în dar duminica...

ipocrizia...
 
După ce a muncit câteva ceasuri pe câmp, un ţăran s-a aşezat la umbra unui pom să se odihnească. Deodată, lângă el a venit în zbor o raţă sălbatică şi s-a oprit chiar alături, să ciugulească boabele căzute pe ogor. Uşor, ţăranul şi-a scos căciula şi - zdup! - a prins pasărea.
- Ce noroc pe capul meu, si-a zis. O să fac un foc de vreascuri şi o să prăjesc raţă asta. Să vezi ce bună o să fie!

Dar, în timp ce încerca să scoată pasărea de sub căciulă, aceasta se strecură repede pe lângă mâna omului şi, ridicându-se imediat în zbor, dusă a fost. Privind cu necaz după ea, ţăranul a mai zis:
- O, ce suflet bun am! Sper ca Dumnezeu să vadă cum m-am îndurat de pasărea aceasta, dându-i drumul, şi să mă răsplătească pentru binele pe care l-am făcut!

2 comentarii:

  1. "Cel a sădit urechea, oare nu aude? Cel a zidit ochiul, oare, nu priveste?" Dumnezeu cunoaşte gândurile omului, nu are rost să-L "păcălim" cu vorbele noastre deşarte ...
    faină povestioara!
    sănătate şi bucurii să aveţi!

    RăspundețiȘtergere