- Numele: Mircea Vintilă
- Data şi locul nasterii: 23 martie 1949, Bucureşti
- Starea civila: necăsătorit
- Studiile si cariera:
- A urmat Şcoala de Muzică, a terminat liceul „Gheorghe Lazăr" din Bucureşti şi a absolvit Institutul de Construcţii in anul 1974.
- A debutat la Casa de Cultura a Studenţilor „Grigore Preoteasa" şi, la începutul carierei, a cântat alaturi de Mircea Florian, Doru Stănculescu sau Marcela Saftiuc la primul festival studentesc de folk din anul 1971, la clubul „303" al Politehnicii bucureştene, la clubul Universitas, la „Preoteasa" şi în Cenaclul Flacăra.
- Primului disc, „Pământul deocamdată - Mielul", lansat în anul 1974, i-au urmat încă opt materiale discografice, ce reunesc o mulţime de poezii, poeme şi poveşti, puse pe acorduri fine de chitară.
- în 1992, formează, alături de Mircea Baniciu, Florian Pittiş şi Vlady Cnejevici, grupul Pasărea Colibri.
- Locuieşte în Bucureşti.
- Data şi locul nasterii: 23 martie 1949, Bucureşti
- Starea civila: necăsătorit
- Studiile si cariera:
- A urmat Şcoala de Muzică, a terminat liceul „Gheorghe Lazăr" din Bucureşti şi a absolvit Institutul de Construcţii in anul 1974.
- A debutat la Casa de Cultura a Studenţilor „Grigore Preoteasa" şi, la începutul carierei, a cântat alaturi de Mircea Florian, Doru Stănculescu sau Marcela Saftiuc la primul festival studentesc de folk din anul 1971, la clubul „303" al Politehnicii bucureştene, la clubul Universitas, la „Preoteasa" şi în Cenaclul Flacăra.
- Primului disc, „Pământul deocamdată - Mielul", lansat în anul 1974, i-au urmat încă opt materiale discografice, ce reunesc o mulţime de poezii, poeme şi poveşti, puse pe acorduri fine de chitară.
- în 1992, formează, alături de Mircea Baniciu, Florian Pittiş şi Vlady Cnejevici, grupul Pasărea Colibri.
- Locuieşte în Bucureşti.
Artistul a ramas si astazi tot cu gustul serilor lungi de Cenaclu, cu
parfumul fetelor frumoase si cu relaxarea marilor petreceri de pe
litoralul romanesc. Pentru Mircea Vintila, viata inseama muzica, iar
muzica e dragoste, care e poezie, care tot viata e. Aceasta este
ecuatia, asa se poate rezuma cel mai usor intreaga sa existenta.
___________________________
Cum era Bucurestiul in vremea copilariei dumneavoastra? Ati locuit in cartierul Cotroceni, o zona privilegiata....
Pe strada Doctor Lister, ultima casa pe stanga. Nu era o zona privilegiata atunci, cel putin pana s-a stabilit acolo nomenclatura. A fost o zona de artisti si erau foarte multi copii. Nefiind masini, toti eram pe strada, toata ziua ne jucam.
De-a ce va jucati?
Jucam cu mingea de la o poarta la alta, pe latul strazii. Se numea „Rusa". N-aveai voie sa lovesti mingea decat de doua ori, iar poarta era intrarea la curte. Erai si portar, si jucator. Tenis cu piciorul imi placea mie, iar cand era iarna jucam si hochei. Cu crose facute de noi. Erau case de artisti celebri. Elena Zamora, spre exemplu, avea niste cirese asa bune in curte! Scria pe copaci: „Ciresi otraviti", dar nu tinea asta la golani, tot dadeam atacul. Mai tarziu, cand am mai crescut, a aparut o cofetarie celebra acolo, intr-o perioada cand s-a dat voie sa existe mandatari, adica mici patroni. Avea prajituri asa cunoscute si gustoase! Corina Chiriac, care statea tot in Cotroceni, cumpara numai de acolo. Noi stateam in curtea cofetariei, la cafele, iar ea venea cu taxiul si-si cumpara cate doua torturi. Ne uitam la ea, o admiram, ca era in mare forma. Noi eram inca golani, fiecare visa sa-si faca formatie, invatam acorduri unul de la celalalt. Perioada cea mai frumoasa din Cotroceni este, totusi, de la Casa Studentilor „Preoteasa".
Cum era Bucurestiul in vremea copilariei dumneavoastra? Ati locuit in cartierul Cotroceni, o zona privilegiata....
Pe strada Doctor Lister, ultima casa pe stanga. Nu era o zona privilegiata atunci, cel putin pana s-a stabilit acolo nomenclatura. A fost o zona de artisti si erau foarte multi copii. Nefiind masini, toti eram pe strada, toata ziua ne jucam.
De-a ce va jucati?
Jucam cu mingea de la o poarta la alta, pe latul strazii. Se numea „Rusa". N-aveai voie sa lovesti mingea decat de doua ori, iar poarta era intrarea la curte. Erai si portar, si jucator. Tenis cu piciorul imi placea mie, iar cand era iarna jucam si hochei. Cu crose facute de noi. Erau case de artisti celebri. Elena Zamora, spre exemplu, avea niste cirese asa bune in curte! Scria pe copaci: „Ciresi otraviti", dar nu tinea asta la golani, tot dadeam atacul. Mai tarziu, cand am mai crescut, a aparut o cofetarie celebra acolo, intr-o perioada cand s-a dat voie sa existe mandatari, adica mici patroni. Avea prajituri asa cunoscute si gustoase! Corina Chiriac, care statea tot in Cotroceni, cumpara numai de acolo. Noi stateam in curtea cofetariei, la cafele, iar ea venea cu taxiul si-si cumpara cate doua torturi. Ne uitam la ea, o admiram, ca era in mare forma. Noi eram inca golani, fiecare visa sa-si faca formatie, invatam acorduri unul de la celalalt. Perioada cea mai frumoasa din Cotroceni este, totusi, de la Casa Studentilor „Preoteasa".
Ce se-ntampla „la Preoteasa"?
Acolo se intalnea toata lumea, si asta in afara de spectacolele care se dadeau. iti dai seama? Sa cante jos formatia Mondial, in sala de spectacole - Phoenix, iar in bar - Sfinx. Era superb! Joia, spre exemplu, era Johnny Raducanu. Era seara numai de jazz. Era un centru cultural formidabil. Acolo au debutat si au cantat toti. intr-o duminica dimineata am cantat eu prima data. Era un cenaclu studentesc condus de Radu Anton Roman, se numea „Atlantida". Acolo veneam si recitam poezii sau chiar citeam pasaje din piese de teatru. Erau discutii, analize, iar spre sfarsitul cenaclului mai prezenta fiecare cate un cantec.
Liceul unde l-ati facut?
Am facut liceul „Gheorghe Lazar". Cu Radu Anton Roman la liceu m-am cunoscut. Aveam o profesoara, doamna Nichita, cu care faceam ore suplimentare de literatura si de gramatica. La meditatii m-am imprietenit cu el.
Acolo se intalnea toata lumea, si asta in afara de spectacolele care se dadeau. iti dai seama? Sa cante jos formatia Mondial, in sala de spectacole - Phoenix, iar in bar - Sfinx. Era superb! Joia, spre exemplu, era Johnny Raducanu. Era seara numai de jazz. Era un centru cultural formidabil. Acolo au debutat si au cantat toti. intr-o duminica dimineata am cantat eu prima data. Era un cenaclu studentesc condus de Radu Anton Roman, se numea „Atlantida". Acolo veneam si recitam poezii sau chiar citeam pasaje din piese de teatru. Erau discutii, analize, iar spre sfarsitul cenaclului mai prezenta fiecare cate un cantec.
Liceul unde l-ati facut?
Am facut liceul „Gheorghe Lazar". Cu Radu Anton Roman la liceu m-am cunoscut. Aveam o profesoara, doamna Nichita, cu care faceam ore suplimentare de literatura si de gramatica. La meditatii m-am imprietenit cu el.
Invatati bine?
Liceul „Lazar" e gard in gard cu Cismigiul. Era un geam mai mare, la parter, si saream de pe geam direct in parc. Chiuleam de la ore, ce sa mai... Chiar am ajuns recent pe acolo si am mers special sa vad acel geam si baile in care fumam.
Cum v-ati apucat de fumat?
Toata lumea fuma! Dar fiind si perioada de elev sau cea de student, adica demult, demult (rade), se fumau numai tigari fara filtru. Motu' Pittis fuma Carpati fara filtru. Dar eu, de prima data cand am pus tigara in mana, am fumat numai cu filtru. Camel fara filtru mai fumam, au fost tigari facute special pentru armata americana. Erau mici, elegante, tari.
