editura Sophia, 2012 "Legea postirii e următoarea: a rămâne în Domnul cu mintea şi cu inima lepădându-te de toate, tăindu-ţi tot placul nu numai în cele trupeşti, ci şi în cele duhovniceşti, făcând toate întru slava lui Dumnezeu şi spre binele aproapelui, purtând cu bucurie şi dragoste ostenelile şi lipsurile postirii în mâncare, în somn, în odihnă, în mângâierile pe care le aduc legăturile cu oamenii de acelaşi duh, însă purtându-le cu măsură, ca să nu sară în ochi şi să nu vă lipsească de puterea de a împlini pravila de rugăciune. Având în vederea acestea, nu vă va fi greu să stabiliţi cum, când şi în ce măsură să faceţi un lucru sau altul." (pg. 331)
Culegerea de faţă a fost alcătuită din scrisorile trimise de Sfântul Teofan Zăvorâtul, ca o combinaţie optimă de învăţături ascetice adresate atât monahilor, cât şi mirenilor, şi lămuriri dogmatice de mare actualitate legate mai ales de învăţătura despre Biserică în contextul combaterii învăţăturilor sectare, dar şi de cea despre mântuire, rai şi iad. Printre temele tratate în ea se numără: lupta împotriva enervării, a mândriei, a împrăştierii, oboselii şi plictiselii la rugăciune, a slăbirii voinţei, a răcelii sufleteşti, a iubirii de stăpânire, a osândirii şi vorbirii de rău, a nesimţirii, a autocompătimirii; împărtăşirea cu vrednicie; săvârşirea corectă a pravilei de rugăciune; discernământul duhovnicesc; păzirea de înşelare; păstrarea liniştii sufleteşti în neplăceri; postirea; rugăciunea minţii.
Traducerea: Adrian Tănăsescu‑Vlas
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu