Canonul Sfântului Andrei Criteanul

  Canonul Sfântului Andrei Criteanul este un canon de pocăinţă, adică un lung imn liturgic (peste 250 stihiri), alcătuit din 9 cântari bogate, com­puse, la rândul lor, din stihiri scurte de pocăinţă, ritmate de invocaţia: "Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!", cerere care aminteşte de rugăciunea vameşului din prima duminică a perioadei Triodului.

  Fiecare cântare a Canonului începe cu un Irmos (o strofă dătătoare de ton), se continuă cu stihiri mai scurte şi se încheie cu o laudă de preamărire adresată Sfintei Treimi (doxastikon) şi o laudă adresată Maicii Domnului (theotokion).

  La Canonul iniţial al Sfântului Andrei Criteanul, mai precis la cântările a 3-a, a 4-a, a 8-a si a 9-a, au fost adaugate de timpuriu câteva canoane mai mici, formate din trei cântări (trei ode), compuse de "Teodor" şi "Iosif", adică Sfântul Teodor Studitul (+826) şi Iosif de Sicilia (+886).

  În secolele XI-XII, un canon de două stihiri pentru o cântare a fost adăugat în cinstea Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, din vremea în care duminica a V-a din Postul Sfintelor Paşti a fost închinată pomenirii Sfintei Maria Egipteanca. Apoi a fost adăugată, la sfârşitul fiecărei cântari, o stihiră de cerere către Sfântul Andrei Criteanul însuşi. 
  După sinaxar se cântă sau recita 16 stihiri, toate interca­late între Fericiri. 

   Cum şi când se cântă / citeşte Canonul cel Mare ?

   Acest canon al Sfântului Andrei Criteanul se cânta pe glasul al 6-lea, care este mai trist. Irmosul se cântă de două ori, la începutul şi la sfârşitul cântarii. 
  Rugăciunea "Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!" este însoţită de metanie mică şi de semnul sfintei cruci.

  Canonul Sfantului Andrei Criteanul se citeşte pe frag­mente în prima săptămână a Postului Sfintelor Paşti, în zilele de luni, marţi, miercuri şi joi (în cadrul Slujbei Pavecerniţei); iar în întregime se citeşte la Denia de joi din săptămâna a 5-a a Postului Sfintelor Paşti  (la Utrenie).

  Ce conţine Canonul cel Mare ?

  Acest bogat şi frumos canon este, în acelaşi timp, medi­taţie biblică şi rugăciune de pocăinţă. Canonul Sfântului Andrei Criteanul este un dialog al omului păcătos cu propria sa conştiinţă, luminată de citirea Sfintei Scripturi. Sufletul care se pocăieşte plânge că nu a urmat pilda luminoasă a drepţilor virtuoşi, ci robia patimilor arătate în mulţi păcătoşi.

  Cu inima plină de smerenia vameşului, cu strigătul de iertare al fiului risipitor şi cu gândul la înfricoşătoarea jude­cată, despre care vorbesc Evangheliile primelor trei duminici ale Triodului, autorul Canonului cel Mare ne arată durerea şi puterea pocăinţei, leac şi lumină a învierii sufletu­lui din moartea păcatului.

  Rugăciunea vameşului "Dumnezeule, miluieşte-ma pe mine păcătosul!" devine, în Canonul Sfântului Andrei Criteanul, ritmul şi respiraţia pocăinţei în stăruitorul stih: "Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!"

  Pocăinta-rugăciune a fiului risipitor: "Părinte, greşit-am la cer şi înaintea ta, nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău, primeşte-mă ca pe una din slugile tale" ia accentul unui regret nesfârşit pentru păcat, ca pierdere si moarte a sufletului care valorează mai mult decât toată lumea materială. 

  Păcatul pe care îl descrie Canonul cel Mare nu este al unui singur om, ci al firii omeneşti căzute, începând cu Adam si Eva. Canonul cel Mare se cântă în Biserică în timpul perioadei de pocăinţă a Postului Mare al Sfintelor Paşti, tocmai pentru a se arăta că toţi oamenii au nevoie de pocăinţă şi de iertare a păcatelor pentru a ajunge la mântuire.

  Rugăciunile din Canonul cel Mare adresate Maicii Dom­nului şi Sfinţilor Apostoli arată, în general, legătura dintre pocăinţă şi înviere, dintre vremea Postului şi sărbatoarea Paştilor. 

  Un alt element care susţine rugaciunea de pocăinţă şi, în acelaşi timp, constituie semnul pocăinţei profunde este plân­sul sau lacrimile căinţei. Lacrimile sunt un dar de la Dum­nezeu. Lacrimile care susţin rugăciunea de pocăinţă sunt numite întristarea cea după Dumnezeu, după expresia Sfinţilor Părinţi.