Liceul „Lazar" e gard in gard cu Cismigiul. Era un geam mai mare, la parter, si saream de pe geam direct in parc. Chiuleam de la ore, ce sa mai... Chiar am ajuns recent pe acolo si am mers special sa vad acel geam si baile in care fumam.
Cum v-ati apucat de fumat?
Toata lumea fuma! Dar fiind si perioada de elev sau cea de student, adica demult, demult (rade), se fumau numai tigari fara filtru. Motu' Pittis fuma Carpati fara filtru. Dar eu, de prima data cand am pus tigara in mana, am fumat numai cu filtru. Camel fara filtru mai fumam, au fost tigari facute special pentru armata americana. Erau mici, elegante, tari.
Ati fost apropiat de muzica de mic...
Nasul meu era violonist si dirijor intr-o orchestra simfonica. Tata mi-a luat si vioara, a luat si pianina, sa simta incotro ma indrept. Apoi mi-a facut cadou o chitara spaniola. Aveam nevoie de sunete impreuna cu golanii. Pai, ce crezi c-am facut? In ciocanelele alea de pian am bagat piuneze! Eram in cautari. Abia apoi au aparut sintetizatoarele - primul sintetizator a fost facut de Bibi Ionescu, basist la Sfinx. Ii spuneam Bibi Sintezizer. Era aici dorinta de a progresa. Abia tarziu au aparut aparatele video. Motu' Pittis era un colectionar de viniluri si de casete video.
Cum faceati rost?
Ne aduceau pilotii de avion, cumparau din strainatate. Pai, de unde sa gasesti?! Motu' ii cunostea, dadea comanda speciala, se intalnea cu ei mai pe ascuns.
Nasul meu era violonist si dirijor intr-o orchestra simfonica. Tata mi-a luat si vioara, a luat si pianina, sa simta incotro ma indrept. Apoi mi-a facut cadou o chitara spaniola. Aveam nevoie de sunete impreuna cu golanii. Pai, ce crezi c-am facut? In ciocanelele alea de pian am bagat piuneze! Eram in cautari. Abia apoi au aparut sintetizatoarele - primul sintetizator a fost facut de Bibi Ionescu, basist la Sfinx. Ii spuneam Bibi Sintezizer. Era aici dorinta de a progresa. Abia tarziu au aparut aparatele video. Motu' Pittis era un colectionar de viniluri si de casete video.
Cum faceati rost?
Ne aduceau pilotii de avion, cumparau din strainatate. Pai, de unde sa gasesti?! Motu' ii cunostea, dadea comanda speciala, se intalnea cu ei mai pe ascuns.
Ce citeati?
„De veghe in lanul de secara", de Salinger, mi-a placut cel mai mult. Dar citeam si poezii. A aparut un volum al lui Dylan Thomas, un poet irlandez, care se pare ca l-ar fi inspirat pe Bob Dylan sa-si aleaga acest nume de scena, caci pe el il chema Robert Zimmerman. Oricum, era o obisnuinta sa imprumuti o carte si sa n-o mai aduci inapoi. Erau carti rare, se gaseau foarte greu, deci erau pretioase. De fiecare data cand primeau salariul, parintii mei cumparau carti. Cand a aparut „Istoria unei secunde", de Adrian Paunescu, Motu' era innebunit, citea pe strada. Bine, el avea tot felul de nebunii: umbla cu scrumiera in mana pe strada si scutura tigarile in ea ca sa nu dea pe jos. Mai purta niste ochelari fara lentile. Toate nebuniile superbe din perioada hippie.
„De veghe in lanul de secara", de Salinger, mi-a placut cel mai mult. Dar citeam si poezii. A aparut un volum al lui Dylan Thomas, un poet irlandez, care se pare ca l-ar fi inspirat pe Bob Dylan sa-si aleaga acest nume de scena, caci pe el il chema Robert Zimmerman. Oricum, era o obisnuinta sa imprumuti o carte si sa n-o mai aduci inapoi. Erau carti rare, se gaseau foarte greu, deci erau pretioase. De fiecare data cand primeau salariul, parintii mei cumparau carti. Cand a aparut „Istoria unei secunde", de Adrian Paunescu, Motu' era innebunit, citea pe strada. Bine, el avea tot felul de nebunii: umbla cu scrumiera in mana pe strada si scutura tigarile in ea ca sa nu dea pe jos. Mai purta niste ochelari fara lentile. Toate nebuniile superbe din perioada hippie.
Stiu ca foloseati nume de cod atunci cand mergeati sa petreceti. Va ascundeati de parinti?
In drum spre gara era un local, „Codrii Cosminului". Spuneam ca avem sedinta la „CC". E convocare, trebuie sa fim toti acolo, sa dezbatem problemele urgente. Pentru restaurantul „Opera" spuneam ca ma duc sa iau cateva bilete la Opera pentru un spectacol. Mai incurcam spectacolele, se mai prindeau ai mei, dar ce sa fac? Restaurantul „Stadion"? „Sunt cu baietii, e un meci greu astazi." Totul era aranjat, codificat. Mai tarziu, cu Nichita Stanescu, mergeam la Athénée Palace, la braserie, ca lui ii placeau mult chiftelutele de acolo. Obisnuiam sa spunem ca mergem la „birou", sa semnam condica. Era o nebunie, dar asa s-au nascut cele mai frumoase cantece.
Dar de ce folk? Nu v-a placut muzica usoara?
Miscarea artistica, omul cu chitara, Bob Dylan, Joan Baez au creat un protest. La noi, simpla aparitie a folkului ca gen este o chestiune de protest. „Ce protestatari ati fost voi?", spun unii. Puteam sa cant muzica usoara, nu era nicio problema, dar rockul si folkul a fost dorinta noastra de a merge mai departe. Asa, cu parul mare si pantaloni evazati. Fetele mergeau si faceau balet, ca era opera aproape de noi. Oricum, se facea o educatie artistica, asa se obisnuia. Iar noi, stimulati de mediul in care traiam, eram ca un burete. De-aceea spun ca la petreceri faceam dezbateri, discutam. Si la petreceri se canta. Prietenii erau primii spectatori. La strand trebuia sa canti, si trebuia sa canti bine, ca te aruncau in apa daca nu! Sa gresesti o melodie de la Beatles, pe care o stiau toti? De pe trambulina, direct, te aruncau! Stateai la soare, cantai...
9 ani ati stat la Cenaclu. Cum ati rezistat atat?
La inceput, nu era cenaclu artistic, nu era spectacolul care a devenit in timp. Erau si scriitori, si pictori, si arhitecti, actori, doctori, toata lumea venea. Cantam in spectacole studentesti sau pe unde mai prindeam si noi o casa de cultura. Doru Stanculescu si Tudor Gheorghe au fost printre primii care au cantat. Dar era formidabila acea atmosfera! Obositoare mai tarziu, e adevarat, dar nu puteai sa pleci. in fiecare joi se scria despre tine intr-o revista cu un tiraj enorm! E adevarat, la radio nu prea te dadeau, dar lumea ne stia.
A reusit Paunescu sa puna mana pe toti tinerii furiosi...
Si ce formula avea la inceput! Erau Florian Pittis, Doru Stanculescu, Marcela Saftiuc, Mircea Florian, Mircea Vintila, Valeriu Sterian. Multi, multi veneau, pentru ca era o atmosfera studenteasca, eram toti inventatori, era un mediu prielnic. Dupa aceea, cand s-au prins aia, cand Europa Libera a inceput sa spuna despre noi, au inceput sa devina mai atenti. Pentru ca era o revolta artistica, un protest artistic.
In drum spre gara era un local, „Codrii Cosminului". Spuneam ca avem sedinta la „CC". E convocare, trebuie sa fim toti acolo, sa dezbatem problemele urgente. Pentru restaurantul „Opera" spuneam ca ma duc sa iau cateva bilete la Opera pentru un spectacol. Mai incurcam spectacolele, se mai prindeau ai mei, dar ce sa fac? Restaurantul „Stadion"? „Sunt cu baietii, e un meci greu astazi." Totul era aranjat, codificat. Mai tarziu, cu Nichita Stanescu, mergeam la Athénée Palace, la braserie, ca lui ii placeau mult chiftelutele de acolo. Obisnuiam sa spunem ca mergem la „birou", sa semnam condica. Era o nebunie, dar asa s-au nascut cele mai frumoase cantece.
Dar de ce folk? Nu v-a placut muzica usoara?
Miscarea artistica, omul cu chitara, Bob Dylan, Joan Baez au creat un protest. La noi, simpla aparitie a folkului ca gen este o chestiune de protest. „Ce protestatari ati fost voi?", spun unii. Puteam sa cant muzica usoara, nu era nicio problema, dar rockul si folkul a fost dorinta noastra de a merge mai departe. Asa, cu parul mare si pantaloni evazati. Fetele mergeau si faceau balet, ca era opera aproape de noi. Oricum, se facea o educatie artistica, asa se obisnuia. Iar noi, stimulati de mediul in care traiam, eram ca un burete. De-aceea spun ca la petreceri faceam dezbateri, discutam. Si la petreceri se canta. Prietenii erau primii spectatori. La strand trebuia sa canti, si trebuia sa canti bine, ca te aruncau in apa daca nu! Sa gresesti o melodie de la Beatles, pe care o stiau toti? De pe trambulina, direct, te aruncau! Stateai la soare, cantai...
9 ani ati stat la Cenaclu. Cum ati rezistat atat?
La inceput, nu era cenaclu artistic, nu era spectacolul care a devenit in timp. Erau si scriitori, si pictori, si arhitecti, actori, doctori, toata lumea venea. Cantam in spectacole studentesti sau pe unde mai prindeam si noi o casa de cultura. Doru Stanculescu si Tudor Gheorghe au fost printre primii care au cantat. Dar era formidabila acea atmosfera! Obositoare mai tarziu, e adevarat, dar nu puteai sa pleci. in fiecare joi se scria despre tine intr-o revista cu un tiraj enorm! E adevarat, la radio nu prea te dadeau, dar lumea ne stia.
A reusit Paunescu sa puna mana pe toti tinerii furiosi...
Si ce formula avea la inceput! Erau Florian Pittis, Doru Stanculescu, Marcela Saftiuc, Mircea Florian, Mircea Vintila, Valeriu Sterian. Multi, multi veneau, pentru ca era o atmosfera studenteasca, eram toti inventatori, era un mediu prielnic. Dupa aceea, cand s-au prins aia, cand Europa Libera a inceput sa spuna despre noi, au inceput sa devina mai atenti. Pentru ca era o revolta artistica, un protest artistic.
Eu l-am gasit pe Nechifor Crainic intr-o carte de-a tatalui meu, legata
frumos ca sa reziste. Erau doar cateva poezii, destul de putine. Ii
facusem o linie melodica foarte frumoasa uneia dintre poezii, numai ca
n-o puteam canta in spectacole. Desi versurile nu erau reactionare: „In
tara lui Leru-i Ler/ Nu e zbor, nici drum de fier/ Numai lamura de gand/
Numai suflet tremurand/ Si vaslas un inger." E, Paunescu, pentru ca i-a
placut foarte mult melodia, a compus versurile pentru „Dulce Romanie".
Si in loc de „Sfantul Petre Parcalab" a compus „Fat Frumos". Aceste
melodii au fost compuse, practic, invers: nu le-am luat dintr-un volum,
sa fiu obligat sa respect metrica, ritm. Versurile au fost compuse dupa
linia melodica.
S-au construit legende cu momentele de inspiratie ale lui Paunescu...
Un exemplu: dupa un spectacol, stateam la masa, la Hanul lui Manuc, cantam, discutam. S-au adus clatitele flambate si ospatarul ne-a rugat sa nu mai facem galagie, ca era unul de la nu-stiu-ce firma straina care nu putea sa doarma. S-a enervat Paunescu: „Gata, plecam!". Ne-am dus in Piata Amzei, la fratii Chivu. Pana sa ajungem, pe o hartie mica, Paunescu a inceput sa scrie „Un' te duci tu, mielule?". Apoi am mai slefuit-o, dar a fost un moment de inspiratie extraordinar atunci! Pai, versurile astea, „Ce se-aude, mielule? Coasa-n iarba, domnule", sunt perfecte!
S-au construit legende cu momentele de inspiratie ale lui Paunescu...
Un exemplu: dupa un spectacol, stateam la masa, la Hanul lui Manuc, cantam, discutam. S-au adus clatitele flambate si ospatarul ne-a rugat sa nu mai facem galagie, ca era unul de la nu-stiu-ce firma straina care nu putea sa doarma. S-a enervat Paunescu: „Gata, plecam!". Ne-am dus in Piata Amzei, la fratii Chivu. Pana sa ajungem, pe o hartie mica, Paunescu a inceput sa scrie „Un' te duci tu, mielule?". Apoi am mai slefuit-o, dar a fost un moment de inspiratie extraordinar atunci! Pai, versurile astea, „Ce se-aude, mielule? Coasa-n iarba, domnule", sunt perfecte!
Nu v-ati gandit sa plecati din tara?
In primul rand, nu prea aveai posibilitatea. Aveam ganduri de tanar sa plec, sa fac si altceva, dar nu cred ca as fi putut sa reusesc pe plan muzical acolo sub niciun chip. Asta discutam si cu Motu': „Uite-te la Marina Voica, imi spunea, cand te gandesti ca e aici de ani si tot are accent". Nu esti al lor, mai ales in perioada aia, nu esti de acolo. Nici Phoenix n-a avut o realizare in plan muzical. E greu sa-i cante „Mica Tiganiada" neamtului. Sau eu sa cant „Mielul" la Paris. A fost greu pentru noi, ca artisti, a fost si perioada in care nu aveai voie sa canti in engleza. Dorin Liviu Zaharia facea traduceri fonetice, sa semene macar cu melodiile originale. „Popa Nan" a fost facuta avand ca model „Penny Lane", a Beatlesilor. Mie mi-a placut la nebunie „Penny Lane", am vrut neaparat s-o cant.
In primul rand, nu prea aveai posibilitatea. Aveam ganduri de tanar sa plec, sa fac si altceva, dar nu cred ca as fi putut sa reusesc pe plan muzical acolo sub niciun chip. Asta discutam si cu Motu': „Uite-te la Marina Voica, imi spunea, cand te gandesti ca e aici de ani si tot are accent". Nu esti al lor, mai ales in perioada aia, nu esti de acolo. Nici Phoenix n-a avut o realizare in plan muzical. E greu sa-i cante „Mica Tiganiada" neamtului. Sau eu sa cant „Mielul" la Paris. A fost greu pentru noi, ca artisti, a fost si perioada in care nu aveai voie sa canti in engleza. Dorin Liviu Zaharia facea traduceri fonetice, sa semene macar cu melodiile originale. „Popa Nan" a fost facuta avand ca model „Penny Lane", a Beatlesilor. Mie mi-a placut la nebunie „Penny Lane", am vrut neaparat s-o cant.
Erati apropiat de Paunescu?
Da, ne imprieteniseram, pentru ca stateam mereu impreuna. Chiar ne-a rugat odata sa-l tutuim. Dar nu puteam sa facem asta, nu puteam sa-i spunem „tu" sau „ba, Adriene". Motu' Pittis a propus atunci: „Haide, ma, sa-i spunem «Boss»". A fost de acord si i-a si adus un tricou negru, cu un copil supraponderal, pe care scria „I'm the boss" (n.r. - Eu sunt seful).
Da, ne imprieteniseram, pentru ca stateam mereu impreuna. Chiar ne-a rugat odata sa-l tutuim. Dar nu puteam sa facem asta, nu puteam sa-i spunem „tu" sau „ba, Adriene". Motu' Pittis a propus atunci: „Haide, ma, sa-i spunem «Boss»". A fost de acord si i-a si adus un tricou negru, cu un copil supraponderal, pe care scria „I'm the boss" (n.r. - Eu sunt seful).
Cum era vara, la mare?
Trei luni stateam pe litoral. La 10 iunie era deja tarziu. In holul hotelului „Aurora", unde canta Sfinxul, ne strangeam toti dupa spectacol si acolo incepea nebunia. Au fost doi ani in care n-am intrat niciodata in mare in trei luni, cat am stat acolo. Era alta viata. Nu erau betii, erau petreceri, era, pur si simplu, placerea de a fi impreuna. Era acea atmosfera creativa in care cantau toti. Lumea pleca la plaja si noi cantam in hol. Se intorcea de la plaja, iar noi eram tot in hol. „Bronzul de hol", asa ii spuneam noi. Mai dormeai la amiaza, iar seara aveai program. De multe ori, spectacolele ne incurcau - aveam atat de multa „treaba". Erau oameni care veneau din Olanda si din Suedia care spuneau ca au venit special sa ne asculte. Am vrut si eu sa intru in septembrie. Pai, au sarit toti: „Ai innebunit? Vrei sa ne faci de ras? Ce se intampla cu tine? Vrei sa strici atmosfera, cum sa faci asa ceva?".
Acolo puteati canta orice...
Inainte sa incepem sa cantam in luna iunie, se facea un fel de sedinta: „Ba, baieti, aveti grija, aveti voie sa cantati pana la ora cutare, aveti voie sa cantati doar asa, fara engleza, sa fiti cuminti", ne spuneau. Se mai ridica unul: „Stai, domn'e, ca la noi, la hotel, sunt numai grupuri de suedezi. Ce sa le cant?". „Nu se poate!" „Pai, ei au platit concediul intr-un hotel cu formatie, sa danseze, sa se simta bine." La care un activist a spus aceasta replica celebra: „Bine, aveti voie sa cantati in engleza, dar numai instrumental!". Radeai cu lacrimi, nu altceva. Johnny Raducanu era fericit din acest punct de vedere: „Cu mine n-au nimic, eu n-am vorbe".
S-a pastrat ceva din atmosfera asta?
Motu' a vrut sa recreeze atmosfera din Vama Veche. Asa cum era ea odata. Erau poeti, actori, regizori. Si Stefan Iordache si Gheorghe Dinica veneau acolo! Altceva e sa stai la curte, sa-ti faci tu salata, sa bei un sprit. Pai, odata, Constantin Rautchi, un actor genial, a cumparat o caruta. De ce? Ca sa intre cu caruta-n mare si sa tina vinul in apa, la rece. Sa imbine utilul cu placutul, spuneau.
Trei luni stateam pe litoral. La 10 iunie era deja tarziu. In holul hotelului „Aurora", unde canta Sfinxul, ne strangeam toti dupa spectacol si acolo incepea nebunia. Au fost doi ani in care n-am intrat niciodata in mare in trei luni, cat am stat acolo. Era alta viata. Nu erau betii, erau petreceri, era, pur si simplu, placerea de a fi impreuna. Era acea atmosfera creativa in care cantau toti. Lumea pleca la plaja si noi cantam in hol. Se intorcea de la plaja, iar noi eram tot in hol. „Bronzul de hol", asa ii spuneam noi. Mai dormeai la amiaza, iar seara aveai program. De multe ori, spectacolele ne incurcau - aveam atat de multa „treaba". Erau oameni care veneau din Olanda si din Suedia care spuneau ca au venit special sa ne asculte. Am vrut si eu sa intru in septembrie. Pai, au sarit toti: „Ai innebunit? Vrei sa ne faci de ras? Ce se intampla cu tine? Vrei sa strici atmosfera, cum sa faci asa ceva?".
Acolo puteati canta orice...
Inainte sa incepem sa cantam in luna iunie, se facea un fel de sedinta: „Ba, baieti, aveti grija, aveti voie sa cantati pana la ora cutare, aveti voie sa cantati doar asa, fara engleza, sa fiti cuminti", ne spuneau. Se mai ridica unul: „Stai, domn'e, ca la noi, la hotel, sunt numai grupuri de suedezi. Ce sa le cant?". „Nu se poate!" „Pai, ei au platit concediul intr-un hotel cu formatie, sa danseze, sa se simta bine." La care un activist a spus aceasta replica celebra: „Bine, aveti voie sa cantati in engleza, dar numai instrumental!". Radeai cu lacrimi, nu altceva. Johnny Raducanu era fericit din acest punct de vedere: „Cu mine n-au nimic, eu n-am vorbe".
S-a pastrat ceva din atmosfera asta?
Motu' a vrut sa recreeze atmosfera din Vama Veche. Asa cum era ea odata. Erau poeti, actori, regizori. Si Stefan Iordache si Gheorghe Dinica veneau acolo! Altceva e sa stai la curte, sa-ti faci tu salata, sa bei un sprit. Pai, odata, Constantin Rautchi, un actor genial, a cumparat o caruta. De ce? Ca sa intre cu caruta-n mare si sa tina vinul in apa, la rece. Sa imbine utilul cu placutul, spuneau.
Inainte de Revolutie ati plecat afara?
În Cehoslovacia, la un spectacol de tineret, la rusi, la Donetk, la Soci. La festivalele lor, in lagar, la noi. Toti erau tineri, toti erau haiosi, erau festivaluri puternice, dar nu erau mediatizate.
În Cehoslovacia, la un spectacol de tineret, la rusi, la Donetk, la Soci. La festivalele lor, in lagar, la noi. Toti erau tineri, toti erau haiosi, erau festivaluri puternice, dar nu erau mediatizate.
Sursa: Ceaşca de cultură
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu