Avarul / teatru radiofonic

   Pentru o duminică după-amiază vă propun o piesă de teatru, care poate vă va face plăcere.
 Avarul, de Moliere
   DistribuÅ£ie:                                                                Regie: Paul Statilat
Ion FinteÅŸteanu,                                                                  ÃŽnregistrare din anul 1957.
Damian Crâşmaru,                                                            Durată: 79 minute.
Valeria Gagealov,
Alfred Demetriu,
Mircea Constantinescu,
Nicolae Gărdescu,
Mihai Fotino

 


  Jean-Baptiste Poquelin, cunoscut mai bine ca Molière (15 ianuarie 162217 februarie 1673), a fost un scriitor francez de teatru, director ÅŸi actor, unul dintre maeÅŸtrii satirei comice.
Opera
    ÃŽn ciuda preferinÅ£ei sale pentru tragedie, Molière a devenit faimos pentru farsele sale, în general într-un act ÅŸi interpretate după tragedie. Unele dintre aceste farse erau scrise doar parÅ£ial ÅŸi erau jucate în stilul Commediei dell'arte cu improvizare asupra unui canovaccio. De asemenea, a scris două comedii în versuri, însă acestea au înregistrat mai puÅ£in succes ÅŸi sunt considerate în general de importanţă scăzută.
   „Les Précieuses“ i-a câştigat lui Molière atenÅ£ia ÅŸi critica multora, dar nu a înregistrat un succes popular. I-a cerut atunci partenerului său italian Tiberio Fiorelli, cunoscut pentru opera sa Scaramouche, să-l înveÅ£e tehnicile Commediei dell'arte. Opera din 1660, Sganarelle, ou le Cocu imaginaire (ÃŽncornoratul imaginar), pare a fi un tribut atât pentru Commedia dell'arte, dar ÅŸi pentru învăţătorul său. Subiectul relaÅ£iilor conjugale a fost îmbogăţit aici de o inserÅ£ie a unei opinii a lui Molière despre cantitate de falsitate în relaÅ£iile interumane, pe care le-a descris cu un dram de pesimism. Aceasta a fost evidentă ÅŸi în lucrările sale de mai târziu, fiind o sursă de inspiraÅ£ie pentru mulÅ£i autori de după el, incluzându-l (într-un domeniu diferit ÅŸi cu un efect diferit) pe Luigi Pirandello.
   ÃŽn 1662 Molière s-a mutat la Théâtre du Palais-Royal, tot alături de partenerii săi italieni ÅŸi s-a căsătorit cu Armande, pe care o credea a fi sora Madeleinei; era însă fiica sa nelegitimă, rezultatul unui flirt din 1643, când Molière ÅŸi Madeleine îşi începeau aventura. ÃŽn acelaÅŸi an a jucat L'École des femmes (Åžcoala femeilor), o altă capodoperă. 
   Atât lucrările, cât ÅŸi mariajul său au atras criticism. Pe latura artistică a răspuns cu două lucrări minore, deÅŸi elegante ÅŸi interesante La Critique de „l'École des femmes“ (în care îşi imagina spectatorii anterioarei lucrări ca fiind prezenÅ£i) ÅŸi L'Impromptu de Versailles (privind pregătire unei improvizări a trupei sale). Aceasta a fost aÅŸa-numita la guerre comique (Războiul comic), în care opozanÅ£ii erau scriitori precum Donneau de Visé, Boursault, Montfleury.
   ÃŽnsă opoziÅ£ie mai serioasă ÅŸi mai puÅ£in artistică se forma împotriva sa. Un aÅŸa numit parti des Dévots s-a ridicat în societatea înaltă franceză, protestâmd împotriva „realismului“ excesiv al lui Molière în ireverenÅ£a sa, ceea ce cauza ceva stânjeneală; aceste persoane l-au acuzat ÅŸi că s-ar fi căsătorit cu fiica sa.; PrinÅ£ul de Conti, odată prietenul său, s-a alăturat acestei tabere. Molière avea alÅ£i inamici, de asemenea, între ei janseniÅŸtilor ÅŸi unii autori tradiÅ£ionaliÅŸti. Regele ÅŸi-a exprimat, însă, solidaritatea pentru autor, acordându-i o pensie ÅŸi fiind de acord în a fi naÅŸul primului fiu al lui Molière. Boileau, de asemenea, l-a susÅ£inut prin declaraÅ£ii pe care le-a inclus în a sa Art poétique.
   Prietenia lui Molière cu Jean Baptiste Lully l-a influenÅ£at în scrierea operelor Le Mariage forcé ÅŸi La Princesse d'Élide (subtitulată „Comédie galante mêlée de musique et d'entrées de ballet“), scrisă pentru divertismente regale la Versailles.
   Le Tartuffe, ou L'Imposteur a fost interpretată, de asemenea, la Versailles, în 1664, creând cel mai mare scandal din cariera artistică a lui Molière. Descrierea ipocriziei generale a claselor dominante a fost considerată un ultragiu ÅŸi a fost contestată violent. AcelaÅŸi rege se pretinde că i-ar fi sugerat să suspendeze reprezentaÅ£iile, iar Molière a scris cu rapiditate Don Juan, ou le Festin de Pierre pentru a o înlocui. A fost o lucrare bizară, derivată dintr-una a lui Tirso de Molina ÅŸi inspirată de viaÅ£a lui Giovanni Tenorio, scrisă într-o proză ce pare încă actuală; ea descrie povestea unui ateist care devine un ipocrit religios ÅŸi pentru aceasta este pedepsit de Dumnezeu. Åži această lucrare a fost suspendată degrabă. Regele, demonstrându-ÅŸi încă o dată protecÅ£ia, a devenit oficial noul sponsor al trupei lui Molière.
   Cu minunată muzică de Lully, Molière a prezentat L'Amour médecin (Doctorul Iubire); subtitlurile acestei ocazii relatând că lucrarea a primit „par ordre du Roi“, din ordinul regelui, aceasta înregistrând o mult mai caldă recepÅ£ie decât predecesoarele sale.
   ÃŽn 1666, Le Misanthrope a fost produsă. Se consideră acum în mare măsură cea mai distinsă capodoperă a lui Molière, cea cu cel mai înalt conÅ£inut moral, dar a fost foarte puÅ£in apreciată la vremea respectivă. A cauzat „transformarea“ lui Donneau de Vasé, care a devenit iubitor al teatrului său. Dar a fost un fiasco comercial, forţându-l pe Molière să scrie imediat Le Médecin malgré lui ( Doctor fără voie), o satiră împotriva ÅŸtiinÅ£elor oficiale; aceasta a fost un succes în ciuda unei lucrări de către PrinÅ£ul de Conti, criticând teatrul în general ÅŸi al lui Molière în particular. ÃŽn mai multe din piesele sale de teatru, Molière a descris doctorii timpurilor sale ca invidizi pompoÅŸi care vorbesc (puÅ£ină) latină pentru a-i impresiona pe alÅ£ii cu erudiÅ£ie falsă, ÅŸi cunosc doar clistirele ÅŸi sângerările ca remedii (ineficiente).
   După Mélicerte ÅŸi Pastorale comique, a încercat să joace din nou Tartuffe în 1667, de data aceasta cu numele de Panulphe sau L'imposteur. ÃŽnsă de îndată ce regele a plecat de la Paris pentru un tur, Lamoignon ÅŸi arhiepiscopii au interzis piesa (regele a impus în final respect pentru această lucrare puÅ£ini ani mai târziu, când a câşigat mai multă putere absolută asupra clerului).
   Molière acum bolnav, îşi reduce producÅ£ia. Le Sicilien, ou l'Amour peintre a fost scrisă pentru festivităţile de la castelul din Saint-Germain, ÅŸi a fost urmată în 1668 de un foarte elegant Amphitryon, inspirat evident de versiunea lui Plautus, însă cu evidente aluzii la aventurile amoroase ale regelui. George Dandin, ou le Mari confondu (SoÅ£ul zăpăcit) a fost puÅ£in apreciată, însă succesul s-a întors cu L'Avare (Avarul), astăzi foarte cunoscută.
   A folosit din nou muzica lui Lully pentru Monsieur de Pourceaugnac, Les Amants magnifiques, ÅŸi în final pentru Le Bourgeois Gentilhomme (Burghezul Gentilom), o altă capodoperă a sa. Se pretinde a fi în particular dirijată împotriva lui Colbert, ministrul care îl condamnase pe fostul său, Fouquet. Colaborarea cu Lully s-a încheiat cu un balet tragic, Psyché, scris cu ajutorul lui Thomas Corneille (fratele lui Pierre).
   ÃŽn 1671, Madeleine Béjart moare, iar Molière suferă din pierderea sa ÅŸi din pricina înrăutăţirii bolii sale. TotuÅŸi, a oferit o piesă de succes, Les Fourberies de Scapin (Vicleniile lui Scapin), o farsă ÅŸi o comedie în 5 acte; următoarea, La Comtesse d'Escarbagnas nu s-a încadrat, însă, la nivelul său obiÅŸnuit.
  Les Femmes savantes (Doamnele savante) din 1672, a fost o capodoperă născută din finalul posibilei folosinÅ£e a muzicii în teatru, din moment ce Lully influenÅ£ase în oarecare măsură opera în FranÅ£a, astfel încăt Molière a fost nevoit să se întoarcă la specia sa tradiÅ£ională. A fost un real succes ÅŸi a condus mai departe spre ultima sa lucrare, de asemenea considerată de mare valoare.
  Unul dintre cele mai faimoase momente din viaÅ£a lui Molière este ultimul, care a devenit proverbial: a murit pe scenă, în timp ce juca Le Malade imaginaire (Bolnavul închipuit). ÃŽn timp ce vorbea, s-a prăbuÅŸit pe scenă ÅŸi a murit la puÅ£ine ore după aceasta la casa sa, fără împărtăşanie pentru că doi preoÅ£i refuzaseră să-l viziteze, iar al treilea a ajuns prea târziu.
   Se spune că purta culoarea galbenă, iar din acest motiv există o superstiÅ£ie cum că galbenul aduce nenoroc actorilor.
  Ca actor, nu i-a fost permis din prisma legilor vremii a fi îngropat într-un cimitir obiÅŸnuit, pe tărâm sfânt. SoÅ£ia sa Armande a fost cea care i-a cerut regelui Ludovic al XIV-lea să-i permită funeralii „normale“ pe timp de noapte.
  ÃŽn 1792, trupul său a fost adus la muzeul monumentelor franceze ÅŸi în 1817 îngropat la Cimitirul Le Père Lachaise , Paris, în apropiere de cele ale lui La Fontaine.

Impactul asupra culturii franceze
Multe cuvinte sau fraze folosite în operele lui Molière sunt folosite şi în franceza actuală:
  • Un tartuffe este un ipocrit, în special unul expunând moralitate afectată sau evlavie religioasă.
  • Statua Comandantului (statue du Commandeur) din Dom Juan este folosit ca o comparaÅ£ie pentru rigiditate impecabilă (raide comme la statue du Commandeur).
  • Don Juan este folosit ca un calificativ de depreciere pentru bărbaÅ£ii care seduc femeile cu motive ascunse, iar apoi le părăsesc.
  • ÃŽn Les Fourberies de Scapin, actul II, scena 7, lui Géronte i se cere bani de rescumpărare pentru fiul său, pretinzându-se a fi Å£inut cu forÅ£a pe o galeră. El repetă, "Ce dracului căuta în acea galeră?" ("Que diable allait-il faire dans cette galère?") Cuvântul galère este folosit în franceză de astăzi pentru a numi o „aventură împovărătoare, dureroasă“, adesea alături de acest citat din Les Fourberies de Scapin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu