Părintele John Mack (4)

CALE CÄ‚TRE CER
A patra treaptă - Despre ascultare

   Cea de-a patra treaptă a scării spre cer este "Ascultarea". Ce este ascultarea ni se spune în felul următor: "Ascultarea stă în a-ÅŸi tăgădui cineva cu desăvârÅŸire sufletul său, fapt arătat în chip vădit prin trup". (...) "Ascultarea este mormânt al voinÅ£ei ÅŸi înviere a smereniei". (...) "Ascultarea e neîncrederea în judecata proprie în toate, fie bune, fie rele, până în ceasul morÅ£ii".
   Sfântul Ioan insistă asupra faptului că fără ascultare nimeni nu ajunge în cer, ceea ce este o observaÅ£ie foarte ortodoxă. Noi nu facem ascultare în scopul împlinirii unor reguli exterioare care ne-ar favoriza în faÅ£a lui Dumnezeu ÅŸi ne-ar atrage dragostea Lui. Dacă ne gândim în felul acesta, suntem foarte departe de ceea ce vrea Sfântul Ioan să ne spună. Ascultarea nu ne aduce nimic din exterior, ci ne schimbă în însăşi fiinÅ£a noastră ÅŸi ne pregăteÅŸte să primim iubirea lui Dumnezeu, care i-a fost dăruită deja oamenirii în Hristos. Omul a pierdut Raiul prin neascultare, iar reîntoarcerea este posibilă numai prin ascultare. (...) Ascultarea e necesară pentru că taie voia proprie ÅŸi mândria. Ascultarea înseamnă să înveÅ£i să nu judeci.
   A asculta înseamnă să fii răbdător. (...) Facerea cu încăpăţânare a voii proprii e ceea ce ne Å£ine afară din ÃŽmpărăţie. PretenÅ£ia ca lucrurile să fie făcute cum vrem noi ÅŸi atunci când vrem noi e cauza prăbuÅŸirii spirituale. Iar ascultarea este leacul acestei boli. Ascultarea e modalitatea de a ne tăia voia proprie ÅŸi, prin aceasta, de a obÅ£ine sfinÅ£enia. (...) Fără îndoială că în viaÅ£a monahală (...) ascultarea e strictă ÅŸi precisă (exigentă). Se presupune că ucenicul i se supune părintelui duhovnic fără nici o discuÅ£ie, că îşi încredinÅ£ează întreaga viaţă în mâinile acestui "avvă".  (...) acest fel de ascultare e potrivit numai acolo unde se găsesc adevăraÅ£i părinÅ£i duhovniceÅŸti, care au ajuns la maturitate duhovnicească. 
   Se pune atunci întrebarea: Ce am putea face noi, cei care trăim în lume, lipsiÅ£i de părinÅ£ii cei desăvârÅŸiÅ£i, ca să ne continuăm totuÅŸi drumul spre cer prin lucrarea ascultării? AÅŸ îndrăzni, cu umilinţă, să ofer niÅŸte sugestii. Mai întâi, ar trebui să îndeplinim cu bucurie ÅŸi fără discuÅ£ie atribuÅ£iile date de superiorii noÅŸtri, fie la lucru, acasă, la biserică sau la ÅŸcoală, anume, să facem ceea ce ni se spune, la momentul respectiv ÅŸi în modul cerut. Fiecare cerinţă ne dă prilejul să ne tăiem voia proprie, să ne smerim, să ne abÅ£inem de la replică (discuÅ£ie în contradictoriu) ÅŸi de la judecată, să ne abandonăm propriile gânduri ÅŸi să facem cu voie bună ceea ce ni se cere de către celălalt. Cât de mult putem evolua duhovniceÅŸte printr-o singură zi de ascultare!
Apoi, în al doilea rând, ne putem folosi cât de des posibil de Taina Spovedaniei, cerând îndrumare în ceea ce priveşte viaţa duhovnicească. Sunt o mulţime de hotărâri pe care le luăm noi înşine, mai ales în timpul postului, cu privire la care ar fi trebuit să ne consultăm cu duhovnicul. Să ne amintim vorba Părinţilor: "Cel ce se are pe sine ca duhovnic, pe sine se înşeală!". Să te consulţi cu dohovnicul înainte de a lua o hotărâre e cu mult mai bine, şi mai sigur! (...)
În al treilea rând, să căutăm prilejuri de a face ascultare în viaţa de zi cu zi. Considerând expresia: "Dorinţa ta e poruncă pentru mine!", ce ar fi să începem să-i tratăm astfel pe membrii familiei? Cât de bine am învăţa să ne tăiem voia, să fim răbdători, câtă ascultare am putea deprinde prin îndeplinirea necesităţilor şi a dorinţelor celorlalţi! Îi e cuiva sete? De ce nu te ridici să-i dai să bea? Îi e cuiva foame? De ce nu-i pregăteşti ceva de mâncare? Le trebuie un lucru din oraş? Oferă-te să-l aduci pentru ei. O mulţime de prilejuri ne întâmpină în fiecare relaţie, numai să avem ascultarea în vedere! Ce-ar fi dacă ne-am opri să ne mai susţinem "corectitudinea" personală? E dovadă de trufie să gândim că ştim cel mai bine ce şi cum anume trebuie făcut. De ce nu ascultăm sfaturile prietenilor şi a soţilor? Chiar dacă am avea "dreptate", este chiar aşa o mare diferenţă să ajungem la ţintă pe o cale puţin abătută? Contează atât de mult cum punem lucrurile cap la cap? Sau dacă ia ceva mai mult timp? Se justifică oare primejdia duhovnicească de a dori să-ţi dovedeşti dreptatea, considerând şi tensiunea provocată astfel? Apoi, nu e cumva câştigul duhovnicesc al ascultării mai de preţ decât timpul sau banii?
 ÃŽn al patrulea rând, având înaintea ochilor vieÅ£ile ÅŸi exemplele sfinÅ£ilor, am putea să-i imităm pe cât posibil. Ascultarea nu e împlinirea unui cod de reguli formale, ci este supunerea faţă de o persoană. Persoana după care ar trebui să ne modelăm vieÅ£ile este Domnul ÅŸi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Cum anume facem aceasta ÅŸi ce înseamnă asta de fapt? Cum ne arătăm ascultarea faţă de El în împrejurările vieÅ£ii? Răspunsul îl găsim în vieÅ£ile sfinÅ£ilor. De acolo învăţăm cum să-L ascultăm pe Cel Care este sursa ÅŸi fundamentul vieÅ£ii noastre.
În al cincilea rând, putem să ne consultăm cu prietenii de încredere. Părintele Serafim Rose obişnuia să vorbească despre nevoia de "fraţi duhovniceşti" în zilele noastre, în timpul de acum, care este aproape lipsit de duhovnici adevăraţi. Înainte de a face un lucru, înainte de a porni în felul nostru, ar trebui mai întâi să vorbim cu oamenii pe care-i respectăm şi să le cerem binecuvântarea. Ştiu că poate părea stupid, dar există şi o povestire care confirmă această practică. Un bătrân îmbunătăţit, mai spre sfîrşitul vieţii sale, nu mai putea ţine postul cu mare stricteţe (până în ceasul al nouălea - ora trei după amiază) din pricina sănătăţii, dar, pe de altă parte, nu ar fi îndrăznit să mănânce fără binecuvântare. Singurul om din preajmă era un băieţel (toţi călugării erau plecaţi undeva), şi l-a întrebat pe băieţel: "Fiule, pot să mănânc?". Băiatul a răspuns: "Mănâncă, părinte!" Lucrul acesta s-a repetat de trei ori. Ultima dată băiatul a răspuns: "Ce fel de monah eşti tu? Numai la mâncare te gândeşti tot timpul". Sfântul nu şi-ar fi întrerupt postul fără binecuvântare. Îi era aşa de teamă să nu se înşele pe sine însuşi, încât a preferat de bună voie să fie umilit în ochii unui băieţel. Să dea Dumnezeu ca şi noi să ne temem tot aşa de încrederea de sine şi să arătăm acelaşi zel pentru virtutea ascultării.
   "Până aici treapta (este) egală cu numărul EvangheliÅŸtilor. Nevoitorul să alerge înainte fără frică."


  


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu