"Natură statică" Theodor Pallady, căsătorit cu Maria Cantacuzino, sora mai mare a diplomatului Neculai B. Cantacuzino, s-a născut în Iaşi şi a copilărit atât la Perieni (Tutova), unde părinţii săi aveau o moşie, cât şi la Iaşi. A urmat liceul ,,Sf. Gheorghe“ din Bucureşti şi, la dorinţa părinţilor, s-a înscris la Şcoala de Poduri şi Şosele, pe care a părăsit-o, mutându-se la Politehnica din Dresda.
Theodor Pallady a studiat mai întâi ingineria la Politehnica din Dresda (1887-1889), luând în acelaşi timp lecţii de desen şi pictură cu Erwin Oehme, care, recunoscându-i înzestrarea artistică, îl sfătuieşte să plece la Paris. În capitala Franţei lucrează în atelierul lui Jean Arman şi se înscrie la Académie des Beaux-Arts.
În 1892 intră în atelierul lui Gustave Moreau unde va avea colegi pe Henri Matisse, cu care leagă o strânsă prietenie, pe Georges Rouault şi pe Albert Marquet. Mai târziu frecventează clasa lui Puvis de Chavannes, de la care preia mai ales fineţea desenului şi strălucirea culorilor, fără a-i urma principiile estetice academizante.
În 1904 se întoarce în ţară şi expune la Ateneul Român şi la Saloanele Oficiale. Menţine însă legătura cu Parisul, unde deschide mai multe expoziţii personale, până în anul 1940.
Cu o formaţie complexă, provenită din rigoarea şcolii germane unită cu simbolismul promovat de Moreau, folosind experimentele din cadrul curentului Art Nouveau şi ale prietenilor săi, care vor pune bazele fauvismului, Pallady îşi găseşte curând drumul său propriu. Prietenia sa cu Matisse, legăturile cu spiritul artei franceze explică numeroasele raporturi cu ceea ce se va numi École de Paris. Totuşi Pallady nu va adera la programul estetic promovat de aceste curente artistice. Aspiraţia către o arhitectură simplă, către o logică liniară a proporţiilor domină arta lui Pallady, care refuză grandilocvenţa, sentimentlitatea şi pitorescul ieftin, făcând evidentă orientarea sa structurală spre compoziţia clasică. Sensibilitatea sa controlată este dublată de o supremă asceză a spiritului, într-o unitate care îl distinge de lirismul post-impresionist.
Predilecţia lui Pallady pentru natura moartă denotă dorinţa de a reda într-un tablou un fragment din realitatea universală, în toată poezia şi armonia sa. Renunţarea la pictarea peisajelor naturale dă impresia unei căutări a semnificaţiei concentrate în corola unei flori, într-un fruct sau în frunzele adăugate obiectelor cotidiene. Aportul picturii lui Cézanne nu este de loc neglijabilă pentru formaţia lui Pallady, însă cu siguranţă reflexiile sale asupra picturii medievale române au jucat un rol tot atât de important.
Pentru peisajele sale parisiene, Pallady alegea mai ales locurile din vecinătatea Senei, atât pentru a sugera tremorul luminei pe suprafaţa apei, cât şi pentru a reda planurile unui peisaj, unde zidăria caselor, frunzişul arborilor, mişcarea orizontală a fluviului formează o gamă de culori perfect unitară într-o imagine coerentă.
Theodor Pallady rămâne fără îndoială unul din cei mai prestigioşi artişti moderni, păstrându-şi întreagă ambiţia de a fi un pictor "din toate timpurile".
La împlinirea a 85 de ani, în 1956, a primit titlul de Maestru emerit al artei, organizându-se Expoziţia retrospectivă „Theodor Pallady“. Curând după aceea, la 16 august 1956, a trecut la Domnul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu