Fericiţi cei prigoniţi

  Mişcarea „Rugul Aprins" de la Mănăstirea Antim, comunitate de călugări, profesori universitari, studenţi cu pregătire în filosofie, arte frumoase, litere, muzică şi ştiinte exacte a fost, pentru Bucureştiul anilor '40-'50, locul unde se plămădea autentica cultură spirituală, aceea care se naşte şi creşte odată cu întrebările mântuitoare ale credinţei.

ep. 1  Aprinderea Rugului

ep. 2  În ilegalitate

ep. 3  „Lotul Teodorescu Alex. şi alţii". Procesul.

ep. 4  Cuvântul lui Dumnezeu în puşcărie

ep. 5  O moarte martirică. Părintele Daniil Sandu Tudor

ep. 6  Duhovnicii Rugul Aprins

ep. 7 „Florile de foc" ale Rugului Aprins

  Antimul şi "Rugul Aprins" au intrat în atenţia Securităţii încă din anul 1947, din cauza atitudinii protectoare şi ocrotitoare manifestată faţă de refugiaţii ruşi, în general, şi faţă de Părintele Ioan Kulîghin, în mod special. La aceasta se adauga şi temerea organelor represive în legatură cu apropierea dintre Biserică şi intelectuali.

  Actul de acuzare a lotului "Alexandru Teodorescu şi ceilalţi" consemna faptul că Daniil Sandu Tudor si complicii săi au iniţiat o mişcare cu caracter legionar numită "Rugul Aprins". La fel ca şi în 1955, acuzaţia de "legionarism" este inventată de la un capăt la altul. Părintele Daniil este ameninţat de acuzatorul său "Ai vrut să dai foc la comunism cu Rugul (tău) Aprins".

  Dacă ne gândim la semnificaţia Rugului Aprins dată grupului de cătra călugărul Ioan cel Străin, semnificaţie cu rădăcini profunde în predania isihastă a trăitorilor din Rusia, ne dăm seama care a fost temeiul rezistenţei celor închişi în temniţele exterminatoare ca cele de la Aiud sau Piteşti.

  Din vremea călătoriei în Sfântul Munte, Sandu Tudor avea convingerea că neamul său poate fi salvat printr-o transformare duhovnicească profundă, prin trăirea credinţei şi a rugăciunii, prin refacerea legăturii între om şi Dumnezeu.
  Ieroschimonahul Daniil moare, se pare, în noaptea de 17 noiembrie 1960 în spitalul penitenciarului Aiud, arzându-se orice urma înapoia lui. 

  Rugul Aprins a aşezat destinele trăitorilor săi sub semnul vocaţiei monahale. Ne gândim la marii convertiţi: Sandu Tudor, devenit ieroschimonah, Andrei Scrima, devenit Arhimandrit, dar şi la părinţii slujitori în monahism, pentru care experienţa Rugului Aprins a fost o bogăţie în plus. Arhimandrit Benedict Ghiuş, Arhimandrit Sofian Boghiu, Protosinghel Petroniu Tănase, Arhimandrit Arsenie Papacioc, Î.P.S. Antonie Plămădeală, Părintele Roman Braga. Pentru toţi aceştia, Rugul Aprins era o manifestare firească a năzuinţelor spirituale şi ale celei mai de seamă preocupări activităţi monahale, rugăciunea.

  Intelectualii grupului de la Antim aveau o formaţie culturală dobândită la mijlocul perioadei interbelice, formaţie bazată fundamental pe aşa-numita presimţire a tradiţiei ortodoxe, trăită în credinţă şi deschisă totodată universalităţii culturii. Ei au creat o nouă tendinţă culturală plecând de la propriile căutări şi manifestări umane şi intelectuale.
Încheiem serialul dedicat Grupului de la Antim cu acest episod dedicat „Florilor de foc" ale Rugului Aprins.

Universul Credinţei, TVR, 

Redactor Cristina Chirvasie