Remember Fred Astaire

10 mai 1899 - 22 iunie 1987

  Primul film în care a dansat a fost Dancing Lady (1933). La un an, a fost distribuit în producţia muzicală RKO, Flying Down to Rio. A întâlnit-o în film pe dansatoarea Ginger Rogers. Cei doi au realizat un număr de dans, numit "The Carioca". Flying Down to Rio a fost un mare succes, salvând compania de producţie de la faliment. Fanii filmului au vrut să-i vadă dansând iar pe cei doi, iar RKO a realizat în 1934 The Gay Divorcee, bazat pe unul din succesele din trecut ale lui Astaire pe Broadway. Au mai urmat Night and Day şi laureatul Oscar The Continental. Astaire şi Rogers erau buni prieteni, dar fiecare dorea să fie apreciat individual. După 6 filme făcute împreună, Astaire are şansa de a juca singur în Damsel in Distress (1937), ce a fost un eşec, cei de la RKO refăcând cuplul Astaire-Rogers în Carefree (1938).
  După The Story of Vernon şi Irene Castle (1939), Astaire decide să joace iar singur, iar după câteva eşecuri, o întâlneşte pe cea despre care a spus mai târziu că a fost partenera sa favorită : Rita Hayworth, cu care apare în You'll Never Get Rich (1942) şi You Were Never Lovelier (1946). A mai avut şi alte partenere, printre care Lucille Bremer, Judy Garland, Betty Hutton, Jane Powell, Cyd Charisse şi Barrie Chase, dar cu nici una nu a mai înregistrat succesele pe care le-a avut cu Ginger Rogers. Cei doi mai joacă împreună în 1949 în The Barkeleys of Broadway, arătând câtă nevoie au unul de celălalt.
  După ce câştigă câteva premii Emmy în anii 1950 - 1960, Astaire pune dansul pe locul doi, încercând să se concentreze mai mult pe cariera de actor. A avut roluri în multe filme, printre care : On the Beach (1959) şi The Towering Inferno (1974), pentru care a fost nominalizat la Premiul Oscar.   
  În 1981, la aproape 10 ani de când nu a mai dansat în public, Astaire a primit un premiu pentru întreaga activitate din partea Institutului American de Film. A încetat din viaţă în anul 1987 ca urmare a unei pneumonii.

2 comentarii: