După război, 23 august a devenit ziua naţională a României, fiind
sărbătorită cu fast, în fiecare an, de regimul comunist. Cu toate că nu
au jucat un rol important în evenimentul de la 23 august 1944,
comuniştii au reuşit să folosească actul de la 23 august în folos
propriu. De la “insurecţie armată", evenimentul a fost denumit
“revoluţie de eliberare socială şi naţională antifascistă şi
antiimperialistă", iar regimul comunist şi-a arogat timp de peste patru
decenii paternitatea actului istoric. În ultimii ani ai regimului,
manifestaţiile de 23 august au servit la cultul personalităţii lui
Nicolae Ceauşescu, acesta devenind principala figură a momentului.
În prima parte a perioadei comuniste, în anii 50, 23 august a fost
eclipsată ca sărbatoare de 1 mai, apoi în anii 60 cele două au fost la
concurenţă, iar începând cu anii 70, ziua naţională s-a impus ca
importanţă. Din această perioadă datează paradele militare grandioase din
Piaţa Aviatorilor şi manifestaţiile megalomanice pe stadionul 23
August.
Şoimi ai patriei, pionieri şi muncitori îmbrăcaţi de sărbătoare, cu
toţii defilau în cinstea partidului şi a conducătorului iubit. Oamenii
erau luaţi din fabrici, împărţiţi în grupuri şi aliniaţi pentru paradă.
Cântecele patriotice şi lozincile, care îi preaslăveau pe Nicolae şi
Elena Ceauşescu, răsunau ziua întreagă în toate oraşele ţării. "Stima
noastră şi mândria, Ceauşescu, România!" sau "Partidul, Ceauşescu,
România" erau unele dintre lozincile cel mai des auzite, pe care oamenii
le strigau, de regulă, când treceau prin faţa tribunei unde stăteau mai
marii partidului comunist.
Pentru mulţi români au rămas o mulţime de amintiri. Unii au o imagine
idilica despre 23 august, alţii însă nu vor uita niciodată munca pe
stadioane, căldura sufocantă....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu