In Biblie scrie cum tinerii din Babilon, care erau hraniti cu
seminte si verdeturi, aratau mai frumosi si mai grasi la trup, decat
toti tinerii care mancau din bucatele regelui (cf. Daniel 1,
12-15). Acum insa, in afara faptului ca tinerii din Babilon aveau
produse foarte diverse si de calitate, specifice climei din Babilon, in
timpurile noastre, in afara de stresul, poluarea, iradiatiile nucleare
si alte provocari prin care trece societatea, si natura este mult mai
saraca, dar si calitatea produselor este mult slabita de tehnologia si
schimbarile, la care au fost supuse de catre om. Nu mai
stii daca mananci ceva natural, daca este plastic sau gelatina, daca
este un produs original al naturii sau o facatura a omului, care a mutat
bucataria in laboratorul de chimie. Astfel,
mancam produse pline cu chimicale, si aratam si noi ca niste oameni
modificati, care nici nu mai sunt in stare sa inteleaga ce se petrece in
jurul lor.
In conditiile acestea, ne luptam sa fim intregi la minte, si postim mancand echilibrat din ceea ce ni se pare mai sanatos.
Fiecare trebuie sa-si duca viata in functie de conditiile si
posibilitatile pe care le are, si nu facem reguli pentru altii, pentru
ca nici nu se potrivesc. Fiecare
om este un unicat intre oameni, si din punctul de vedere al
alimentatiei, diferenta de la un om la altul poate fi foarte mare. De
aceea, ajunge sa avem vointa
de a posti si a fi mai buni, si sa nu mai mergem dupa reguli stricte,
care nu se potrivesc totdeauna cu trairea fiecaruia dintre noi, cu
conditiila sau cu contextul in care traim.
Pornind de la cuvantul Sfantului Apostol Pavel: „Oricine se lupta se infraneaza de la toate” (cf. 1 Corinteni 9, 25), ma gandesc ca pana si sportivii se infraneaza in perioadele premergatoare concursurilor, si atunci dupa cum spune apostolul in acelasi loc, daca
ei alearga pentru o cununa stricacioasa, cu atat mai mult noi trebuie
sa ne infranam, cei care dorim sa luam o cununa nestricacioasa si
vesnica.
Pana la urma, tot ceea ce facem trebuie sa simtim si nu facem o nevointa oarba si fara de roade. Astfel,
Sfintii Parinti ne spun sa mancam atat cat sa nu ne pierdem rugaciunea,
deci atunci cand mananc nu o sa mai gandesc sa fiu neaparat satul, ci
sa fiu cu gandul la lucrarea pe care o am de facut. Omul
cu cat este mai patimas, cu atat are nevoie de o mai mare infranare,
caci numai asa o sa poata sa-si schimbe vechile obiceiuri, iar daca dupa
o perioada de lupta va tine situatia sub control, atunci asceza nu
trebuie sa fie asa de mare ca la inceput; insa sa fie atent sa nu ia din
nou patimile putere asupra lui.
Sfintii Parinti ne spun iarasi, ca oricat de aspru ai tine un post, si oricat de mult te-ai ruga, este zadarnic daca ii judeci si ii clevetesti pe ceilalti.
Post cu bucurie şi folos, după putinţă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu