Tăcerea

"Tăcerea e de două ori rodnică. În primul rând că prin ea omul se poate concentra şi cerceta mai adânc. Cine vorbeşte gândeşte puţin. În al doilea rând, tăcerea te fereşte de greşeli, care uneori devin adevărate fapte de conştiinţă. Cine vorbeşte mult greşeşte des, atât  faţă de oameni, cât şi faţă de Dumnezeu.
 Tăcerea este un izvor bogat de cugetare şi bună credinţă. Consecinţele ei morale sunt dintre cele mai pline de rod.
  În leagănul tăcerii se nasc gândurile şi se descoperă sensurile mari ale lumii noastre. Lucrurilor ce ne înconjoară şi oamenilor ce trec, li se deschid în noi mai mari porţi de înţelegere. Pentru a înţelege, omul este nevoit să ia cărarea tăcerii şi a singuratăţii.
  Necuprinsul ce ne înconjoară, jocul tainelor grele sufletului nostru, sunt ale tăcerii, nu ale graiului. Când omul este frământat, când un simţământ nou îi poartă fiinţa, el simte nevoia mărturisirii prin viu grai. Când fiinţa îi este inundată de apele marilor încercări, sfărâmând mersul obişnuit al vieţii sale, atunci nu mai poate spune nimic prin vorbe. Tăcerea e mai puternică şi mai expresivă.
  Tăcerea e o condiţie a rugăciunii şi a contemplaţiei."
Ernest Bernea - Îndemn la simplitate

4 comentarii:

  1. multumesc pentru aceasta comoara de cuvinte alese

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu vă mulţumesc că le citiţi!
    Vă îmbrăţişez cu drag, pe amândouă!

    RăspundețiȘtergere
  3. "Chiar si un prost ar trece de intelept daca ar tacea, si de priceput daca si-ar tine gura." - (Prov.17:28)

    Cred ca proverbul acesta exprimă unul din neajunsurile tăcerii: servește drept umbrelă multor proști.

    Pe de altă parte, introvertiții sunt cei care înțeleg lucrurile mai bine în singurătate, extravertiții au nevoie de alte persoane cu care să comunice pentru a ajunge la o înțelegere superioară a lucrurilor. Textele despre avantajele tăcerii sunt scrise de introvertiți, clar.

    RăspundețiȘtergere