În dar duminica...

De câte ori ne furăm singuri mântuirea?

Într-o şcoală, la marginea unui oraş, era un profesor foarte iubit de elevi. Totdeauna avea grijă de

pr.prof.Gheorghe Holbea

toţi, încercând să-i înveţe cât mai multe lucruri bune. Într-o zi, copiii au observat că un coleg de-al lor fură şi l-au pârât imediat domnului profesor. Dar acesta nu l-a pedepsit. A fost prins a doua.... şi a treia oară, dar domnul profesor tot nu l-a pedepsit. 

Derutaţi, ceilalţi copii i-au spus profesorului:

- Acest coleg al nostru fură. Nu este bine ceea ce se întâmplă şi vă rugăm să-l daţi afară. 

- Îmi pare rău, dar nu-l voi da afară.

- Altfel plecăm noi.

- Dacă vreţi, puteţi pleca, dar el rămâne.

Foarte miraţi de răspunsul primit, copiii l-au întrebat:

- Domnule profesor, dar cum este posibil să renunţaţi aşa de uşor la noi, care v-am ascultat întotdeauna?

Cu blândeţe-i caracteristică, profesorul le-a răspuns:

- Voi ştiţi deja ce e bine şi ce e rău. Dacă aţi pleca în lume, cu siguranţă aţi şti cum să vă purtaţi, nici nu mă îndoiesc! Dacă însă el ar pleca de aici, dintre noi, ce ar face? Asta v-aţi întrebat? Sau v-aţi gândit numai la voi?   ....

Ce exemplu i-am da noi dacă l-am goni? N-aţi vrea să-l ajutăm?