresc mişcările pătimaşe ale sufletului şi profită de ele, în chip egoist, pentru câştig material sau pentru faimă (slavă deşarta). 

  Reclamele nu mai sunt demult nişte simple îndemnuri comerciale, ele implicând astăzi adevărate strategii psihologice de manipulare şi vrăjire a celor cărora li se adresează.

  Cunoaşterea patimilor pentru a ne elibera de ele este o lucrare duhovnicească, pe când cunoaşterea lor pentru a profita de ele este o lucrare diavolească. 

  Oricărei patimi, reclamele i-au gasit soluţia "benefică", satisfacerea ei, pentru un sentiment de împlinire şi încredere în sine. Precum se vede pretutindeni, "ingredientele" folosite în reclame nu sunt "de post", acestea întunecand mintea şi omorând viaţa sufletului. Reclamele îl înrobesc pe om şi, mai mult, patimilor deja existente în el.

  Fiecare reclamă se vrea pe sine idol, căruia omul să i se închine şi să îi slujească. Astfel, aproape fiecare reclamă închipuie câte o patimă. Fiecare patimă îşi are diavolul ei care o "gestionează". Când omul a început să slujească patimilor (diavolilor), acestea l-au răsplătit cu singura răsplată pe care o aveau la îndemână, cu înrobirea (manipularea), cu suferinţa şi cu moartea. Astfel încât reclamele îi aduc omului mereu aceleaşi roade: complexe, înrobire (manipulare), suferinţă şi moarte (întâi sufletească, apoi trupească).

  Strategiile şi tehnicile de manipulare uzitate în reclame sunt axate pe obţinerea controlului asupra comportamentului, a gândirii şi a sentimentelor omului, mai ales prin exploatarea necesităţilor fundamentale ale omului: nevoia de hrană (alimentaţia), nevoia de siguranţă (bunăstare materială), nevoia de integrare într-un anumit grup social (sociabilitatea) şi relaţiile trupeşti (sexualitatea). Reclamele se folosesc de sexualitate ca de unul dintre cele mai plăcute "ingrediente". Ţinând cont că desfrânarea este una dintre patimile cele mai răspândite, sexualitatea înfăţişată în reclame aduce producătorilor cel mai mare profit.

  Manipularea se realizează însă treptat: omul este redus la statura de individ (sau obiect), devine frustrat, totul în jurul său ajunge mânjit de patimi (mândrie, îmbuibare, confort, sexualitate), iar existenţa sa ajunge condiţionată de lucruri străine de realitate. Reclamele creează standarde şi nevoi inexistente, închipuite. Apoi, repetarea obsesivă a aceluiaşi tipar, fals, creează senzaţia că standardul propus este singurul posibil. În cele din urmă, cei care nu adoptă tiparele impuse ajung să fie respinşi de societate. Din teama de singuratate, oamenii ajung să se comporte precum le dictează reclamele.

  Reclamele sunt "o nouă forma de iconografie", sunt chipul lumii căzute, care nu ridica mintea la Dumnezeu, înfăţişând realitatea, ci o coboară în întuneric, prin amăgire şi iluzie. Prin reclame, realitatea este desfigurată, omul ajungând să trăiască într-un întuneric dens, în care Dumnezeu, Sinele şi Aproapele nu mai au Chip şi prezenţă reală. 

  Reclamele sunt sufletul lumii căzute, pe când Sfinţii Părinţi sunt chipul lumii reale, libere. Sfinţii Părinţi vor ca fiecare om să se cunoască pe sine ca făptură a lui Dumnezeu, pentru a fi liber.

  Reclamele vorbesc pe limbajul căzut al patimilor. Pentru ca reclamele să nu mai aibă putere asupra noastră, avem nevoie să ne despătimim. Sfinţii Părinţi ne ajută să înţelegem lucrarea patimilor, pentru ca acestea să nu mai aibă putere asupra noastră. 

  Când în noi se va sălăşlui Dumnezeu, atunci reclamele nu vor mai vorbi pe limba noastră, iar noi le vom vedea străine şi urâte, precum şi sunt.

 reclamă la lapte !