Deniile din Săptămâna Patimilor

  Deniile se săvârşesc începând cu seara Floriilor, până în Vinerea Mare. Cuvântul “denie” vine de la slavonescul “vdenie” şi înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă. În Transilvania, întâlnim cuvântul “straste” pentru denii. Acest termen are semnificaţia de “patimă”. Expresia “a merge în strasti” însemnă “a merge la denii”.

  Deniile se săvârşesc numai în două săptăâani din timpul unui an bisericesc şi anume: în săptămâna a cincea şi a şaptea din Postul Sfintelor Paşti. S-a pastrat denumirea de Denie pentru Utreniile din Săptămâna Patimilor, pentru că ele se săvârşesc seara, potrivit troparului: “Iată, Mirele vine în miezul nopţii…”.

Iata Mirele!, gl 8,de Macarie Ieromonahul - Byzantion

  Chiar daca Denia este o Priveghere, ea diferă de ceea ce Tipicul indică prin Priveghere. Denia este doar Utrenia simplă a zilelor de rând, în vreme ce Privegherea presupunea Utrenia unită cu Vecernia şi Litia. Dar şi ca Utrenie simplă, Denia nu se aseamană cu Utrenia din zilele de rând, pentru că ea cuprinde cântări şi rugăciuni specifice doar perioadei Sfintelor Paşti (troparul “Iată, Mirele vine…”, luminânda “Cămara Ta, Mântuitorule”, troparul “Când slăviţii ucenici…”).

  Luni, în Săptămâna Sfintelor Patimiri, Biserica ne aduce aminte de Patriarhul Iosif care a fost vândut de fraţii săi în Egipt. El este o preînchipuire a lui Hristos, vândut de Iuda.

  Tot in timpul deniei de luni se face pomenirea smochinului neroditor, blestemat de Hristos să se usuce pentru că nu avea rod. E o pilda dată omului, din care trebuie să reţină că Dumnezeu este atât iubire cât şi dreptate. Deci, la judecata de apoi, El nu doar va răsplati, ci va şi pedepsi pe cei ce nu au rodit.

  Marţi se face pomenirea celor zece fecioare. Din pilda reţinem ca cinci fecioare au avut doar candela fără ulei, iar celelalte cinci au avut şi candelă şi ulei. Candela fără ulei reprezintă realizarea de sine în totală nepăsare de ceilalţi. Candela cu ulei reprezintă evlavia însoţită de milostenie.

  În Miercurea Săptămânii Sfintelor Patimiri se face pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patima Sa, ca simbol al pocăinţei şi îndreptaăii omului păcătos. Miercuri este ziua în care Iuda L-a vândut pe Hristos fariserilor, pe treizeci de arginţi.

  Joia Patimilor este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viaţa Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pilda de smerenie; Cina cea de Taină, la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugăciunea arhierească şi începutul patimilor prin vinderea Domnului.

  Specific deniei de joi seară sunt citirea celor 12 Evanghelii şi scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în naosul bisericii. Exista obiceiul ca atunci când preotul citeşte din Sfintele Evanghelii, credincioşii să aprindă lumânări şi să se aşeze în genunchi.

  În unele mănăstiri şi biserici, în Joia Patimilor are loc ritualul spălării picioarelor, care aminteşte de gestul de smerenie făcut de Hristos înainte de Cina cea de Taina – spăla picioarele ucenicilor. În mănăstiri, stareţul este cel care spală picioarele monahilor, iar în biserici, preotul paroh.

  În Vinerea Mare se face pomenirea sfintelor, înfricoşătoarelor şi mântuitoarelor Patimi ale Mântuitorului şi mărturisirea tâlharului celui recunoscător care a dobândit raiul.

  Vinerea Mare este o zi aliturgică, nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie. În dimineaţa acestei zile, se scoate Epitaful din Sfantul Altar şi se aşează pe o masă, în mijlocul bisericii. Această Masă are în faţă Sfânta Cruce (scoasă din Joia Mare). Seara se oficiază slujba Prohodului Domnului, în timpul căreia se înconjoară biserica cu Sfântul Epitaf (o pânză care reprezintă scena punerii în mormânt a Mântuitorului). După această procesiune, preoţii vor aşeza Epitaful pe Sfânta Masă din Altar, unde va rămâne până în miercurea din ajunul Înălţării Domnului.

  În Sfânta şi Marea Sâmbăta prăznuim îngroparea lui Hristos cu trupul şi pogorârea la iad cu sufletul, pentru a ridica din stricăciune pe cei din veac adormiţi.

  Sâmbătă seara, începe slujba Învierii. 

  Ajunşi în Ziua Sfintei Învieri, Biserica ne cere:

  În Ziua Învierii să ne luminăm cu prăznuirea şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm, şi să le zicem fraţi şi celor ce ne urăsc pe noi şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.