Duminică între prieteni...

Accept provocarea  Adrianei şi vă invit, la rândul meu, s-o onoraţi - duminică, la prânz.
  Ce cred eu despre prietenie? Prietenia este o scară a  inimii, locul concesiei, al blândeţii şi al dăruirii. Prietenia presupune, întotdeauna, implicarea sufletească şi abia apoi schimburile, interesele, ajutorul reciproc.
  Fără iubire, prietenia este doar apă de ploaie. Cum tot apă de ploaie se face atunci când nu este însoţită de fapte. Relaţia de prietenie poate fi încercată prin situaţii delicate... şi eşti pus in situaţia de a dărui. A primi ştie oricine. A dărui însă este o artă...  arta de a iubi, de a-l pune pe celălalt deasupra meschinăriilor şi judecăţilor care te avantajează doar pe tine. Renunţare la egoism... hmm...  Incapacitatea de a renunţa, de a dărui, arată profunzimea şi calitatea afecţiunii, dar şi caracterul unei persoane.
  Mulţi oameni singuri, care se cred înşelaţi sau trădaţi, sunt victimele propriei definiţii greşite date prieteniei. Cine dăruieşte pentru a primi înapoi, greşeşte. Prietenia nu-i de vânzare, iar cine o vinde nu face decât să-ţi vândă sufletul. Şi cine crede că poate manipula un sentiment... sfârşeşte prin a se manipula pe sine.  Iar preţul vânzării ....  e greu de estimat.  Cândva a fost 30 de arginţi!


La mulţi ani, Teodor(a)!   La mulţi ani, Bogdan! 
17 februarie

5 comentarii:

  1. Buna dimineata Anastasia, parca m-ai ghicit....
    Ieri am fost pusa in fata unei astfel de pricini.Adica a trebuit sa daruiesc ceva, care defapt eu il gandisem cu totul de o alta forma....
    Si acesta a fost un test greu...
    O zi binecuvantata!

    RăspundețiȘtergere
  2. Bună dimineaţa, Corina.
    Şi eu am trecut recent printr-o încercare...
    Rezultatul a fost o adâncire a sentimentului...
    Slavă Domnului pentru toate!

    RăspundețiȘtergere
  3. Anastasia,incep cu fotografia: este expresiva si prietenoasa.

    Despre cele scrise acum: sunt convinsa ca si tu ai legaturi frumoase si stranse cu prietenii tai, pentru ca altfel nu puteai sa scrii atat de bine ceea ce ai scris.

    Sper sa iasa faina petrecerea noastra virtuala si cum Corina este si ea prezenta aici, pe amandoua va astept cu cateva cuvinte de folos pentru duminica. Sa nu uitati sa le luati cu voi pe blogul meu.

    RăspundețiȘtergere
  4. Anastasia, nu te grabi sa aluneci prin nameti! Usa este deschisa mereu la salata si surprizele sunt multe. te asteptam pe indelete cand ai timp, pentru ca avem si o tema de discutie anuntata aici http://adriana-dardindar.blogspot.com/2012/02/bine-ati-venit-un-mic-ghid-pentru-cei.html

    RăspundețiȘtergere