Cerbul de foc

În viaţă n-am făcut nimic de seamă.
Am fost un călător, nimic mai mult.
Am vrut să fiu cu îngerii de-o seamă, 
Dar m-am rănit de-un bulgăre de lut.

Trec printre oameni ca printre copaci
Timid ca o jivină oarecare
Şi mă ascund de vânători dibaci
În dosul răsăritului de soare.

Dar într-o zi, pe la apusul serii,
Am fost lovit de-un cerb grozav de foc
Ce m-a călcat în goana sa, feeric, 
Lăsându-mă să zac aproape mort.

De-atunci ascund în piept o rană ruptă
Şi lumea nu mai are haz deloc
Şi-n serile târzii ades mă luptă
Un dor nebun de cerbul cel de foc.

ierom. Savatie Baştovoi