Despre lucrurile ultime

Otto Weininger (1880 -1903), filozof austriac (cu studii de psihologie). Participă la clasele de ştiinţe naturale şi medicină, învaţă greaca veche, latina, franceza şi engleza de timpuriu; ulterior şi spaniola, italiana şi parţial limbile nordice: suedeza, daneza, norvegiana. Catalogat drept misogin şi antisemit, Weininger este cunoscut mai ales pentru ideile îndrăzneţe şi provocatoare din "Sex şi caracter".
  
 "Despre lucrurile ultime" reia anumite idei din "Sex şi caracter" şi analizează rostul culturii şi al moralei în faţa provocărilor ştiinţei, într-o lume pozitivistă, care estompează individualităţile.
  Lucrarea este o colecţie de fragmente "veşnic verzi" din cultura universală, împletind discursuri din artă, literatură, ştiinţe sociale şi religie - care constituie, dincolo de valoarea pentru fiecare domeniu în parte, pilde ale înţelepciunii tuturor timpurilor.
  De pildă: "Nelegiuitul se simte bine când în jurul său se află mulţi nelegiuiţi. Aceasta deoarece el caută oameni vinovaţi ca şi el: nu are nevoie de judecător, ci vrea să scape de judecător, de Bine, şi ar vrea să dea realitate numai Nimicului. De aceea el se simte eliberat de contradicţie şi desăpovărat dacă şi celălalt este ca el."
sau: "Nelegiuitul este pesoana care comite continuu păcatul originar şi continuă să păcătuiască fără să facă vreun efort de a renunţa. Este preocupat de confortul pământesc (...) Şi o persoană bună poate cădea pradă greşelii, se naşte în cadrul fixat de păcatul originar, dar apoi se simte împovărată de vină tot restul vieţii şi, esenţialmente, nu are nici un motiv de mulţumire sau de mândrie. Un om bun are nevoie de o viaţă întreagă pentru a ajunge de la starea de ne-liberă la starea liberă; acesta este sensul pe care el îl dă vieţii sale."
  mai explicit:
 "Dumnezeu este scopul fiinţei umane, iar religia este voinţa omului de a fi Dumnezeu."
  "Individualitatea ia naştere din vanitate, deoarece avem nevoie de spectatori şi vrem să fim văzuţi. (..) Diavolul este omul care are totul, dar care, totuşi, nu este bun; în timp ce totalitatea trebuie să izvorască numai din bine şi să existe în virtutea binelui.  (...) Şi nemurirea individuală este tot vanitate, sau egoismul faimei."

 Emil Cioran spunea că-l fascina la Weininger "exagerarea ameţitoare, infinitatea în negaţie, refuzul bunului simţ, intransigenţa ucigătoare, căutarea unei poziţii absolute, mania de a conduce un raţionament până la punctul în care acesta se autodistruge şi prin care năruieşte edificiul din care face parte". 

Din păcate, "calităţile" remarcabile, remarcate şi apreciate de Cioran aveau să-l ducă pe Weininger la sinucidere.

Departe de a putea fi considerată o recenzie, sau măcar prezentare de  carte, înscriu postarea în campania vALLuntar iniţiată de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA.