Sfânta minciună

Citim în Everghetinos: 

"Un părinte se nevoia cu ucenicul său în pustie. Şi s-a întâmplat să aibă bătrânul o chilie liberă, alături de a sa. Şi a oferit-o temporar unui alt părinte vestit, om sfânt. Lumea, aflând, a venit să-l vadă pe părintele cel sfânt.

Însă părintele care i-a oferit chilia a fost lovit de invidie: Eu mă nevoiesc de atâţia ani aici şi nimeni n-a venit să mă vadă, pe când acesta abia a ajuns şi uite câtă lume vine! Şi a hotărât să-l gonească.

- Du-te, îi zice ucenicului său, şi spune-i părintelui să plece cât mai curând, că am nevoie de chilie.

- Părintele meu vrea să ştie cum petreceţi, transmise ucenicul părintelui vestit.

- Roagă-l să mă pomenească şi pe mine la rugăciune, nu mă simt prea bine, mă doare stomacul, spuse părintele.

- Ce ţi-a spus bătrânul? Pleacă? îl întrebă pustnicul pe ucenic.

- Caută o chilie şi pleacă de îndată, răspunse iar cu o minciună.

După alte două zile, bătrânul era tot în chilie.

- Du-te şi spune-i că, dacă nu pleacă singur, îl voi izgoni eu cu ciomagul, insistă proprietarul.

- A auzit părintele meu că sunteţi bolnav şi m-a trimis să vă văd, îi spuse ucenicul bătrânului.

- Spune-i că, pentru rugăciunile lui, m-am făcut bine!

- Ce ţi-a spus bătrânul, când pleacă?

- Mi-a spus că până duminică, cu voia Domului, pleacă!

A venit duminica, însă bătrânul era tot în chilie. Iar celălalt părinte luă un ciomag şi plecă să-l bată şi să-l gonească pe bătrân.

- Părinte, să fug înainte să văd dacă e lume, să nu se smintească!, spuse ucenicul.

- Mergi!

- Vine părintele meu să te roage să mergi la chilia lui.

Acesta aşa de mult s-a emoţionat, încât a ieşit din chilie să-l întâmpine şi să i se închine. Îi puse metanie de departe şi strigă:

- Nu te osteni, părinte drag, vin eu să te întâlnesc!

Pustnicul, stapânul casei, se blocă. Aruncă ciomagul, alergă lângă acesta şi-l îmbrăţişă, apoi îl luă în chilia lui.

- Bine, dar nu i-ai spus nimic din ce ţi-am spus? îl întrebă pe ucenic.

- Absolut nimic! răspunse acesta.

Atunci pustnicul îşi veni în fire şi căzu la picioarele ucenicului său şi îi spuse:

- De acum înainte tu vei fi duhovnicul meu, iar eu ucenicul tău! Căci prin ceea ce ai făcut s-au izbăvit două suflete!"

Vedeţi cât bine face omul când ascunde orice lucru rău pe care-l aude şi nu îl vesteşte aproapelui? Şi cu cât mai mult bine face atunci când preface răul în bine şi îl transmite aşa aproapelui? E vorba aici de sfânta minciună. 

din Vorbele pot răni, arhim. Vasilios Bacoianis (pg. 85-87)

 De ce vă recomand această carte? Pentru că are multe astfel de povestioare folositoare. Spor la citit!  Să ne ajute Domnul să şi lucrăm ceea ce citim!

Cu drag,

Anastasia