"Mare este tirania patimilor ... Este
întocmai ca şi cum cineva ar cădea în mâinile barbarilor şi le-ar sluji,
iar aceia voind a-şi arăta o mai mare autoritate, nu numai că i-ar răpi
diadema, ci mai mult, l-ar pune să care apă, să slujească la bucătărie,
şi în fine i-ar porunci să facă şi alte slujbe, ca astfel şi dânşii
să-şi arate o mai mare autoritate, în acelaşi timp şi pe acela mai mult
să-1 ruşineze; tot aşa se petrece şi cu patimile, care se poartă cu noi
mai barbar decât orice barbar. Cel ce dispreţuieşte patimile, îşi bate
joc de barbari, pe când cel ce cade sub puterea patimilor, va suferi
rele mai mari decât de la barbari.
 |
| Sf. Ioan Gură de Aur |
Barbarul, când are putere, torturează
trupul, dar patimile muncesc sufletul şi-l rod din toate părţile.
Barbarul, când are putere, predă trupul morţii temporale, în timp ce
patimile îl predau morţii viitoare şi veşnice, încât liber este cel ce
are libertatea desăvârşită asupra patimilor şi este rob cel ce cade sub
stăpânirea patimilor dobitoceşti.
Nici un stăpân — chiar de ar fi cel mai tiran — nu porunceşte astfel de porunci crude şi barbare, ca cele ce urmează: „necinsteşte-ţi, zice, sufletul fără vreun folos; bateţi joc de Dumnezeu, dispreţuieşte însăşi natura, şi chiar tată de ţi-ar fi, sau mamă, tu nu avea nici o sfială, ridică-te asupra lor”. Acestea sunt poruncile arghirafiliei, sau ale iubirii de argint. „Jertfeşte-mi, zice, nu viţei, ci oameni.” „Jertfiţi oameni, zice, căci viţeii s-au sfârşit” (Osea 13, 2), dar aceasta nu zice aşa, ci fiind încă viţei „jertfeşte-mi, zice, oameni, jertfeşte-mi pe cei ce nu m-au nedreptăţit cu nimic. Chiar încă dacă au făcut binele, tu ucide-i. Tuturor fii războinic, fii duşman comun al tuturor, ba chiar şi naturii, şi lui Dumnezeu. Strânge-ţi aur, nu ca să te îndulceşti din el, ci ca să-l păstrezi, ca munca să o faci mai mare.” Căci nu este cu putinţă ca iubitorul de argint să fie şi iubitor de plăceri, fiindcă se teme nu cumva să-şi împuţineze aurul, nu cumva vistieriile lui să scadă. „Fii treaz, zice, pe toţi să-i bănuieşti, şi pe slugi, şi pe prieteni. Fii păzitor al celor străine. De vezi cumva vreun sărac mort de foame să nu-i dai, ci, dacă este cu putinţă, jupuieşte-i şi pielea de pe el. Jură-te, minte, jură strâmb, învinovăţeşte, cleveteşte, şi chiar de ar fi nevoie, să fii pus pe foc; nu te da în lături chiar dacă vei suferi mii de morţi, sau dacă vei răbda de foame, sau de te-ai zbate cu boala.”
Sau oare nu despre acestea legiuieşte iubirea de argint? „Fii obraznic şi fără ruşine, zice, fii îndrăzneţ fără margini, spurcat şi de nesuferit, fără milă, omorâtor de tată şi de mamă, mai mult fiară sălbatică decât om. Să întreci orice şarpe cu veninul ce iese din tine, pe orice lup cu răpirea, şi chiar de ar fi nevoie ca să ajungi la răutatea diavolului, nu te da în lături. Ignoră total pe binefăcătorul tău.” Oare nu acestea le spune, şi nu de acestea se aud?
Dar Dumnezeu spune cu totul contrar. „Fii prieten cu toţi, zice, fii blând, de toţi iubit, pe nimeni să nu respingi fără cauză, cinsteşte pe tată-tău, pe maică-ta, bucură-te de slavă curată, fii nu om, ci înger în trup. Sa nu grăieşti nimic necinstit, nimic mincinos, şi nici chiar să gândeşti aşa ceva. Vino în ajutorul celor săraci, nu-i obliga să fure, ca să aibă, nu fi batjocoritor şi cutezător.” Şi cu toate acestea nimeni nu ascultă! Oare nu cu dreptate este gheena? Nu cu dreptate focul şi viermele cel nea¬dormit? Până când oare ne vom precipita spre prăpastie? Până când oare vom păşi pe spini? Până când oare vom călca pe cuie şi vom fi atât de nerecunoscători? Suntem sub stăpânirea unor tirani cruzi, pe bunul Dumnezeu L-am părăsit, pe Cel ce nu spune nimic greoi, nimic barbar, nimic de nesuferit, ci din contră ne procură toate cele de trebuinţă şi mult folositoare nouă. Să ne deşteptăm odată, să ne reculegem, să iubim precum trebuie pe Dumnezeu, ca astfel să ne învrednicim de bunurile cele făgăduite celor ce-L iubesc pe El. Prin harul si iubirea de oameni a Domnului nostru, Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh se cuvine mărirea, puterea şi slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin."
Nici un stăpân — chiar de ar fi cel mai tiran — nu porunceşte astfel de porunci crude şi barbare, ca cele ce urmează: „necinsteşte-ţi, zice, sufletul fără vreun folos; bateţi joc de Dumnezeu, dispreţuieşte însăşi natura, şi chiar tată de ţi-ar fi, sau mamă, tu nu avea nici o sfială, ridică-te asupra lor”. Acestea sunt poruncile arghirafiliei, sau ale iubirii de argint. „Jertfeşte-mi, zice, nu viţei, ci oameni.” „Jertfiţi oameni, zice, căci viţeii s-au sfârşit” (Osea 13, 2), dar aceasta nu zice aşa, ci fiind încă viţei „jertfeşte-mi, zice, oameni, jertfeşte-mi pe cei ce nu m-au nedreptăţit cu nimic. Chiar încă dacă au făcut binele, tu ucide-i. Tuturor fii războinic, fii duşman comun al tuturor, ba chiar şi naturii, şi lui Dumnezeu. Strânge-ţi aur, nu ca să te îndulceşti din el, ci ca să-l păstrezi, ca munca să o faci mai mare.” Căci nu este cu putinţă ca iubitorul de argint să fie şi iubitor de plăceri, fiindcă se teme nu cumva să-şi împuţineze aurul, nu cumva vistieriile lui să scadă. „Fii treaz, zice, pe toţi să-i bănuieşti, şi pe slugi, şi pe prieteni. Fii păzitor al celor străine. De vezi cumva vreun sărac mort de foame să nu-i dai, ci, dacă este cu putinţă, jupuieşte-i şi pielea de pe el. Jură-te, minte, jură strâmb, învinovăţeşte, cleveteşte, şi chiar de ar fi nevoie, să fii pus pe foc; nu te da în lături chiar dacă vei suferi mii de morţi, sau dacă vei răbda de foame, sau de te-ai zbate cu boala.”
Sau oare nu despre acestea legiuieşte iubirea de argint? „Fii obraznic şi fără ruşine, zice, fii îndrăzneţ fără margini, spurcat şi de nesuferit, fără milă, omorâtor de tată şi de mamă, mai mult fiară sălbatică decât om. Să întreci orice şarpe cu veninul ce iese din tine, pe orice lup cu răpirea, şi chiar de ar fi nevoie ca să ajungi la răutatea diavolului, nu te da în lături. Ignoră total pe binefăcătorul tău.” Oare nu acestea le spune, şi nu de acestea se aud?
Dar Dumnezeu spune cu totul contrar. „Fii prieten cu toţi, zice, fii blând, de toţi iubit, pe nimeni să nu respingi fără cauză, cinsteşte pe tată-tău, pe maică-ta, bucură-te de slavă curată, fii nu om, ci înger în trup. Sa nu grăieşti nimic necinstit, nimic mincinos, şi nici chiar să gândeşti aşa ceva. Vino în ajutorul celor săraci, nu-i obliga să fure, ca să aibă, nu fi batjocoritor şi cutezător.” Şi cu toate acestea nimeni nu ascultă! Oare nu cu dreptate este gheena? Nu cu dreptate focul şi viermele cel nea¬dormit? Până când oare ne vom precipita spre prăpastie? Până când oare vom păşi pe spini? Până când oare vom călca pe cuie şi vom fi atât de nerecunoscători? Suntem sub stăpânirea unor tirani cruzi, pe bunul Dumnezeu L-am părăsit, pe Cel ce nu spune nimic greoi, nimic barbar, nimic de nesuferit, ci din contră ne procură toate cele de trebuinţă şi mult folositoare nouă. Să ne deşteptăm odată, să ne reculegem, să iubim precum trebuie pe Dumnezeu, ca astfel să ne învrednicim de bunurile cele făgăduite celor ce-L iubesc pe El. Prin harul si iubirea de oameni a Domnului nostru, Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh se cuvine mărirea, puterea şi slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin."
Sfântul Ioan Gură de Aur
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu