Lumina Sfânta este un miracol al Ortodoxiei care se întâmplă în
fiecare an de Paştele Ortodox la Ierusalim, când în timpul Vecerniei
Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12.30-14.30, deasupra Sfântului
Mormânt se aprinde Sfânta Lumină, un foc care se pogoară din cer,
manifestându-se diferit în fiecare an şi care în primele minute nu arde.
În mod suprafiresc este o minune dumnezeiască necuprinsă de mintea noastră, care se repetă din an în an, în Sâmbăta Mare, de aproape 20 de veacuri. Este cea mai mare minune din zilele noastre văzută atât de credincioşi, cât şi de necredincioşi. Este minunea care uimeşte toată mintea şi dovedeşte oamenilor pâna la sfârşitul veacurilor că Hristos, lumina lumii şi Mântuitorul sufletelor noastre, a înviat din morţi a treia zi, dăruind tuturor viaţa veşnică.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu