Avarul / teatru radiofonic

   Pentru o duminică după-amiază vă propun o piesă de teatru, care poate vă va face plăcere.
 Avarul, de Moliere
   Distribuţie:                                                                Regie: Paul Statilat
Ion Finteşteanu,                                                                  Înregistrare din anul 1957.
Damian Crâşmaru,                                                            Durată: 79 minute.
Valeria Gagealov,
Alfred Demetriu,
Mircea Constantinescu,
Nicolae Gărdescu,
Mihai Fotino

 


  Jean-Baptiste Poquelin, cunoscut mai bine ca Molière (15 ianuarie 162217 februarie 1673), a fost un scriitor francez de teatru, director şi actor, unul dintre maeştrii satirei comice.
Opera
    În ciuda preferinţei sale pentru tragedie, Molière a devenit faimos pentru farsele sale, în general într-un act şi interpretate după tragedie. Unele dintre aceste farse erau scrise doar parţial şi erau jucate în stilul Commediei dell'arte cu improvizare asupra unui canovaccio. De asemenea, a scris două comedii în versuri, însă acestea au înregistrat mai puţin succes şi sunt considerate în general de importanţă scăzută.
   „Les Précieuses“ i-a câştigat lui Molière atenţia şi critica multora, dar nu a înregistrat un succes popular. I-a cerut atunci partenerului său italian Tiberio Fiorelli, cunoscut pentru opera sa Scaramouche, să-l înveţe tehnicile Commediei dell'arte. Opera din 1660, Sganarelle, ou le Cocu imaginaire (Încornoratul imaginar), pare a fi un tribut atât pentru Commedia dell'arte, dar şi pentru învăţătorul său. Subiectul relaţiilor conjugale a fost îmbogăţit aici de o inserţie a unei opinii a lui Molière despre cantitate de falsitate în relaţiile interumane, pe care le-a descris cu un dram de pesimism. Aceasta a fost evidentă şi în lucrările sale de mai târziu, fiind o sursă de inspiraţie pentru mulţi autori de după el, incluzându-l (într-un domeniu diferit şi cu un efect diferit) pe Luigi Pirandello.
   În 1662 Molière s-a mutat la Théâtre du Palais-Royal, tot alături de partenerii săi italieni şi s-a căsătorit cu Armande, pe care o credea a fi sora Madeleinei; era însă fiica sa nelegitimă, rezultatul unui flirt din 1643, când Molière şi Madeleine îşi începeau aventura. În acelaşi an a jucat L'École des femmes (Şcoala femeilor), o altă capodoperă. 
   Atât lucrările, cât şi mariajul său au atras criticism. Pe latura artistică a răspuns cu două lucrări minore, deşi elegante şi interesante La Critique de „l'École des femmes“ (în care îşi imagina spectatorii anterioarei lucrări ca fiind prezenţi) şi L'Impromptu de Versailles (privind pregătire unei improvizări a trupei sale). Aceasta a fost aşa-numita la guerre comique (Războiul comic), în care opozanţii erau scriitori precum Donneau de Visé, Boursault, Montfleury.
   Însă opoziţie mai serioasă şi mai puţin artistică se forma împotriva sa. Un aşa numit parti des Dévots s-a ridicat în societatea înaltă franceză, protestâmd împotriva „realismului“ excesiv al lui Molière în ireverenţa sa, ceea ce cauza ceva stânjeneală; aceste persoane l-au acuzat şi că s-ar fi căsătorit cu fiica sa.; Prinţul de Conti, odată prietenul său, s-a alăturat acestei tabere. Molière avea alţi inamici, de asemenea, între ei janseniştilor şi unii autori tradiţionalişti. Regele şi-a exprimat, însă, solidaritatea pentru autor, acordându-i o pensie şi fiind de acord în a fi naşul primului fiu al lui Molière. Boileau, de asemenea, l-a susţinut prin declaraţii pe care le-a inclus în a sa Art poétique.
   Prietenia lui Molière cu Jean Baptiste Lully l-a influenţat în scrierea operelor Le Mariage forcé şi La Princesse d'Élide (subtitulată „Comédie galante mêlée de musique et d'entrées de ballet“), scrisă pentru divertismente regale la Versailles.
   Le Tartuffe, ou L'Imposteur a fost interpretată, de asemenea, la Versailles, în 1664, creând cel mai mare scandal din cariera artistică a lui Molière. Descrierea ipocriziei generale a claselor dominante a fost considerată un ultragiu şi a fost contestată violent. Acelaşi rege se pretinde că i-ar fi sugerat să suspendeze reprezentaţiile, iar Molière a scris cu rapiditate Don Juan, ou le Festin de Pierre pentru a o înlocui. A fost o lucrare bizară, derivată dintr-una a lui Tirso de Molina şi inspirată de viaţa lui Giovanni Tenorio, scrisă într-o proză ce pare încă actuală; ea descrie povestea unui ateist care devine un ipocrit religios şi pentru aceasta este pedepsit de Dumnezeu. Şi această lucrare a fost suspendată degrabă. Regele, demonstrându-şi încă o dată protecţia, a devenit oficial noul sponsor al trupei lui Molière.
   Cu minunată muzică de Lully, Molière a prezentat L'Amour médecin (Doctorul Iubire); subtitlurile acestei ocazii relatând că lucrarea a primit „par ordre du Roi“, din ordinul regelui, aceasta înregistrând o mult mai caldă recepţie decât predecesoarele sale.
   În 1666, Le Misanthrope a fost produsă. Se consideră acum în mare măsură cea mai distinsă capodoperă a lui Molière, cea cu cel mai înalt conţinut moral, dar a fost foarte puţin apreciată la vremea respectivă. A cauzat „transformarea“ lui Donneau de Vasé, care a devenit iubitor al teatrului său. Dar a fost un fiasco comercial, forţându-l pe Molière să scrie imediat Le Médecin malgré lui ( Doctor fără voie), o satiră împotriva ştiinţelor oficiale; aceasta a fost un succes în ciuda unei lucrări de către Prinţul de Conti, criticând teatrul în general şi al lui Molière în particular. În mai multe din piesele sale de teatru, Molière a descris doctorii timpurilor sale ca invidizi pompoşi care vorbesc (puţină) latină pentru a-i impresiona pe alţii cu erudiţie falsă, şi cunosc doar clistirele şi sângerările ca remedii (ineficiente).
   După Mélicerte şi Pastorale comique, a încercat să joace din nou Tartuffe în 1667, de data aceasta cu numele de Panulphe sau L'imposteur. Însă de îndată ce regele a plecat de la Paris pentru un tur, Lamoignon şi arhiepiscopii au interzis piesa (regele a impus în final respect pentru această lucrare puţini ani mai târziu, când a câşigat mai multă putere absolută asupra clerului).
   Molière acum bolnav, îşi reduce producţia. Le Sicilien, ou l'Amour peintre a fost scrisă pentru festivităţile de la castelul din Saint-Germain, şi a fost urmată în 1668 de un foarte elegant Amphitryon, inspirat evident de versiunea lui Plautus, însă cu evidente aluzii la aventurile amoroase ale regelui. George Dandin, ou le Mari confondu (Soţul zăpăcit) a fost puţin apreciată, însă succesul s-a întors cu L'Avare (Avarul), astăzi foarte cunoscută.
   A folosit din nou muzica lui Lully pentru Monsieur de Pourceaugnac, Les Amants magnifiques, şi în final pentru Le Bourgeois Gentilhomme (Burghezul Gentilom), o altă capodoperă a sa. Se pretinde a fi în particular dirijată împotriva lui Colbert, ministrul care îl condamnase pe fostul său, Fouquet. Colaborarea cu Lully s-a încheiat cu un balet tragic, Psyché, scris cu ajutorul lui Thomas Corneille (fratele lui Pierre).
   În 1671, Madeleine Béjart moare, iar Molière suferă din pierderea sa şi din pricina înrăutăţirii bolii sale. Totuşi, a oferit o piesă de succes, Les Fourberies de Scapin (Vicleniile lui Scapin), o farsă şi o comedie în 5 acte; următoarea, La Comtesse d'Escarbagnas nu s-a încadrat, însă, la nivelul său obişnuit.
  Les Femmes savantes (Doamnele savante) din 1672, a fost o capodoperă născută din finalul posibilei folosinţe a muzicii în teatru, din moment ce Lully influenţase în oarecare măsură opera în Franţa, astfel încăt Molière a fost nevoit să se întoarcă la specia sa tradiţională. A fost un real succes şi a condus mai departe spre ultima sa lucrare, de asemenea considerată de mare valoare.
  Unul dintre cele mai faimoase momente din viaţa lui Molière este ultimul, care a devenit proverbial: a murit pe scenă, în timp ce juca Le Malade imaginaire (Bolnavul închipuit). În timp ce vorbea, s-a prăbuşit pe scenă şi a murit la puţine ore după aceasta la casa sa, fără împărtăşanie pentru că doi preoţi refuzaseră să-l viziteze, iar al treilea a ajuns prea târziu.
   Se spune că purta culoarea galbenă, iar din acest motiv există o superstiţie cum că galbenul aduce nenoroc actorilor.
  Ca actor, nu i-a fost permis din prisma legilor vremii a fi îngropat într-un cimitir obişnuit, pe tărâm sfânt. Soţia sa Armande a fost cea care i-a cerut regelui Ludovic al XIV-lea să-i permită funeralii „normale“ pe timp de noapte.
  În 1792, trupul său a fost adus la muzeul monumentelor franceze şi în 1817 îngropat la Cimitirul Le Père Lachaise , Paris, în apropiere de cele ale lui La Fontaine.

Impactul asupra culturii franceze
Multe cuvinte sau fraze folosite în operele lui Molière sunt folosite şi în franceza actuală:
  • Un tartuffe este un ipocrit, în special unul expunând moralitate afectată sau evlavie religioasă.
  • Statua Comandantului (statue du Commandeur) din Dom Juan este folosit ca o comparaţie pentru rigiditate impecabilă (raide comme la statue du Commandeur).
  • Don Juan este folosit ca un calificativ de depreciere pentru bărbaţii care seduc femeile cu motive ascunse, iar apoi le părăsesc.
  • În Les Fourberies de Scapin, actul II, scena 7, lui Géronte i se cere bani de rescumpărare pentru fiul său, pretinzându-se a fi ţinut cu forţa pe o galeră. El repetă, "Ce dracului căuta în acea galeră?" ("Que diable allait-il faire dans cette galère?") Cuvântul galère este folosit în franceză de astăzi pentru a numi o „aventură împovărătoare, dureroasă“, adesea alături de acest citat din Les Fourberies de Scapin.