„Nimeni nu-şi poate închipui, cum am trăit. Într-o celulă de două persoane dormeam doisprezece, pe jos, acoperiţi cu o pătură.”
"În închisoare Dumnezeu nu era departe, în ceruri, era ca
un vecin, vorbeai cu Dumnezeu şi-l întrebai pe Dumnezeu ca pe un vecin.
Aşa Îl simţeam de apropiat!”
„Eu şi generaţia mea am dus o viaţă de suferinţă şi jertfă, dar nu
ne-am pierdut încrederea în valorile noastre eterne. Ceea ce am reuşit
să fac, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al atâtor oameni de bună-credinţă,
este într-un fel o revanşă asupra călăilor generaţiei mele. Am învăţat
mărturisirea, dar şi iertarea, iar icoana mi s-a părut dintotdeauna o
împărtăşire a ochilor şi a sufletelor din bunătatea şi frumuseţea care
ne leagă şi ne poartă pe toţi spre Cel ce a biruit lumea.”
Giovanni Ruggeri, un ziarist îndrăgostit de spiritualitatea românească, a
scris despre el şi despre muzeul de icoane, în volumul „Icoanele pe
sticlă din Sibiel.”
Un om deosebit. Am avut ocazia să-l văd şi să-l ascult. Un om care a lăsat multe "urme" ale trecerii sale prin lume.
RăspundețiȘtergereDumnezeu să-l odihnească în pace!
O bucurie să cunoşti astfel de oameni! Exemplu viu!
ȘtergereDumnezeul să-l odihnească!